Solutii pentru un alcoolic bolnav psihic
Tatal meu sufera de alcoolism si e si bolnav psihic. Eu, cu el si cu mama locuim momentan in locuinta lor comuna.
Mai tot timpul o terorizeaza pe maica-mea, ziua se duce la locul ei de munca si o face de tot rasul, ii cere sau ii fura bani pentru bautura, din fericire cel putin nu o bate, cum facea cand era mai tanar. Acasa face scadal de obicei cand nu sunt eu acasa, pentru ca imi stie de frica.
Am incercat sa-l linistesc prin toate metodele posibile, cu vorba buna sau nu dar nu se indreapta, are perioade in care i se pune parca o ceata pe creier si e scadalagiu.
A luat nenumarate amenzi pe care a trebuit sa le platesc tot eu la plata impozitului pentru apartament.
E probabil ca la inceputul anului urmator sa plec pe un contract in strainatate si mi-e groaza sa o las pe maica-mea cu nebunul.
Am ceva economii si intetionez sa cumpar un apartament in Bucuresti, unde sora mea sta cu chirie, si sa o mut pe maica-mea acolo, insa deja vecinii din bloc sunt ingroziti pentru ca il cunosc de ce ce in stare, caci am gasit de mai multe ori gazele deschise fara flacara, cratite uitate pe foc si el dormind, mare noroc am avut ca nu a dat foc la casa, insa varianta asta e foarfte posibila daca ramane singur in apartament.
Exista vreo varianta sa-i cerem docotorului sau psihiatru sa-l interneze la nebuni, pentru ca este un pericol social atat pentru noi cat si pentru cei din jur.

1 comentarii
Da de poate, pentru ca spitalele mari de psihiatrie au sectii speciale pt dezalcoolizare !
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2Alcoolism-tratament- unde ?
- 16Legat de creatinina
- 3Comportament agresiv, obsesiv, complexat
- 5nu stiu ce sa mai fac sa il opresc sa nu mai faca aceste lucruri...
- 5Stare de mahmureala manifestata printr-o ameteala usoara, oboseala launtrica
- 10despre alcoolici
- 3consumul exagerat de alcool
- 6putem sa-l internam la dezalcolizare fara voia lui?
- 5tatal meu este alcoolic
- 1alcoolic cu crize epileptice
- 13sint necajita din cauza sotului meu care e alcoolic
- 5Mama mea ia si pastile de Tamoxifen si bea si alcool mult.
- 17Din cauza alcoolului mi se trage?
- 5alcool in prima luna de sarcina
- 4antialcoolici.. sfaturi/solutii antialcoolism
- 6in 2007 am fost diagnosticat cu epilepsie.. am avut o criza in timpul somnului
- 12consumul de alcool in timpul tratamentului pt depresie majora.
- 2alcool dauneaza
- 6boala cardiovasculara sau atac de panica?
- 3alcool si tutun
Mai multe informații despre: Alcoolismul Alcoolul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: