Foarte multe lipoame?
Buna ziua,
Ma numesc Ciprian si am 31 de ani si am 2 probleme.
1. Acum vreo cativa ani(5-6) am observat ca incep sa am sub pielea antebratelor niste bilute cam de 7-8mm. La inceput n-am dat importanta, dar cand s-au inmultit am mers la medic; acolo mi s-a spus ca sunt lipoame si ca sa stau linistit; acum am o multime ca aproape nu e zona pe brate, corp, burta, picioare unde sa plimb palma si sa nu gasesc cel putin 1-2. Sunt ca niste jeleuri, unele mai moi altele tari, unele fixate iar altele mobile!SPUNETI-MI CE SA FAC?
2. Din aprilie 2005 pot spune ca nu mai stiu cum e sa fii sanatos
Prima data a fost in aprilie 2005 intr-o dimineata cand am simtit cum mi se scurg puterile si aproape am lesinat; aveam palpitatii si simtem ca ma sufoc si tremuram; am chemat salvarea si m-a dus la Sp. Municipal. Mi-au facut un EKG si mi-au spus ca nu am nimic la inima si mi-au recomandat vitamine; au zis ca e pe fond nervos. M-am dus la medicul de familie si mi-a dat Magne B6 si calciu lactic. Dupa acea criza aproape tot timpul sunt ametit si randamentul la serv. si acasa a scazut destul de mult; analizele la sange m-au iesit bune, o mica deviere la analizele la urina. Din toamna lui 2005 ma doare zilnic in dreptul inimii; sunt dureri usoare uneori ca niste intepaturi, alteori permanente; durerile sunt mai puternice cand sunt mai obosit. De regula cand ma doare se accentueaza si starea de ameteala si de lesin. Acum o luna am vrut sa incep sa alerg( am mai alergat si anul trecut si m-am simtit mai bine); dupa vreo 4km de alergare usoara aproape ca n-am mai vazut nimic( mi s-a pus un val negru peste ochi), au inceput sa-mi amorteasca mainile pe partea opusa palmelor si ma dureau antebratele si mainile; am ajuns din nou la municipal si mi-au spus ca am tensiunea mica si ca trebuie sa ma hidratez mai bine. Acum imi amortesc foarte des mainile si picioarele, imi zvacneste degetul gros de la mana stanga, ma doare capul dar parca intre piele si cutia craniana, ma dor ambele maini si am aceeasi stare generala proasta cu ameteli si lipsa de aer.
Sunt fumator (1 pachet/zi), sedentar, nu lucrez in mediu toxic sau exagerat de stresant, beau o cana de cafea pe zi. nu consum alcool si dorm 6-7ore pe zi. CE SA MAI FAC? POATE AVEA LEGATURA CU ''LIPOAMELE''?

12 comentarii
Dca spuneti ca sunteti fumator, poate ca ar fi bine de stiut si ce greutate aveti. Pentru ca aceste lipoame reflecta un dezechilibru al metabolismului lipidic , si consider ca trebuie sa fiti investigat mai atent la un medic cardiolog. Cit despre durerile de cap despre care spuneti, ele pot fi de la o hipotensiune, corelata cu starile de lesin si amortelile din miini, dar la fel de bine pot fi si cauza unei afectiuni la nivelul coloanei vertebrale cervicale.Aveti nevoie de citeva zile de internare pt. a fi investigat din cap pina in picioare.
Va multumesc f. mult pentru raspuns. Daca nu va cer prea mult, v-as ruga sa-mi recomandati o clinica sau un spital unde as putea face aceste analize. PS: am 1, 75m si 85 Kg
ar trebui sa faci mai multe analize, au trecut 2 ani de atunci. Ce mai faci? Ce ai rezolvat? Si eu am lipoame pe tot corpul, fac sport zilnic, alerg in natura, dc stau sa ma gandesc bine cateodata am aceleasi simptome ca tine, insa le-am ignorat. Dc ai aflat ceva sau ai rezolvat pb, te rog adauga comentariu. Am si eu o reteta bun apt lipoame, tinctura de tuia.
mergi la spitaul militar din cadrul spitalului matei bals, bucuresti. Ti se vor face toate analizele. Trebuia mai intai sa verifici dc nu ai o boala de sistem, apoi toate celelalte, mie mi s-au luat 11 eprubete cu sange. Rezultatul? Toate analizee au iesit bune. Nu m-am mai cautat, fac sport si mananc fructe si incerc sa fiu cat mai fericita. Sunt convinsa ca rezultatul va veni de pe internet, nu de la doctori. Urmareste filmul "Dr house"(AXN) si "diadnostice rare"(pro tv) si vei intelege ca in romania nu exista medici dedicati profesiei. Aici dc ai o boala rara, Dumnezeu cu mila. Iarta-ma ca sunt pesimista azi, main voi fi maoi vesela. Multa sanatate.
am si eu lipoame, din ce in ce mai multe, se pare ca pe baza de stres, Am incercat fel de fel de tratamente naturiste si cel mai bun mi s-a parut cel cu biter suedez pe care l-am incercat cu multi ani in urma, probabil cind acesta avea o reteta mai buna, si anume:semaseaza usor zona cu unguent de galbenele, apoi se acopera cu tifon sau altceva inmuiat in biter, se acopera cu un flanel de lina pentru a pastra o temperatura ridicata in zona, pina a doua zi, si in continuare.Incercati,
buna ma numesc florin am 26 de ani si am un lipom in zona fetei din anul 2002 imi puteti spune si mie ce tratament naturist sa urmez si daca ar putea fi cancerigen?
