Amețeli, exprimare grea, ceata pe ochi, amorteala la nivelul sprancenelor.

27-05-2022
Adelina Dumi
Nu este medic/terapeut
Adelina Dumi
Iata-ma in prezent, stând aici si scriind povestea mea, o poveste pe care eu mi-am ales-o. Starea mea actuală se datorează unui proces lung de gândire negativă, este efectul unor zile in care tot ce mi-am spus a fost " voi fi bolnava", " nu o să trăiesc mult", "sunt convinsă ca am ceva la inimă", " voi muri din cauza inimii mele"..Toate gândurile astea s-au adunat si mi-au expus corpul către o cădere sigură, către o prăpastie din care imi e greu sa ies acum, in prezent. Încă din noiembrie am început sa îmi fac tot felul de filme, fiindcă simțeam ca inima mea o ia la galop, chiar si când stăteam in pat. Aveam palpitații foarte des si nu ma mai puteam concentra la altceva. A început un adevărat calvar( pentru că așa l-am făcut eu sa pară), pentru ca doar asta rula in mintea mea( ca am ceva la inimă..). Am început sa imi verific zilnic pulsul cu o aplicație de pe telefon si bineînțeles ca mereu era peste 90, apoi am rugat o asistentă sa imi ia tensiunea si am avut-o 13 cu 9, ceea ce mi s-a părut enorm..Au urmat apoi zile întregi de gânduri peste gânduri, de căutări pe internet, ca am hipertensiune, ca am pulsul prea mare, apoi a venit sesiunea la facultate, m-am stresat foarte mult, intrasem intr-o anxietate profundă, am conștientizat lucrul ăsta si am început sa ies din casă, sa fac sport, sa alerg, sa ma simt mai bine, deși in mintea mea rula aceeași placă, imi spuneam ca daca am ceva la inimă si o sa mor in timp ce fac sport și nici aș nu am reușit sa ies din panica asta, așa că am apelat la sora mea care m-a dus la un medic cardiolog( finally). Am fost, mi s-a spus ca sunt bine, ca am doar o valvă care nu se inchide bine( prolaps de valva mitrala), dar ca nu am de ce sa ma stresez, ca ne mai vedem peste 20 de ani si mi-a prescris si un tratament(sobyc-beta blocant si aspacardin).Cu toate ca doctorul m-a asigurat ca totul este bine, eu am continuat sa investighez pe internet ce este această afecțiune și cum ma poate afecta. După o intensă căutare, nu am făcut decât sa imi amplific toată anxietatea, am plâns foarte mult crezând ca este ceva foarte grav, am început sa iau si tratamentul prescris și mi-a fost din nou rău, ca o reacție la unul din medicamente. Apoi am avut amețeli, stari de vomă și ceață pe ochi, asta in luna martie, si am crezut de atunci încontinuu ca am făcut un AVC si au urmat verificări obsesive in oglindă ca nu cumva sa am o parte a feței lăsată.Am luat niste vitamine(magneb6 si tonico vita). Atunci a început adevărata mea problemă cu stări de rau permanente până astăzi. In aprilie am aflat ca mami este in spital si ca a făcut pancreatită si s-au declanșat si alte simptome pe lângă starile de amețeală..Am simțit o amorțeală la nivelul feței, si simțeam ca nu mai pot sa vorbesc deși o făceam, in fiecare dimineață ma trezeam cu o presiune la nivelul dinților. Toată luna aprilie am plâns in fiecare zi, am fost la spital de 2 ori la urgențe. Prima dată mi s-au făcut 2 perfuzii si analizele, care au ieșit bune si a doua oară am fost spunând ca am făcut un AVC, pentru ca prima oara mi-a fost frică sa spun si am sperat ca imi vor trece toate simptomele. Doctorul rezident m-a întrebat de simptome, mi-a testat si funcțiile motorii si a spus ca nu am nicio problemă, ca pot merge acasă. Simptomele mele au continuat, amețeli, ceață, amorțirea feței, gura inclestata si o lipsă de exprimare. Familia mea a văzut ca ceva nu este in regulă cu mine, doar la nivel emoțional, fizic nu au văzut ca as avea vreo problemă. M-au dus la un medic generalist si de familie care mi-a prescris noste pastile pentru o tulburare depresivă ușoară numit Remotiv, dar si ceva pentru creier (neuro optimizer) si multe vitamine, pentru ca mi-a spus ca am o lipsă foarte mare de vitamine si minerale. Le-am luat timp de 3 săptămâni, am început sa vad oarecare îmbunătățiri ( nu imi mai simțeam gura încleștată si fata amorțită), însă gândul meu era in permanență ca trebuie sa merg la neurolog pt ca sigur făcut AVC. Așa s-a si întâmplat, am fost la neurolog și mi-a dat sa fac un RMN cerebral, care a ieșit foarte bine, dar simptomele mele sunt încă aici, o parte din ele, adică mai am uneori amețeli, simt permanent ca îmi e greu sa ma exprim, ba chiar cu un simptom in plus, simt ca am sprâncenele amorțite si ca nu le prea mai pot mișca. Simt ca nu mai pot sa ies din starea asta, nu știu daca ceea ce simt se datorează unei afecțiuni reale sau sunt doar rezultatul unei gândiri distructive. Eu medicului neurolog i-am spus simptomele pe care le am, dar nu știu daca rmn-ul a investigat toate patologiile sau o anumită patologie. As vrea sa știu daca la RMN se vede totul sau doar o anumită ramură, in funcție de simptomele pe care le spui. Pentru ca eu nu i.am zis medicului ca suspectez un AVC si ma gandesc ca poate nu a verificat asta la RMN. Menționez si faptul ca am 21 de ani. Mai jos am scris rezultatul RMN.
-Absenta modificărilor de semnal și morfologie la nivelul parenchimului cerebral supra si infratentorial
-sistem ventricular pe linie mediana normodimensionat
-spatii lichidiene pericerebrale de aspect corespunzător varstei
-unghiuri pontocerebeloase libere
-tracturi vestibulocohleare, nervi faciali de aspect normal IRM
-fara stimate de sângerare intraparenchimantoase
-sinusuri craniofaciale libere
-minima deviate de sept nazal destroconcava
-hipertrofia mucoasei carnetelor nazale
5 comentarii
0
27-05-2022, ora 08:00
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Buna. Sunt simptome si somatizari de anxietate. Adresati-va unui psihiatru, psiholog.
0
27-05-2022, ora 09:10
Adelina Dumi
Nu este medic/terapeut
Adelina Dumi
Mulțumesc, săptămână viitoare o sa merg și la un control oftalmologic amănunțit pentru ca asa mi s.a recomandat pentru ceață resimțită pe ochi. Dacă și acolo va ieși totul bine voi merge la un psihoterapeut.
0
27-05-2022, ora 18:02
360
Nu este medic/terapeut
360
ce ai tu se numeste ipohondrie. pt asta se da tratament ca la anxietate, atunci cand se merge in extreme
0
06-06-2022, ora 14:17
Marymayra
Nu este medic/terapeut
Marymayra
Bună Adelina și eu am fix starea ta și acum au început ameteala și mi-o zis ca e anxietate nu știu ce sa mai cred sun doborata
0
15-06-2022, ora 15:56
Dann98
Nu este medic/terapeut
Dann98
Buna, Adelina.

Daca ai timp si poti, sa treci putin si peste 'rezumatul' meu.. cam prin aceleasi stari am trecut si intr-o oarecare masura inca trec si in prezent. De peste 5 ani ma lupt.. dar sunt rezultate.

1.https://www.romedic.ro/forum/ameteala-vedere-incetosata-probleme-concentrare-si-atentie-depresie-anxios-125715
2.https://www.romedic.ro/forum/blocaj-emotional-uit-ideile-subiectul-in-timpul-conversatiei-deseori-aerian-psihic-126876

Am ajuns sa cred ca totul e de la psihic. Atragem ceea ce gandim/credem.
Daca crezi ca ti-ar fi de folos.. ma poti cauta in privat oricand.
Stiu prin ce stari treci, stiu cu ce te lupti.. e chin.

Dar totul e posibil.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.