Ce-as putea avea?
Buna ziua!
Am doua luni de cand imi este rau la 2, 3 zile. Acest rau se manifesta printr-o slabire, oboseala si sfarseala fizica. Mai nou, am zile cand, efectiv, imi tremura limba in gura, de fapt, muschii limbii, ma doare spatele, piciorul si mana dreapta. Acum doua zile mi s-a umflat mana putin intre degetul mare si aratator si parca se intarea partea respectiva, ca apoi in cursul zilei sa-mi apara din senin doua vanatai pe mana/palma(exterior). Ce analize ar tb sa fac si ce as putea avea?! Este ceva pe fond nervos sau poate ascunde ceva mai grav precum un cancer/leucemie?!
Am fost la ortoped unde mi-a zis ca s-ar putea sa aiba legatura cu faptul ca am platfus, am fost la reumatolog, care mi-a dat niste calciu, am facut ecografii la coloana, unde mi s-a spus ca durerile nu se pot estompa prea mult, decat cu acupunctura si kinetoterapie, dar situatia ar fi sub control, am ajuns la 2 neurologi unde mi-au zis ca nu am absolut nimic, dandu-mi doar niste Vitalin, daca retin bine(am ajuns la neurolog din cauza faptului ca pe un fond stresant si dupa o zi pe tocuri imi cazuse degetul mare de la picior, in sensul ca nu-l mai puteam ridica/misca...nu-mi mai asculta comenzile)
Si-atunci de ce ma simt atat de rau cateodata si din ce in ce mai des!? Ce analize ar tb sa fac?!
Am fost si la biorezonanta, unde, printre altele, mi-ar fi spus c-as avea niste pb cu muschii.
Nu-mi explic daca toate astea sunt pe fond nervos sau ascund clar o alta boala perfida.Chiar nu stiu ce se intampla.
Poate fi o boala grava care-i mai dificil de identificat?!
Multumesc anticipat ptr orice raspuns!
Ma sperie si nu mi se pare normal durerile astea de mana/picior drept, care au aparut dupa ce mi se facuse pielea gaina doar pe mana si piciorul drept. Debutul a fost acum cateva luni cand mi se umflase putin osul/montul de la degetul mare picior si la glezna, tot pe dreapta...si de-atunci...
Am momente cand ma cuprinde panica sa nu paralizez...Imi tremura si mainile, cateodata. Sunt o persoana cu-n fizic destul de rezistent care a practicat si sport, de asta, starea actuala de sanatate ma nelinisteste profund.

5 comentarii
Analizele uzuale de sange la medicul de familie le-ati facut ?
Luati medicamente de orice fel sau ati luat (anticonceptionale de ex.) ?

Vitamine naturiste( StarLife), vitamina C organica, magnerot(o data, cel mult de 2 ori pe an ptr o nevralgie intercostala), anticonceptionale deloc.
Da, imi voi reface toate analizele de sange(le-am facut anul trecut si erau bune) si cred ca voi vizita un dr hematolog(numai el mi-a scapat :)) ). Pentru ca nu mi se pare ok ca dupa durerile, respectiv, mana/picior umflat, sa-mi apara vanatai din senin(care dupa 2 zile dispar)
Ma doare destul de deranjant coloana, mainile si picioarele, dar acum noutatea e ca sunt urmate de niste vanatai...

Partea cu vanataile din senin este o chestiune noua si-am pus-o pe seama faptului c-am luat CMF20(mai multe vitamine naturiste concentrate/complexe care se ocupa printre altele de producerea normala a sangelui, de formarea nivelului normal de homocistein, contribuie la metabolism si la functionarea adecvata a sistemului nervos), motiv pentru care de ieri am intrerupt administrarea lui sa vad cum ma simt si oricum vrand sa merg la analize cateva zile inainte mi se pare normal sa nu mai iau nimic(chiar daca-s naturiste pentru ca-s destul de puternice) pentru a nu-mi influenta cumva rezultatele.
Si toate pastilele pe care le-am luat au fost ca urmare a unor prescriptii medicale, nu le iau de capul meu(am uitat sa precizez in postul anterior)
Anticonceptionale nu folosesc deloc pentru ca acum 10 ani cand am incercat sa iau(tot recomandate si alea de un medic) mi-a fost f rau de la ele...si de atunci sunt alergica si oricum, cum aminteam, am preferat sa merg mereu pe-un regim sanatos de alimentatie, sport si medicamente, cat mai naturiste, atat cat se poate si nu-s situatii mai grave.

@ diana35
Urmariti totusi o saptamana doua cum va simtiti fara acel medicament pentru producerea sangelui. Alta cauza nu cred ca aveti.

Asa am sa fac, multumesc mult pentru raspuns!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3Stare de rau generala
- 3Dupa ce mananc mi se face rau
- 1Transpiratii si senzatie de rau!
- 2Stari generale de rau.
- 2stare generala de rau
- 0stare generala foarte rea
- 2cand nu prea mananc imi este rau de nu mai pot
- 4Friguri, tremur, ameteli si fara vlaga
- 2imi vine rau in autobuz
- 0mancarime anala, stare de rau
- 3Infectie la o masea, antibiotic si stare de rau
- 0Dureri la nivelul intregului corp
- 1Stare de rau, tot felul de simptome
- 1Stare de rau generala
- 15Mi-e rau, noaptea in somn. Mi-a fost si ziua dar noaptea ma sperie.
- 1Ameteli
- 2Stare brusca de rau
- 3Stare de rau permanenta
- 4Stare generala de rau continuu
Mai multe informații despre: starea de rau
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: