Alcoolicii Anonimi...

Buna... Sunt Mircea... sunt un alcoolic abstinent de 15 ani... Stiu ca sunt multe probleme legate de alcoolism in tara asta si daca experienta mea va ajuta... eu o impartasesc cu drag.

E foarte buna experienta ta. Scrie-o mai jos si ea va ramane pe Forum, putand fi accesata oricand de oricine. In dreptul topicului tau apare numarul de vizualizari la data la care verifici. Iti multumim !

Ok... Aşa cum spuneam Sunt Mircea şi sunt un alcoolic... şi cu toate că întreaga viaţă am băut în mod alcoolic mi-a fost foarte greu să recunosc că sunt un alcoolic.

Vă întrebaţi probabil ce înseamnă a bea în mod alcoolic. Nu ştiu să vă spun ce se întamplă în interiorul organismului, al creierului (probabil ştiinţa este aproape să dezvăluie asta) însă eu ştiu că încă de prima dată a fost ca un click... Ca o setare pe automat dupa prima gura... Eram copil... aveam în jur de 5 ani când împreună cu nişte verişori de-ai mei am dat de vişinata din beciul bunicii... Şi dacă verişorii mei au mâncat câte o vişină, unii strâmbându-se şi/sau scuipând afară vişina... eu am mai vrut una, şi apoi încă una... până când m-au găsit pe jos.

Da... mi-a fost greu să mă recunosc ca fiind alcoolic chiar dacă încă de la 14 ani consumam alcool bine la zilele de naştere ale prietenilor, sărbătorite în familie şi mă ameţeam de fiecare dată. La una dintre ele, când am căzut răpus de băutură şi ma cuprins un rău cumplit datorită amestecului de băuturi, ca apoi să îmi revin miraculos chiar, la scurt timp, tot cu ajutorul a două pahare de ţuică, tatăl sărbătoritului mi-a spus: 'Mircea să ai grijă cu băutul tău...' Atunci, cu toate ca eram sub influenţa alcoolului şi cu toate că am zis 'E... lasă că stiu eu...', acele cuvinte au fost cuvinte care m-au urmărit aproape toată viaţa şi mi le aminteam dupa beţiile mele... Nu înţelegeam de ce este deosebit băutul meu, deşi vedeam clar şi bine că este... Vedeam cum nu puteam spune nu unui pahar, dar mai ales nu mai puteam spune nu după el... Indiferent ce ar fi fost. Mă uram că-mi pierdeam controlul dar mă şi satisfăceam şi mă bucuram de efectul pe care-l inducea alcoolul în mine. Nimic nu egala acea stare... şi de aceea tânjeam după ea. Alcoolul a devenit un prilej pentru toate... Eram fericit...? Trebuia să beau să-mi manifest bucuria... Eram trist...? Trebuia sa beau să-mi exprim tristeţea... să pot să plâng de trist ce eram... Eram obosit? Un pahar îmi oferea odihnă... Mă durea ceva...? Un pahar era cel mai bun medicament... La orice durere şi pentru orice boală... Era un mod de viaţă. Alcoolul era chiar viaţa mea. În liceu eram cel care rezista bine la băute... în facultate trebuia să beau înainte de examen să-mi amintesc ce am învăţat sub influenţa alcoolului, în armată nu scăpam nici o ocazie de a consuma alcool şi să introduc cumva alcool în unitate. Aici am băut prima dată spirt sanitar, frecţie galenica şi alte băuturi ciudate sfârşind de cele mai multe ori cu câte un somn pe jos în toaleta turcească... Am făcut arest din pricina alcoolului... După facultate au fost 2 săptămâni de concentrare pentru grad militar... pe care le-am făcut şi îmi amintesc doar vreo 2-3 frânturi... în rest am fost într-una beat! Orice efort de aducere aminte e zadarnic.

Au urmat ani grei... M-am căsătorit la terminarea facultăţii... şi încă de la început... băutul meu îmi creea tot mai multe probleme. Beam compulsiv... cu diverse ocazii (sau fără niciuna...) după care mă opream o perioadă de timp. Uneori... de la un mic pahar, ajungeam să trebuiască să beau zile întregi fără să mai ştiu de mine. Îmi era greu să mă opresc. Am două fete... sunt născute la 8 ani diferenţă, dar cu amândouă mi s-au întâmplat, nu o dată, momente identice, ca trase la indigo, când fie trăgeau de mine să plecăm din crâşmă, fie când erau mai mici, le-am uitat ore întregi închise singure în casă, în pătuţul lor şi eu uitam de mine la crâşma din faţa blocului. Când realizam ce fac mă uram... Când beam era alta lume...
A venit apoi, o perioadă în care era tot mai greu să-mi păstrez locurile de muncă, apoi era tot mai greu să-mi găsesc... de lucru. Mi-am făcut firma... la prima vânzare am băut de fericire şi am jucat la aparate 2800 de dolari încasati şi uite aşa... băutul m-a scos afară din firmă... Pierdeam totul... Soţia m-a ameninţat de mai multe ori cu divorţul... dar nimic nu era mai important ca şi băutul meu. În ultimii ani intram aproape întotdeauna după beţii în delirium tremens... Urlam cu un urlet care cred că îngrozea toţi vecinii. Eram înspăimântat de toate făpturile care mă chinuiau. Atunci nu ştiam ce trăiesc... nu ştiam din ce cauză trăiesc ce trăiesc... Nu ştiam nici măcar că sunt bolnav... darmite că boala mea era într-o stare foarte avansată. Cu toate astea, când am ajuns la prima întâlnire AA, eu mă consideram departe de a avea probleme cu alcoolul aşa cum aveau cei care îşi spuneau alcoolici... Nu m-a convins deloc prima prezenţă la AA. Nu credeam ca acei alcoolici ar putea să facă mai mult decât preoţii la care am fost, decât toţi specialiştii chiar şi cei în acupunctură, psihologii sau alţii în care mi-am pus speranţa că mă vor ajuta să pot să beau 'normal', mai ales că AA-ul îmi propunea o abstinenţă totală - gând care mă înfioară şi acum. S-a întâmplat însă un lucru bun la acea întâlnire... am primit un BigBook (Cartea Alcoolicii Anonimi) şi am reuşit să-mi păstrez mintea deschisă... Citind BigBook-ul am reuşit încet, încet să înţeleg ce înseamnă să fii un alcoolic. Am reuşit să mă recunosc în majoritatea ipostazelor, am reuşit să văd cât de asemănători suntem... deşi părem atât de diferiţi în diversele faze ale bolii. Am realizat că nu e important până la urmă să mă compar cu cineva... pentru a ştii că sunt sau nu un alcoolic. Am găsit undeva în carte un pasaj în care se spunea că dacă vreau să văd dacă sunt alcoolic să-mi propun să nu mai beau o perioadă mai lungă... şi dacă am să mă îmbăt în scurt timp... cu siguranţă sunt un alcoolic. Ei bine... am încercat. Mi-am propus să nu mai beau 6 luni... şi la o săptămână m-am făcut. Nu prea tare, dar m-am făcut. Am zis că nu se pune... că de... dacă nu mă întâlneam cu cutare şi cutare nu consumam. Apoi s-a repetat experienţa de două ori. Apoi de sărbătorile de Crăciun şi Anul nou din 2000-2001 am reuşit să nu beau prin voinţă proprie... Au fost cele mai negre sărbători. Nu doresc nimănui să trăiască astfel de sărbători! Totul era de un negru cumplit! Apoi, relativ la scurta vreme m-am îmbătat urât din nou... am băut fără să ştiu de mine, mai multe zile şi eu am intrat în crâşmă să beau 50 g de rachiu şi m-am trezit în altă parte a oraşului, cu capul pe o masă într-o altă crâşmă, fără haine pe mine în plină iarnă, fără bani, fără nimic. Atunci ceva ce a mai rămas lucid în mine a tunat: 'Mircea, ce-ţi mai trebuie să vezi că eşti alcoolic?!?' Atunci am capitulat... În ziua următoare am mers la grupul Alcoolicilor Anonimi şi de atunci, cu ajutorul grupului sunt abstinent. Mă bucur că am înţeles foarte bine că programul în 12 paşi propus de Alcoolicii Anonimi... nu e un program care trebuie însuşit, memorat şi reprodus... aşa cum poate eram învăţaţi... Programul AA e un program care funcţionează dacă-l experimentezi, dacă-l trăieşti în fiecare zi! Acum ştiu că sunt un alcoolic şi prin felul în care îmi trăiesc abstinenţa... Mulţumesc AA-ului! Sunt veşnic recunoscător! Am întâlnit aici o comunitate deosebită, sunt persoane care mă înţeleg, vorbim aceaşi limbă... parcă ne cunoaştem de o viaţă... parcă sunt undeva cu adevărat acasă. Aş fi foarte bucuros ca medicii să ne folosească ca o resursă posibilă... mai ales în cazurile în care nimeni nu-i mai da nici o şansă alcoolicului. Suntem mulţi membri care am exersat suicidul, sau eram aşezaţi pe linie moartă şi acum avem ani buni de abstinenţă. Abstinenţa noastră este o mărturie că se poate! Mulţumesc pentru ocazia de a împartaşi aici experienta mea... şi nu ştiu dacă reuşesc dar o să încerc să răspund tuturor întrebărilor dumneavoastră. Toate bune!