Buna! sotul meu are 27 de ani, 178cm, 86kg, nefumator de 2 ani de zile a aparut pe brate 2-3 bilute mici care au inceput sa creasca la care a mers la medic unde a aflat ca sunt niste lipoame si sa nu face griji o trecut ceva vreme si era 2 mai mari si au mai aparut pe picior pe spate pe burta, a mers la spital la chirurgie unde care erau mat mari au fost scoase...in iarna asta au aparut altele nenumerate de mult momentan este internat in spitalul militar unde se fac niste analize si ajunge la cutit...va rog frumos daca stie cineva ceva tratament sau daca a incercat cineva tratarea cu laser bioptron sau lipoaspiratia ori mezoterapia sa-mi raspunda sau orice altceva!!!Az dori sa stiu ca din ce cauze apar vreau sa spun ca in familie nu o avut nimeni...care sunt cauzele..ce diete recomandati???????
multunesc!!!!!!!
multunesc!!!!!!!
Buna Ziua! am lipoame in zona soldurilor, pe fese, pe maini si spate...
in principiu sunt de acord sa fac niste operatii sa scap de cele mai mari..
A-si dori sa aflu cat ma costa operatiile astea...aproximativ..dupa cum stiti in romania nimic nu ie ieftin..m ales la doctori.
Va rog sa-mi ziceti cu aproximatie cam cat m-ar costa aceste operatii/extractii?

A fost un episod din Mystery Diagnosis pe Discovery Channel unde au prezentat cazul unui tanar care avea multe lipoame pe corp si desi le scotea, apareau la loc, mai multe. In final i-au gasit un diagnostic si anume sindromul/boala Dercum (Dercum's disease).
Aici este un video care prezinta cazul lui pe scurt : http://health.discovery.com/videos/medical-mysteries-man-with-huge-lumps.html
Sanatate !
Aici este un video care prezinta cazul lui pe scurt : http://health.discovery.com/videos/medical-mysteries-man-with-huge-lumps.html
Sanatate !
Buna, de aproximativ 2 ani am observat ca pe corp mi au aparut mai multe lipoame de grasime... De cand eram mica (10 ani )am sesizat o mica biluta deasupra genunchiului, niciodata nu am luato in seama. La varsta de 23 ani am observat ca mi au aparut doua asemanatoare pe mana la nivelul cotului si in ultimii doi ani pe sold si pulpa piciorului.
Ma sperie faptul ca in ultimul am au inceput sa creasca destul de mult! Unde pot sa ma duc pentru investigatii mai amanuntite. :(
Ma sperie faptul ca in ultimul am au inceput sa creasca destul de mult! Unde pot sa ma duc pentru investigatii mai amanuntite. :(
Buna ziua.Am 25 de ani si de 5 ani ma confrunt cu niste unflaturi sub piele.Nu stiu ce sunt.La vasta de 20 de ani mi-a iesit sub piele langa coloana vertebrala o unflatura.Dupa care aceasta unflatura a inceput sa se mareasca si cand apasam pe ea ma intepa usor.Dupa un timp a inceput sa iasa din ce in ce mai multe unflaturi ca niste bilute una langa alta si au inceput sa creasca cu forme diferite.Cand apas pe ele ma inteapa si ma dor in acealasi timp.Am pe tot corpu, pe spate, pe maine, pe picioare, pe abdomen.Aproximativ 70% din corp.Sunt cam 100 de unflaturi de marimi diferite.Nu stiu ce sa fac pentru ca au inceput sa ma doara si sunt foarte incomode.Sunt tari la atingere si in unele parti ale corpului sun mari de marimea unei nuci.Nu stiu ce sa fac si cum sa ma comport cu aceste unflaturi care se inmultesc pe zi ce trece.Nu cred ca sunt lipoame pentru ca la atingere nu sunt moi insa din contra sunt tari si daca apas pe ele ma inteapa si ma dor.Va rog frumos daca cineva ma poate ajuta cu un sfat.La varsta asta nu vad ceva normal cu atatea unflaturi sub piele.Am 1metru si 80si 95 de kg.Va rog frumos ajutati-ma cu ceva.Daca se poate gasi un tratament.Multumesc frumos!
Bună. Ce ai mai făcut cu acele lipoame? Și eu sunt la fel.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2Palpitatie?
- 6ma poate ajuta cineva?? :-s
- 3de vreo 4 luni am niste simptome ciudate si care ma sperie
- 8distonie neurovegetativa sau afectiune organica ?
- 6Nevoie ugenta de ajutor: amortela, agitatie, batai ale inmii, greata, lesin
- 0lesin si sideremie, mo, eo, ca, mcv in afara limitelor
- 4palpitatii
- 7Teama inexplicabila direct din somn
- 2Palpitatii inima in urma efortului oboselii stresului
- 1stare de lesin si oboseala permanenta
- 4Palpitatii la 3 min, colesterol marit, granulocite scazute = ?
- 14palpitatii, ameteala usoara si vedere incetosata
- 0stare de voma, transpiratie excesiva, gura uscata, stare de lesin..eram ca una beata.
- 2de ceva vreme am stari de lesin
- 2Palpitatii urmate de intepaturi, ritm cardiac scazut!
- 0Tahicardie sau palpitatii?
- 2Lipoame de grăsime
- 1Probleme inima? Nu mai rezist sa stau in picioare
- 12Palpitații, oboseala, leșin, colon iritabil, balonare, confuzie
Mai multe informații despre: Lipomul Lesinul Palpitatiile
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: