Ce ati face daca...

Dumnezeu v-ar spune ca in zadar munciti, bateti la usi, va straduiti din rasputeri sa invatati din greseli si sa avansati in intelepciune si rabdare si intelegere ?Daca orice eforturi ati depune ar fi in zadar?In fiecare zi o iei de la capat si repeti la nesfarsit greselile si persisti in ele. Adica stai pe loc. Ce e de facut?Exista solutie?

Da!!!Incerci sa atragi norocul in viata ta si binele luand toate mijloacele posibile!!!!

Nu cred ca ceea ce facem este in zadar. Dar chiar daca asa ar fi, depinde de oameni. Unii se pot descumpanii, iar unii vor merge inainte :) Asta este !

Este o idee a ta falsa cum ca Dumnezeu ti-ar fi luat o perioada de timp sau altceva. Nu te lasa amagita de ceea ce ti se pare, s-ar putea ca mintea ta sa iti joace o mica festa, asta nu zic ca sa te sperii, ci tocmai, ca sa nu mai dai atentie la aceasta idee obsesiva a ta.
Eu la 16 ani aveam obsesia ca as fi fost lenesa, orice as fi lucrat, mi se parea insuficient ( aveam si o astenie de la invatat mult)
Medicul de la spital de la sectia de copii mi-a spus atunci " ideiel tale nu ti le scoate omul nici cu tirbusonul" si asa era.
Mi-a iesit pana la urma cu greu, cand un alt medic mi-a zis ca nu exista om lenes ci bioritm diferit.
Asa ca fereste-te de obsesii cat poti, este spre binele tau, nu iti spun cu rautate nici cu dispret, ci ca un om care a trecut prin ele.

Multumesc Anastasia, ai dreptate este o obsesie, de care voi scapa usor, usor. Am inceput iar sedintele de psihoterapie si chiar azi am avut una si ma simt bucuroasa.
Stii ce am sa fac ca nu mai fie in zadar? Am sa fac intodeauna pentru altcineva, am sa merg la serviciu si am sa muncesc pentru a-mi castiga painea, am sa fac treaba in casa pentru prietenul si soacra mea, am sa muncesc la serviciu pentru colegii mei sa-i vad veseli si fericiti si pentru parintii mei sa-i vad multumiti si sa nu-si mai faca griji in privinta mea, pentru ca m-au ajutat cat au putut si am sa invat (cam greu)sa accept situatia, adica prin ceea ce am trecut.
Numai bine si tie, multumesc!

Vezi ca asta cu facutul pt altcineva nu este chiar buna daca ai tulburari psihice pt ca oamenii sunt nerecunoscatori in general si sa nu te dezechilibreze !

Draga Greece Woman, daca gandim rau despre oameni si suntem pesimisti nu ajungem nicaieri.
Trebuie sa pornim de la premisa ca fiecare are ceva bun in el.
Laaaaaas-o p[e Mihaela sa faca ceea ce a zis, poate asta o va echilibra, fiecare ne gasim echilibrul cu mijloace proprii. Numai bine tuturor.

Pe mine m-au dezamagit mult oamenii, am suferit din cauza faptului ca eu i-am ajutat iar ei ''m-au lovit''unde au putut!Nu e rau sa faci un bine oamenilor dar sa ai grija sa-ti iei o rezerva in caz ca te vor dezamagi!Daca gresesc contrazice-ma!

Te cred ca ai avut neplaceri, dar nu generaliza, eu nu as putea trai fara incredere in oameni.
Sincer si eu sunt suspicioasa, din boala mea, dar incerc sa imi reprim aceste porniri de frica ca mi-ar putea face ceva rau oamenii.
Sigur ca azi se intampla multe, dar eu tot vreau sa cred ca oamnii sunt buni, pentru ca sunt dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Eu asa sper.
Numai bine!

Si eu plec de la premiza ca fiecare om are o parte buna, nu pot trai suspicioasa si rece cu oamenii dar consider ca prea multe sacrificii strica daca esti o persoana sensibila!Mihaela face cum considera ea, are discernamant si stie ce o face pe ea fericita, mesajul meu e doar o simpla parere!

OK. am inteles ideea.
Sper sa nu aveti niciunul nici o neplacere din partea cuiva.
Numai bine.

Mihaela cum vad apropiatii tai problema ta?Incearca sa te inteleaga, sunt putin mai toleranti cu tine decat inainte?Cu memoria cum stai(stiu ca de la pastile de-astea ai probleme atat cu memoria cat si cu capacitatea de concentrare), suficient de bine pt a-ti fi O.K la serviciu?De cand ai problema ai observat o schimbare in atitudine a oamenilor fata de tine?Scuza-ma daca mi-am permis sa te intreb prea mult si daca e prea personal nu-mi raspunde nimic!
Buna, Anastasia.Iti urez numai bine si tie si sunt curioasa de compensatiile pe care ti le-a dat Dumnezeu ca sa-ti aline partial durerile fata de boala?Eu sesizez unele:bunatate, rabdare, iubire de oameni...dar poate ai altele(chiar si clipe din viata ta, momente de bucurie) care nu se pot descoperii prin mesaje si ai vrea sa le spui forumistilor ca tu practic esti un model pt persoanele cu boli de-astea si nu numai si cred ca dai multa forta de-a merge mai departe!
Va pup pe amandoua.

Problema mea?Pai prietenul meu ma sustine, chiar nu ma lasa sa renunt la tratament fara acordul medicului (de multe ori am fost tentata sa renunt la el) si am reinceput sedintele de psihoterapie tot la indrumarea lui.

Deci, cum iti spuneam prietenul meu ma sustine din toate punctele de vedere, chiar ma tem sa nu-l supar prea tare si ma autoeduc singura sa ma preocupe si alte probleme si incerc sa ma implic si in altceva, ma cam trage dupa el in ceea ce face.Vrem sa avem si copii si de aceea nu renunt la tratament fara acordul medicului si nu o sa facem acest pas fara acordul lui.
Toleranti?Eu, in general am fost mai greoaie in activitatile pe care le desfasor, asa ca el s-a invatat cu mine ca eu ma mobilizez mai greu si sa stii ca eu nu ma consider un om bolnav.

Incerc sa ma implic in tot si chiar daca ma enervez la inceput si chiar plang uneori (oricum sunt mult mai bine dupa 2 ani de tratament)nu ma las.
Parintii ma mai cearta in privinta cafelei, tigarilor si coca-cola si ca m-am ingrasat (sufar si de hipotiroidism), ei spun ca nu mai am vointa, sunt delasatoare, de aceea uneori evit sa le dau detalii prea multe pentru ca dau vina pe mine si nu ma simt tocmai bine.
Cu memoria stau bine si cu capacitatea de concentrare pentru ca am un serviciu lejer care nu necesita prea multa bataie de cap sau responsabilitate mare.In general sunt aiurita si cascata si ma mai invinovatesc din cauza asta, mereu nu mi-au ajuns banii, mereu am fost imprumutata.

Schimbarea in atitudine a oamenilor fata de mine am observat-o in clipa in care am avut caderea aceea nervoasa, depresia. Am avut impresia ca toti oamenii tipa la mine si ca colegii de serviciu ma ocolesc si ma evita, ma marginalizeaza, de aceea nu mai vreau sa trec prin ce am trecut si sper ca acest diagnostic (tulburare afectiv bipolara) este ceva temporar care se poate trata si prin psihoterapie si multa munca cu tine insuti. Adica sa nu mai fug de responsabilitati si sa incerc sa-mi rezolv problemele singura.
Pentru mine aceasta boala este ca o incercare esuata de a ma maturiza, am ramas tot la stadiul de copil, de aceea ma straduiesc din rasputeri (cu teama, insa)sa fac fata si sa nu mai patesc ce-am patit, macar sa ma mentin daca nu pot face un pas inainte!
Multa sanatate si putere de munca!

Pe mine nu ma multumeste pe deplin diagnosticul asta, de aceea sunt in faza de cercetare, ma obsedeaza teribil ceea ce mi s-a intamplat si ma straduiesc sa accept situatia si sa merg mai departe, desi uneori imi este tare greu. Lupta este sa ma mentin in prezent, sa traiesc in prezent sa nu-mi distraga atentia festele (cum spunea Anastasia) care mi le joaca mintea.Obsesiile nu sunt bune dar exista.
Va pup si numai bine!

Nu ma las fetelor, ori accept situatia (ceea ce a fost, a fost ) si merg mai departe invatand sa pretuiesc ceea ce am, sa plec de la ceea ce am si sa-mi aduc si eu contributia in felul meu(acasa, la serviciu)sau s-ar putea sa ajung dinou la spital facand iar o cadere, pentru ca nu stiu cand si unde sa ma opresc. Mereu am avut tendinta de a exagera in ceea ce fac si imi este un pic teama, de asta si iau tratamentul si incerc sa ma familiarizez cu boala.De felul meu am fost si sunt o cheltuitoare, mereu am avut datorii, am trecut de la o extrema la alta, n-am cautat calea de mijloc.Oare asa am sa raman toata viata?Nu stiu, cert este ca nu pot sa stau cu mainile in san simt ca pot sa daruiesc mai mult si am sa caut mijloacele compatibile firii mele.Imi place sa incurajez oamenii sa-si depaseasca limitele, dicolo de ele se afla Dumnezeu.
Sa nu ne lasam!

Multumesc Greece Woman pentru gandurile bune.
Compensatiile mele sunt faptul ca am o familie care ma iubeste, am deci armonie in casa, in plus imi place sa tricotez si sa cant la pian.
Draga Mihaela, spuneai ca nu stii unde sa te opresti.
Calea de mijloc este cea mai buna, cred ca stii si tu de fapt. Incearca sa nu cheltui mai mult decat este cazul pentru ca tot tie iti va fi greu.
Sta in puterea noastra sa ne echilibram singuri apeland la logica si la revelatia divina care este pretutindeni ( fie in natura, fie echilibrul dintr-o muzica clasica sau un tablou genial).
Imposibil sa nu reusim sa ne echilibram singuri.Stiu ca este usor de dat sfaturi, poate si mie imi este greu uneori, dar avem multe resurse ca suntem tinere, nu?
Eu va urez amandurora si tuturor in general multa pace in suflet!

Doamne, Anastasia, esti o comoara la casa omului, ai tai trebuie sa fie tare bucurosi ca te au in preajma, ai o caldura molipsitoare. Iti doresc numai bine si sa-ti gasesti un serviciu, eu cred ca ai fi o comoara pentru cei care ar stii sa te pretuiasca.
Stiu, teoretic, ca extremele nu sunt bune si nici entuziasmul exagerat dar ma straduiesc sa ma intind cat ma tine plapuma adica sa nu-l supar prea tare pe prietenul meu si pe ai mei cu cheltuieli exagerate si lucruri incepute si nefinalizate.
Cred ca trebuie sa invat sa-mi canalizez energiile in mod constructiv, nu sa le inhib, n-ar fi o solutie pentru ca stiu teoretic ca nu sunt bune, trebuie sa gasesc o cale de eliberare a lor:munca!
Va pup si multa sanatate.
Inca o data Anastasia te apreciez foarte mult!

Pai Mihaela de ce sa nu cheltui bani, nu esti femeie, nu ai nevoie de multe, nu te simti bine dupa ce dai iama in magazine!Ce daca te mai imprumuti, cati nu traiesc cu imprumuturi!
Nu am spus ca ai avea o boala ci o problema si stiu ca atunci cand ai probleme oamenii trebuie sa fie mai ingaduitori de aceea te-am intrebat de relatia cu ai tai!
Eu am auzit(si citit)ca hipotiroidismul afecteaza sistemul nervos si nu invers!Te-ai gandit sa-ti faci operatie(e cel mai sigur), daca tulburarea asta a ta dispare cand scapi de problema cu tiroida!Medicamentele nu-s suficiente si eficiente pt ca stiu pe cineva care se tot duce de ani la doctor, probleme cu psihcul si ea are!

Draga Anastasia m-ai surprins de relatia armonioasa cu ai tai, in special cu fratele tau!Nu credeam ca 2 persoane cu boala aceasta se pot intelege pt ca si tu spuneai ca sunt perioade mai dificile in care mintea iti joaca feste si daca vi se intampla amandorora in acelasi timp...!

Anastasia tu nu-ti doresti un barbat langa tine, nu vrei sa te casatoresti, nu ti-ar fi mai bine, nu te-ar intarii si te-ar face mai fericita!Stii ca multe femei schizofrenice sunt casatorite, au si barbati draguti si intelegatori!

Greece woman, problema mea cu tiroida se poate trata cu medicamente de ce sa apelez la operatie cand ea poate fi controlata in acest mod?
Ai dreptate, sunt femeie si-mi place sa cheltui bani, numai ca mie mi se pare ca nu sunt destul de chibzuita si banii mei se cam duc pe doctori, nu prea imi mai raman pentru a da iama prin magazine.
Si as vrea sa fac ceva pentru a mai castiga in plus, dar imi este teama sa nu ma stresez prea tare si sa dau iar intr-un episod depresiv.
Numai bine!

Eu as vrea din suflet sa fiu buna, dar nu reusesc intotdeauna.
Mihaela, intr-adevar nu este bine sa apelezi la operatie, de fapt ce spune medicul, aia este bine sa faci, cu conditia sa fie medic bun.
Eu sunt cam trista pentru ca mi-as dori ori sa lucrez, ori sa fac o facultate si nu ma simt in stare, pentru ca imi este rau doua zile, apoi iar mi-e bine, apoi iar imi e rau trei zile, iar bine sapte, cam asa ceva.
De fapt am si renuntat sa incerc sa ma las de tratament.
Acum imi este destul de bine, dar zilele trecute im i era rau.
ce sa ii faci? Asta este boala din pacate.
Nici curaj nu maio am sa incerc sa lucrez dupa o pauza de 8 ani.
Nu va suparati ca m-am vaitat, dar ai mei s-au cam saturat sa ma auda cu aceste probleme, ei mereu imi zic: "ingrijeste-te, important este sa iti fie bine, nu sa te chinui sa lucrezi" si poate au dreptate.

Da, deocamdata medicul mi-a dat tratament pentru glanda si mi-a zis ca s-ar putea sa fiu nevoita sa-l iau toata viata. Mai bine asa decat operatie.
Anastasia, cum iti este cand iti este rau?Ce simptome ai?
Eu de cand fac tratament ma simt in general bine, la asta se mai adauga si faptul ca am un prieten si un serviciu caruia ma straduiesc sa ii fac fata.Dorm foarte mult, este adevarat si ma mai invinovatesc pentru ca am impresia ca sunt comoda si lenesa, dar in general cand imi este rau am tot felul de ganduri negre care ma chinuie.
Si mereu am impresia ca nu sunt buna de nimic, ca fac foarte multe lucruri mecanic si muncesc cu gandul de a avea o pensie la batranete sa nu mor de foame, sau sa fie nevoit fratele meu sa imi dea si mie.
Nu stiu ce este mai important, sa iti fie bine sau sa muncesti sa te intretii, oricum eu am stat si acasa si mi-a fost rau fara serviciu.
Acum ne-am apucat de zugravit in casa si e mare debandada, imi creeaza o stare proasta.

Mai am si eu stari cand nu am putere, dar astea sunt fizice si probabil sunt niste lipse de vitamine, calciu, mai obosesc...dar psihic cand mi-e rau ma chinuie gandurile si imi vine foarte greu sa fac ceva.
Ma mai cearta prietenul meu, dar ma straduiesc sa nu-l supar prea tare si sa fiu utila apropiatilor, desi imi lipseste tare mult o prietena de la Bucuresti si prietenii pe care i-am avut acolo, acum sunt in alt oras.Nu mai vrea sa vorbeasca cu mine, nu stiu de ce.
De aceea am si apelat la psihoterapeut la indicatia psihiatrului si pentru ca simt nevoia sa vorbesc cu cineva despre problemele mele.
E foarte greu sa fii singur sa n-ai pe cineva sa te inteleaga si sa te sustina in ceea ce faci, dar mai ales sa te inteleaga.
Numai bine!

Anastasia, tu faci psihoterapie?Cum faci fata starilor prin care treci?Nu iti e greu fara prieteni?Fara viata sociala?
Pentru ca parintii fac parte din alta generatie si au alte principii si idei, e greu sa te inteleaga, cel putin eu asa am observat.Pe mine ma critica tot timpul si ma invinovatesc pentru depresia pe care am avut-o, zic mereu ca e vina mea.

Cand imi este rau, am ca un fel de sfredeleala sau furnicatura in nervi, nu am rabdare de nimic si mai am stari depresive sau de trisatete.
Psihoterapie nu fac, dar doctorita mea psihiatra este foarte draguta si discuta dumneaei cu mine cand merg la cabinat.
Prietene am vreo doua in tara si vreo doua care nu sunt in tara.
Cu cele care sunt in tara ma vad foarte rar, pantru ca ele sunt ocupate.
Trebuie sa ma resemnez cu boala, macar bine ca nu mai am halucinatii sau idei ca cea pe care o aveam la 16 ani, cand mi se parea ca sunt lenesa.
Nu este bine sa ne acuzam, pentru ca Dumnezeu stie ca noi avem neputintele noastre si nu ne cere mai mult decat putem.
Mi-ar prinde bine sa am serviciu, dar din pa cate nu gasesc o jumatate de norma si nici nu am curaj, pentru ca uneori imi este rau si ma scol tarziu de la doctorii( cum am zis, am renuntat la ideea de a nu mai lua pastile).
Sper sa termini cu bine de zugravit si sa auzim numai de bine!

Draga, Anastasia nu stiu cum simti tu furicatura in nervi, eu cand ma simt rau am sentimente de vinovatie, tristete parca nu mai pot sa vad jumatatea plina si simt nevoia sa vorbesc despre ceea ce simt si cred, cred ca de asta avem nevoie si de prieteni.
Sper sa ai din ce in ce mai putine yile proaste si sa te simti bine.
Eu incerc sa-mi fac de lucru si sa nu ma mai supar.
Numai bine si sa vezi ce zugraveala trag!Optimista!

Bravo, asa sa fii, optimista, si eu ma simt astazi mai bine, m-am hotarat sa lupt din rasputeri sa nu mai fiu trista.
Numai bine si tie! Spor la treaba!