Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Cu alte cuvinte, o sa 'tragem' asa o viata..
Eu am reusit o data sa inving depresia, la 20 ani m-a pocnit rau de tot iar diagnosticul destul de nasol, 'tulburare de personalitate borderline', cred ca vreo 2 ani am facut tratament apoi nu am mai luat pic de pastila. Am fost libera de depresie 10 ani de zile. Si inca as fi fost si acum daca mi s-ar fi spus ca nasterea poate redeclansa depresii/anxietati. Eu nu am stiut, si din momentul in care am ramas gravida am inceput sa fiu nevrotica..

Bunaaa, acum am venit de la psiholog, mi-a spus ca de la un stres indelungat am patit asa si am facut derealizare si in urma unui soc sau ceva de genul...L-am cam speriat asa un pic cand am inceput sa ii zic ca mi se pare fata lui ciudata si ca ochii gura si nasul sunt asezate aiurea haha. Mi-a spus ca nebuna nu sunt, dar trebuie sa nu ii mai dau importanta acestui gand...I-am zis ca atunci cand imi vine acest gand nu mai vad nimic cum trebuie si ma simt straina fata de mine si fata de tot ce e in jurul meu..A zis ca o sa treaca si sa imi scriu intr-un jurnal starile astea si orele cand ma simt bine si cand ma simt rau..
Azi am inceput si stratamentul...sa vedem cum merge.
Prozac asa simt si eu cateodata ca viata nu are rost... si cred ca atunci am starile alea de depersonalizare pentru ca eu eram exact contrariu, mereu fericita si optimista, mereu ii multumeam lui D-zeu pentru ca m-a trezit si ca am ocazia sa vad o noua zi...Vreau sa fiu fata aceea dinnou...si nu o mai pot readuce inapoi :(
Sper sa va simtiti bine azi, va pup

Nu stiu daca e bine, Andreea, daca ti-as vorbi putin despre logoterapie(nu logopedie, care e altceva!), adica despre psihoterapia care se bazeaza pe sens si pe responsabilitate.Viktor Frankl a intemeiat aceasta forma de psihoterapie, in cele mai grele conditii, adica in lagarele de concentrare naziste.Avand aceasta vizune asupra lumii, ca plina de sens si responsabilitate, a putut supravietui si a putut sa-i determine si pe ceilalti sa lupte pentru viata lor.Uneori, e bine sa luam putina distanta de mintea noastra si sa observam detasati ce se intampla, eventual si sa radem un pic de anumite situatii, adica sa nu luam totul in tragic, sa nu luam prea in serios.
Sensul vietii este atat in trecut(s-a intamplat, deci a existat, suntem noi in trecut, mai mult fata de cum suntem noi in viitor, avem parinti care ne iubesc, prieteni, intamplari).Avem si in viitor multe de implinit, viitorul este bun, nici trecutul n-a fost asa rau...
Sensul deplin al vietii il vom gasi in simplitatea clipelor de fiecare zi, dar si deplin, in momentele noastre de deplina maturitate.Existam, nu intamplator, ca oameni dotati cu gandire, cu simtire si avand o credinta, dar si responsabilitate pentru ceea ce suntem.As recomanda si o carte de-ale lui Viktor Frankl, Omul si sensul vietii, de la MeteorPress.

Frumos ai zis :D De ce ai inceput cu - Nu stiu daca e bine -?

Andreea, ma gandeam ca un adolescent e la inceput de viata, cand isi cauta sensul existentei, dar acum imi pare bine ca am scris asa, omul este singura fiinta in cautare de rost, de sens, e normal sa fie asa!Se pare ca, din nou, ai inteles mesajul textului si asta ma bucura cel mai mult!De aceea ti-am si zis, ca maturitatea e aducatoare de noi sensuri, dar nu uita, Andreea, importante sunt in viata cartile pe care le citim si importanti sunt oamenii pe care ii cunoastem, dar si intamplarile mai mici si simple, de care ne bucuram in fiecare zi!

Ai dreptate Pulberedestele...Eu am un gand care ma obsedeaza...Structura oamenilor, de ce mancam, de ce bem, de ce respiram si toate lucrurile pe care le facem...ma obsedeaza gandul acesta..Parca totul mi se pare ciudat..si nu ma mai cunosc pe mine parca nu ma mai gasesc...Sunt doar un corp.Nu stiu daca are sens ce spun, dar atat de mult ma obsedeaza gandul ca s-ar putea sa innebunesc pentru ca ma intreb mereu de ce sunt eu in corpul asta si nu in altul ?De parca nu as fi fost aici oata viata... simt ca innebunesc ma innebunesc aceste ganduri si stari...As prefera o durere fizica groaznica decat aceste stari...Singurul lucru care ma face sa lupt in continuare este amintirea pe care o am cu fata care am fost si cu felul in care imi traiam viata...In rest nimic nu are rost, nu se leaga ceva in mintea mea.

Uite, daca vrei un nou sens, eu sunt preocupat de starea ta psihica si de ceea ce simti si gandesti tu, existam si pentru asta, pentru a-l face pe cel de langa noi sa gaseasca un sens.Am avut si eu numeroase intrebari de pus, am trecut si prin multe clipe mai dificile, spunea un scriitor, Antoine de Saint-Exupery, ca e asa de greu de patruns in sufletul unui om, ca e asa delicat sufletul unui om, incat cu mare sfiala trebuie sa ne apropiem de el.E o carte pentru copii, se numeste Micul Print, pe care o recitesc mereu, pentru ca si eu sunt un copil mare!Ar trebui s-o citesti intr-o seara linistita si sa te gandesti la ea...Nu spun ca am trecut prin ceea ce treci tu, fiecare om este o individualitate, dar as vrea sa vezi mai frumos si mai comprehensibil viata!

Multumesc din suflet pentru mesaj, apreciez

Am reinceput tratamentul cu cipralex la recoamandarea medicului...Ma simt mai bine un pic, tot cu gandurile negre, dar parca mai e mai bine acum...
Sunt nerabdatoare sa inceapa cipralexul sa-si faca efectul, ieri am luat prima pastila abia.

Voi cum sunteti ? va pup

Mneata dragilor

Ce faceti? Sa spun drept eu am avut un week-end cam nasol cu stari de iritabilitate si depresie:(
Am unele suparari legate de serviciu, poate am si obosit, ceva isi spune cuvantul.

Joi merg la medic sa vedem ce zice?

Voi aveti stari de iritabilitate peste medie? Daca da, cum le gestionati?
Pe mine ma sperie starile astea:(((

Buna Prozac!
Of, imi pare rau pt weekendul tau, se mai intampla si zile din astea din pacate..
Eu am fost ceva mai bine, dar dupa ce mi-am facut 1000 nervi cu vopseaua de par.
L-am chinuit pe bietul par de trei ori ca nu imi convenea nuanta, am trecut de la blomd inchis la aramiu, apoi la saten-cenusiu si intr-un final la saten roscat. Astea toate in decurs de o sapt. Si toate operatiunile acasa. Ultima incercare m-a multumit, dar am ajuns la concluzia ca nu se merita sa mai fac experimente din astea acasa, pus cap la cap tot ce am cheltuit (ca sa nu zic de nervi, de timpul alocat si de parul ars), iese cam tot atat cat as fi dat la un salon, dar deh, vb aia "lenesul mai mult alearga iar scumpul mai mult pagubeste".
Am mai avut si eu cateva stari de iritabilitate cand nu m-am inteles cu sotul cum sa imbracam fata, el contesta gusturile mele in materie de haine, iar eu pe ale lui, in concluzie i-am sarit in cap si cum si el are nervii lui s-a incheiat un un ignor din partea amandurora...

Kata

cum patesti tu cu parul, asa sunt eu cu curatenie. Eu nu reusesc deloc sa ma odihnesc caci in permanenta mi se pare ca vad mizerie. Am spalat pe jos in bucatarie si sufragerie de doua ori si tot mi se parea ca e murdar.:(

Am incercat sa dorm dupa-amiaza, de unde, batea soarele in geam, mi s-a parut ca nu e spalat bine sau ca e praf sub pat, in conditiile in care venise femeia la curatenie vineri.

Asa ma chinuie de nu mai pot.Incerc sa ignor. Vara e mai bine, ies in gradina, mai jumulesc o buruiana si ma deconecteaza:)

Urata boala, as minti sa spun ca nu am si eu zile proaste. As minti...

Eu imi facusem sperante ca va functiona psihoterapia, la tine ma refer, se pare ca nu e asa cum se zice...eu n-am inceput si nici nu cred ca o sa investesc in asta, vad ca pot sa ma si abtin decat cu ajutorul medicatiei, poate si-a facut efectul mai greu in vazul meu ma gandesc..

"Partea interesanta la oamenii destepti: par nebuni in fata prostilor."

Buna dragilor!Nu am mai intrat de ceva timp.Am avut o perioada in care m-am simtit foarte bine, am avut multe activitati, am socializat, am cunoscut oameni noi, am inceput o relatie frumoasa.Ultimele 3 zile au fost mai relaxate, nu am avut activitate, iar azi a revenit starea de anxietate.Off, si eu care credeam ca totul merge spre foarte bine.Sunt extrem de ametita, imi apar in minte tot felul de ganduri, iar a aparut teama de a nu pierde controlul.

Andreea, superb paragraf, felicitari!
Ciufolici, asa este anxietatea, cand crezi k ai scapat de ea definitiv, apare si iti arde cate una peste fata de nu te vezi...desi nu te consoleaza, toti trecem prin aceleasi stari. Asta este crucea de purtat in viata asta...
Poate ne curatam si in urmatoarea va fi mai usor de dus.

Am speranta ca sunt foarte tanara si voi reusi sa trec peste tot.Este atat de greu pentru majoritatea sa inteleaga prin ce trecem noi, consider ca suntem niste invingatori prin faptul ca zi de zi reusim sa facem ce ne propunem trecand prin toate aceste stari.Normal ca mai avem si caderi, si zile proaste in care simtim ca nu mai putem, dar tocmai prin faptul ca trecem peste acele ziele ne arata ce oameni puternici suntem.Toti cred ca stim cum este sa iesi cu cineva, sau in timpul unei discutii sa simti cum te ia panica din senin si tu totusi reusesti sa disimulezi, sa te calmezi, si sa mergi mai departe.Pe mine una, toata perioada asta m-a facut sa ma cunosc mai bine, sa imi dau seama de forta interioara pe care o am, sa fiu mai buna, si sa fiu mai intelegatoare fata de toti oamenii.Ieri a fost o zi proasta, dar mi-am impus sa ies, am simtit panica, si am trecut peste.

Ciufolici, ma bucura pina la fiecare celula ceea ce ai spus. Asa este, luptam pina la ultima celula.
Din pacate, mai sunt si zile proaste pe care tre sa le gestionam, ce sa facem.

Aseara, am plans, asa m-am descarcat. Simt cateodata atata presiune acumulata incat nu mi-ar ajunge o zi intreaga sa plang ca sa ma descarc.Bineinteles ca au inceput si episoadele de bulimie, ce ma seaca.
Bulimia, nici n-am mentionat-o la terapie.sunt atatea de spus si timpul atat de scurt

Poate am impins limitele prea in sus, nu stiu, incerc sa ma ridic si sa merg mai departe.
Aseara, la culcare am zis sa iau un sfert de rivotril, n-am mai luat de mai mult de jumatate de an, am vazut ca era de 2mg si un sfert a fost de 0.5mg ceea ce e prea mult pentru mine. Azi am fost chiauna si nu pot fi asa la munca, ceea ce iarasi ma deprima.


Ca s-o dau si in ras, colega s-a apucat iarasi de minerit:))

:))), pai merge mineritul in ziua de azi.
Eu am experimentat un frumos atac de panica, la nivel mult diminuat din cauza antidepresivelor, dar l-am simtit, pret de cateva minute mi-a fost teama ca se lasa cu tremuraturi, intr-un final m-am linistit dar m-am simtit ff epuizata si mi s-au adancit si cearcanele.Ma pregateam sa bag un calmepam dar am rezistat fara el.
Acum sunt bine, stiu ca nu o sa dureze dar asta e.
Si eu am probleme cu alimentatia, Prozac, cand vad ca pun un pic pe mine ma opresc din mancat, apoi iar ma apuca cheful de dulciuri si bag la greu...deh, nevoia de perfectiune..
E bine ca te poti descarca, eu nu pot sa plang :(.

buna.acelasi lucru il simt si eu de vre-o doua saptamani.daca nu e depresie e anxietate.si la fel ca si tine prozac am probleme cu curatenia.eu care nu am avut prea multa treaba cu curatenia niciodata. si exact ca si tine mi se pare ca nu e curat. adun orice scama de pe jos.acum de pilda sunt anxios. ma doare f tare capul, ametesc:, parca nu sunt eu.am ajuns la concluzia ca nu voi scapa niciodata de boala asta.

Rahat, nu vreau sa va trag in jos cu starile mele:(

Bine macar ca perioadele astea nu sunt continue.

Merg joi la psihiatru sa-mi faca o evaluare sa vedem cum va trece perioada asta!

Tineti-mi pumnii sa fie bine!

Bafta Prozac!
Stai pe pace, nu ne tragi tu in jos cu starile astea, ci boala..
Sa nu uitam ce ne-a adus pe toti aici.
Eu totusi cred ca se poate vindeca. Dar cu un psihoterapeut foarte bun. Ma gandeam la un moment dat la hipnoza, si umblat la subconstient sa blocheze acolo anumite 'parghii' care duc la obsesii..vb aiurea, dar cred ca asta e una din rezolvari

Buna, Katalyna,
hipnoza e recomandata in cazurile asemanatoare cu ale tale, am vorbit acum ceva vreme cu un psiholog foarte bun, e conferentiar, la Universitate, si spunea ca dumnealui recomanda hipnoza!Asa ca nu vorbesti prostii!

Pulbere de stele, daca ar fi asa de usor, cum pare la prima vedere, inseamna ca toti obsedatii ar scapa de obsesii, dar realitatea contrazice.
De ce nu ar apela toti la metoda asta daca da rezultate? Ceva nu se leaga aici.

In dimineata asta am luat pentru prima data Seroxat, un sfert.Mi-a fost greata, poate si din cauza faptului ca sunt foarte racita.Sper sa se vada o schimbare.

Ciufolici, si eu iau, 3 pastile/zi, mie imi merge bine cu el, nu am simtit nici greata, nimic.
In cazul tau, trebuie sa mai astepti sa se obisnuiasca organismul cu el, apoi iti va fi sigur bine.
Prozac, tu ce parere ai despre hipnoza? Ai vb despre asta cu terapeutul?

Unii nu apeleaza la hipnoza, altii nu pot intra in starea de hipnoza, la altii nu are nici un efect, acuma nu zic ca toata lumea s-ar vindeca, difera in functie de fiecare persoana, de individualitatea fiecaruia.Eu nu am avut nici timpul si nici banii necesari sa apelez la psihoterapie, am incercat sa suplinesc asta citind, cat de cat m-a ajutat.Medicatia m-a ajutat si ea.Nu sunt un om al extremelor si nu recomand ceva doar pentru ca imi suna mie bine, nu sunt un orgolios, toata lumea are dreptul sa isi spuna pararea.As vrea sa cred ca ajuta foarte mult psihoterapia, dar asta difera de la psihoterapeut la psihoterapeut si de la pacient la pacient...

Eu una as apela la hipnoza.
Sa-mi debifeze obsesiile si sa dea un save :D.

Hello!
Ce mai faceti, cum va mai simtiti?
Eu doar ce am venit de la dr, mi-a mai introdus un medicament antipsihotic, Solian, si sunt hotarata sa il iau sa scap odata de obsesii, am inteles ca este mai "soft" decat seroquelul, il mai foloseste cineva de aici?

Hello lume,

si eu am fost la dr vineri si mi-a mai marit putin doza de fevarin ca nu ma simteam bine. Mai mult la mine este o stare de oboseala acumulata si o stare de inemultumire pe plan profesional.

Sugestia dr a fost sa mai renunt la unul din joburi, insa mi-e destul de dificil sa iau o decizie, acum vin si Sarbatorile de iarna, bani ne trebuiesc, nu stiu.

In rest, binisor, mai ma musca cateodata anxietatea din mine si eu ma fac ca n-o vad:D

Kata, nu stiu ce sa zic de Solian, daca e doza mica merita sa incerci. Pina la urma trebuie vazut.
Voi?