Adolescent cu tulburari somatoforme, anxietate

Buna ziua dna sasha71,
inteleg ca deja sunteti epuizata dupa toate incercarile pe care le-ati avut, pt ca fiul dvs sa scape de acele simptome. Inteleg ca a urmat si psihoterapie vreme de 2 ani, dar ar fi important de stiut daca dvs - mama ati urmat macar cateva sedinte? Nu stiu cum s-au derulat sedintele de psihoterapie, insa fara ca mama sa urmeze si ea psihoterapie (uneori ambii parinti), de multe ori nu apar rezultatele asteptate. Asta pt ca relatia mama-copil este cea mai importanta si pt ca acel copil sa ajunga sa somatizeze (aparent fara motiv, dar intotdeauna exista un motiv) la aceasta varsta (si probabil o face de mai multa vreme) presupune existenta (la copil) unui posibil blocaj mental pe o anumita idee, poate chiar legata de a nu se indeparta de mama. Totul se deruleaza inconstient (adica in plan constient, copilul nu-si propune sa aiba acele reactii si nici sa faca parintilor zile fripte, dar acestea apar totusi fara ca el sa le poata controla), iar parintii reactioneaza si ei cum stiu si cum pot, epuizati fiind deja de atata stres. Si poate uneori apar blocaje in comunicare, blocaje de care nici parintii si nici copilul nu sunt constienti - de aceea recomand cu tarie psihoterapie si pt parinti.
Eu am avut un caz asemanator, al unui baiat de varsta mai mica, dar care nerezolvat, poate continua si pana la o varsta chiar mai mare decat a fiului dvs. Si spun nerezolvat, pt ca parintii nu au putut accepta ideea ca si ei trebuie sa vina la psihoterapie, astfel incat m-am vazut nevoita sa renunt la a-i mai chema. Si copilul chiar avea sanse mari de recuperare, mai ales ca era un baiat inteligent, care mi-a spus din prima sedinta de ce ii era frica si care era motivul pt care nu voia sa ramana la ore "mi-e frica sa raman la ore pt ca, daca raman, mama pleaca si ma lasa acolo!". In restul timpului (cand era acasa), prezenta aceleasi simptome cu ale fiului dvs de fiecare data cand trebuia sa-si faca temele sau cand mama trebuia sa plece pt o vreme din casa. Dar aceste aspecte le-am aflat doar dupa ce am vorbit in detaliu cu mama, dupa ce am pus o multime de intrebari - pt ca mama nu si-a dat seama ca ar fi important de stiut acest lucru.
Ori chiar la acest aspect ma refer: parintii uneori nu-si pot da seama ce e important si unde pot gresi in relatia lor cu copilul, sau cum o simpla vorba spusa poate chiar cu mult timp in urma devine posibil factor anxiogen pt copil- de aceea e f importanta participarea parintilor sau chiar a familiei la terapie in astfel de cazuri.
Nu stiu cum s-au derulat lucrurile in cazul dvs, insa am vrut sa subliniez importanta implicarii maxime a parintilor, cu toata deschiderea, chiar si atunci cand anumite solicitari din partea psihoterapeutului pot parea ciudate - ele au rostul lor. Si eu stiu ca orice parinte doreste binele copilului sau, face tot ce tine de el sa-l ajute, insa uneori desi are solutia in dreptul ochilor, nu o vede pt ca e prea implicat emotional.

hipnoza nu are contraindicatii decat pt cei aflati in psihoze sau bolnavilor de epilepsie - datorita posibilitatii aparitiei unei crize, sau datorita accentuarii psihozei. Copiii au un nivel creativ mai ridicat, imaginatia mai bogata si pot coopera chiar mai usor decat unii adulti cu "vederi" mai rigide.
@stevens: iti respect opinia, dar nu poti fi atat de categoric in privinta psihoterapiei. Ma astept ca la inteligenta pe care o ai, sa faci diferenta intre serviciile psihiatrice si psihologice intr-un mod mai realist si mai flexibil, pt ca sunt 2 tipuri de servicii diferite, dar care se pot completa foarte bine, fara a se exclude. Altfel, privind lucrurile extremist, vei vedea psihoterapia ca multi altii: un soi de adjuvant al medicatiei, sau ceea ce inseamna laboratorul de analize pt cabinetele medicilor - si pardon, dar nu e asa, pt ca psihicul nu se rezuma la un organ (in general se face referire la creier), ci e ceva mult mai vast.
Mai concret, noi psihologii trimitem clientii catre psihiatru, dar invers...mai rar. Si de ce ar face-o, nu? Doar medicamentele lucreaza de cele mai multe ori doar asupra simptomului, pe cand psihoterapia ajunge si la cauze. Nu trebuie sa fii prea intelept sa intelegi atunci motivul pt care nu-s trimisi la noi. Dar asta e o alta discutie si nu mi-am propus sa intru acum in detalii.
Pe mine ma intereseaza ca omul care-mi intra in cabinet sa stie daca il pot ajuta sau nu (si cand n-am putut, am spus si am trimis mai departe), cu sau fara pastile daca el nu doreste si eu observ ca poate avea rezultate - pana la urma nu poti obliga omul si nici nu e normal sa-l minti ca doar pastilele functioneaza.

@stevens: asa e, nu-i nicio conspiratie, ci doar interes personal :). Si evident ca acei medici care au recomandat psihoterapie fac parte din acei cativa care profeseaza cu drag (si eu cunosc cativa).
@sasha71: inteleg ca dvs doriti doar psihiatru. Daca doriti, va pot trimite la un coleg care e si psihiatru si psihoterapeut. Fiind si barbat, poate ii va fi mai usor baiatului sa se deschida in fata lui si sa coopereze, in vederea reducerii simptomatologiei (cel putin pt inceput). Psihiatrul de care vorbesc recomanda medicamente de generatie mai noua si e mai bine asa.

va dau datele pe privat.

referitor la rezultatele cu psihologul: cam mult, e adevarat! Nu stiu ce formare avea acel psiholog, insa cele mai bune rezultate (si dovedite stiintific), fiind si de scurta durata, sunt psihoterapiile cognitiv-comportamentale. Daca vorbim de psihanaliza...e drum lung acolo :), poate toata viata :)!

@all: Cata vreme nu apare nimic medical, e psihologic (mai concret, psihosomatic in acest caz) - e simplu si ati concluzionat corect dna @sahsa71.