Anxietate socială, vederea nefocusată, mintea tulbure, oboseală generală greoaie

Salut.
"Problema" fiind atât de lungă, nu cred că va citi nimeni atât dar măcar un sfat, o idee dacă primesc, ar fi de ajuns.
Am 25 de ani. Din copilărie eram ager, isteț, dar puțin cam retras, mai timid de fel. Și de multe ori s-a "abuzat" de blândețea/ timiditatea asta "nedreaptă". Am ajuns la liceu, unde am fost și mai retras, prieteni foarte puțini. Am fost omul care a avut încredere cam in oricine deși am tot fost trădat de nenumărate ori. Eram timid, dar nici pe departe cum sunt acum.
Nu aveam acea frică față de oameni, nu simțeam nimic extrem când eram înconjurat de oameni, ci doar retras și timid.
De 3, 4 ori cred în anii de liceu mi s-a întâmplat să am o cădere de calciu, sau nu știu ce o fi fost.. mă lua o slăbiciune totală, tremuram fizic și nu puteam lega câteva cuvinte măcar. Dar în câteva minute îmi reveneam. Nu mă panicam, dar mă gândeam totuși să nu fie ceva boli sau ceva grav. Totodată în timpul liceului, timp de doi an am avut o relație serioasă, foarte strânsă, cu o fată. Lucrurile n-au mai mers și.. de acolo am suferit grozav de mult. Până pe la 22..23 de ani am suferit cum n-am mai pățit niciodată.
La 17 ani am plecat la muncă, printre străini. După jumătate de an cam a început calvarul. Mă retrăgeam treptat, nu voiam să mai vorbesc cu nimeni.
Mergând la muncă, uneori dimineața, alteori pe la amiază, mă prindea o senzație ciudată, un fel de minte în nori, vedere nefocusată. Ca și când te-ai uita atent la un punct și totul în jur e nefocusat. După câteva ore îmi trecea, însă s-a tot întins.. până ce a ajuns sa fie 24/7. A apărut o oboseală generală zdravănă, oricând prindeam câteva minute liber, dormeam imediat. Și tot de atunci am prins o teamă de a privi omul în ochi. Căutam să evit cu orice preț contactul vizual. Mă stresam grozav de mult. Mereu. Mintea era deja 24/7 cu gânduri, temeri, cu dacă și dacă.. doream cât mai rapid să încep o casă, o familie, și toate aceste lucruri m-au făcut să mă consum tot mai mult.
Am venit în țară, am făcut ceva analize medicale. La inimă mici probleme cu tensiunea la efort etc ceea ce s-a rezolvat rapid, dar mi-au recomandat urgent vizită la psiholog/psihoterapeut ( parcă ziceau ceva de tipul "anxios-depresiv"), dar n-am ținut cont de sfat.
Tot pe atunci am avut un deficit sever de vitamina D. Nici de asta n-am ținut cont. Simptomele s-au agravat, chiar și înmulțit. Am plecat iar la muncă și m-am trezit după ceva timp, pe la 23 de ani.. la urgențe, în Londra. Petesii, sângerări nazale, chisturi de sânge în gură. Diagnostic: Purpură Trombocitopenică Imună. Am luat timp de 6 luni corticosteroizi, dar prea puțin au ajutat. Ba creșteau trombocitele, ba scădeau.
Am fugit iar în țară. Analize, doctori, cabinete de tot felul, la rând. Dar nu și psiholog..
Am rezolvat rapid deficitul de fier, vitamina D și B12, care s-au găsit. S-a mai găsit și helicobacter pylori, atât în sânge cât și scaun. Deci e acolo, prezent, chiar și acum. De la trombocitopenie, splina a trecut de mărimea și greutatea dublă. După recomandarea doctorilor am fost aproape s-o scot dar m-am răzgândit definit.
Inima perfectă.
Ochii perfecți, doar cu o conjunctivă ceva.. nimic grav. In multe locuri am fost.
RMN cranio-cerebral perfect.
C.T. abdominal perfect, excepție fiind splina mărită.
Hemoleucograma perfectă cu excepția trombocitelor scăzute.
Vitaminele, totul perfect.
La neurolog de două ori, locuri diferite. Prin 2018 mi-a recomandat ceva Gingko memo, forte etc.
Și a doua vizită la neurolog, anul trecut, moment care n-o să-l uit degrabă.
Inima îmi bătea tot mai tare, cum are obiceiul de când am început cu anxietatea, de prin 2018, in situații tensionate, stresante, și mai ales când sunt înconjurat de oameni și când am de stat de vorbă cu cineva. Am intrat în cabinet, îmi explicam situația.. și deodată, pentru prima dată în viață, s-a făcut o pauză în minte, am uitat ce vorbeam( in cel mult două minute mi-am revenit complet ), m-am speriat, dar mai mult de rușine că.. oare ce gândește de mine? Cum îmi permit eu sa greșesc, cum sa uit ce vorbesc, cum sa pierd semnalul așa deodată? Nu mă temeam de moarte, ba chiar niciodată nu m-am temut de moarte. Și ea m-a băgat în ceață totală: Da, ăsta este un atac de panică. Poc, bagă pastile ceva antidepresive, pentru anxietate, nu mai știu ce.. timp de un an! N-am luat nimic. Eu n-am avut niciodată un atac de panică. M-am tot informat și nu, ăla nu a fost așa ceva. Nu că ar fi ceva de moarte, dar nu, n-am trecut pe acolo.
Am mai pățit dar tot mai rar sa îmi iau așa " black out", așa ceață, sa uit pe secundă subiectul.
Încă un lucru, care a dispărut din fericire. Vreo doi ani în urmă, pentru mai mult timp.. am avut probleme cu vorbitul. Voiam sa zic ceva dar mă trezeam că scăpam cuvinte total diferite involuntar.
Când mă grăbeam in vorbit, de foarte multe ori mă bâlbâiam. Mi-a fost un chin, dar a trecut de la sine.

Și acum.. situația de față:
Prezența Trombocitopeniei autoimună, splină mărită, helicobacter pylori și.. Anxietatea asta socială, cu ea mă lupt cel mai mult.
Boli fizice.. pistol cu apă.

Simptome:
Căscat excesiv, zi de zi
Dureri de cap, foarte rar
Amețeală ( rareori )
Încordare, durere musculară la nivelul gatului, rareori
Furnicături la nivelul scalpului rareori
Senzație de „cap greu” deseori
Senzația de „nod în gât”! ( La ordinea zilei), in special când stau de vorbă cu cineva, sau când urmează să mă întâlnesc cu cineva important
Dureri abdominale, rareori
Abdomen încordat, mai mereu
Senzație de corp moale
Vedere tulbure, nefocusată
Dezorientare, dificultăți de concentrare 24/7
Teama de a face ceva jenant în public

Și la urmă, ce îmi dă bătăi de cap, și toți doctorii au dat din umăr..
Ochii uscați, foarte sensibili la lumină.
Când conduc ( am și permis auto, da. Cu mult stres și bătăi de cap, l-am luat cu maximum de puncte, ambele examene. ), n-am nici o frică la condus, ba chiar m-am înscris și la C+E, cu toate că am avut așa stres până să mă înscriu, ba frica asta socială, oare o să mă descurc? Oare cum voi fi sau voi vorbi cu instructorul? Temeri, frici.. doar in mintea mea. Fără ochelarii de soare nu pornesc nicăieri. Când dau de lumină mai tare, îmi obosesc ochii, mi se usucă, și îi forțez enorm.. îi țin încruntați/forțați chiar și când nu e nevoie.. din obișnuință.

Și mai ales, pe timp de noapte, când intru într-o încăpere luminată, am o vedere atât de tulbure, o minte băgată atât de mult în ceață, mă simt de parca nu sunt eu acolo.
Când sunt într-un loc neiluminat pe timp de noapte, sunt aproape ca perfect. Foarte puțin mai simt anxietatea socială, chiar și restul simptomelor.
De fiecare dată când am fost in situații capcană, m-am stresat la maxim, inima o lua la galop, dar aproape mereu am trecut cu brio și îmi dădeam seama că degeaba m-am stresat atâta.


"""!!Dimineața, după ce mă trezesc, preț de o oră, două, rareori trei.. prea puțin simt oboseala, simptomele, senzațiile oricare ar fi ele. Dar cum pun mintea la bătaie, cum fac efort, cum mă agit/supăr/stresez, e gata.. ziua e "asigurată". Oboseală psihică, fizică, vedere tulbure, nefocusată, mintea obosită, anxietate etc"""!!



Mă gândesc să merg iar la muncă, dar mă stresează faptul că.. ACOLO SUNT OAMENI! O să trebuiască să stau între ei, să vorbesc cu ei!

E posibil ca totul sa fie pornit de la stres, oboseală, epuizare psihică și fizică și muncă îndelungată? Totul să ducà la anxietate generalizată/socială? Și de acolo.. la boli fizice?
Vă rog, orice sfat, orice, e binevenit.

Dacă cineva chiar a ajuns până aici, vreau sa mulțumesc din tot sufletul pentru timpul dăruit!!


(PS. Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli gramaticale, și pentru faptul că n-am pus totul cap-coadă, in ordine.)

Bună ziua.
M-am străduit să pun in practică aproape orice sfat primit până în prezent, însă n-am avut curajul niciodată să ajung la psiholog/psihoterapeut. Am căutat să elimin bolile fiziologice, însă fără succes. Am căutat să înving anxietatea singur, să mă împing de la spate, să merg și să fac exact opusul a ceea ce-mi spune. Dar tot nu..
Mulțumesc pentru răspuns!