1. Ati urmat si vreun tratament medicamentos care sa va ajute sa va lasati de bautura ?

2. Ati trecut si prin vreun fel de perioada de sevraj dupa ce v-ati lasat ?

3. Cati ani ati baut in total si daca ficatul a fost afectat in vreun fel ?

1. Tratamentele medicamentoase pe mine nu m-au ajutat... De fapt le-am cam evitat... Am incercat doar antialcool ala pe baze naturale. ca celalat imi era teama sa iau ca stiam ca nu sunt sigur ca ma pot abtine. Am refuzat orice tratament si m-am chinuit. Acum recomand oricarui alcoolic o detoxifiere fizica! Ajuta mult in recuperare.
2. Cu spuneam si in poveste... aveam delirium tremens in sevraj... Imi erau foarte grele sevrajele. Imi era frica de ele... cand beam oarecum stiam ce ma asteapta. Cel mai des incercam terapia "cui cu cui se scoate". Uneori era mai bine alteori era foarte rau. Cand m-am trezit atunci ultima data... nu stiu... nu am mai avut sevraj... desi eram foarte obosit... Am mers acasa pe jos dezbracat prin frig... Probabil a avut o influenta... desi nu recomand asta nimanui! Stiti cum e? Multi prieteni din AA spun ca recuperarea medicala face bine fizic, poate prea bine... ca ies din spital si pot sa bea iara. Eu unul nu m-am internat niciodata... am dus toate sevrajele pe viu. Nu stiam ca se poate muri... desi simteam asta. Transpiratia rece ma infiora intotdeauna. Fiecare are drumul lui... insa cred ca un lant terapeutic complet are nevoie in primul rand de o restabilire cat de cat pe plan fizic.
3. Pot spune ca am baut cam 24 de ani... din care ultimii 16 ani in mod abuziv. Dupa 5 ani de abstinenta am vut curaj sa merg la medic... si am mers la un amic. Mi-a zis... Mircea iti place sa mai bei cate un paharel? I-am zis ca m-am oprit si a zis ca foarte bine am facut... Ficatul era foarte marit, plin de steatoza alcoolica si mi-a zis ca daca nu ma opream foarte posibil ca ciroza sa fie aproape. A mai zis ca abstinenta este singura forma de preventie... si ca eram pe drumul bun. Am de gand sa imi fac in curand un ecograf si o sa va mai spun cum sunt acum :)

E important. Sa reveniti cu amanunte cand aveti timp si sa sa ne mai scrieti unde se tin aceste sedinte AA. Sunt cu plata ?

Totul e gratuit... ne sustinem prin contributiile noastre proprii. Grupurile sunt afisate pe site-ul nostru alcooliciianonimi punct ro.

Pe forum intra in special copii cu tatal alcoolic care nu stiu cum sa procedeze ca acesta sa se vindece. Nu accepta psiholog, psihiatru, nimic. Ar fi o idee buna daca astfel de parinti care produc traume mari in viata tinerilor care sunt obligati sa locuiasca cu ei in casa, ar accepta sa mearga la aceste sedinte AA.