Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Cel mai bine este sa vb cu medicul si sa asculti ce spune.

de obicei tratamentul este asa:
la inceput se da antidepresiv (in cazul tau, cipralex) +o benzodiazepina care taie frica (calmepam). Benzo se da pe termen foarte scurt, pin la 3-4 saptamani pentru ca da destul de repde dependenta. D'asta am spus ca trebuie sa te supravegheze un medic.
De obicei, dupa 3-4 saptamani, anxietatea si gandurile cedeaza si nu mai este nevoie de benzo.

Cam asta in mare...

Multumesc :* sa vad ce zice medicul sper ca fie de acord sa continui si cu calmepam pentru ca imi face foarte bine, am luat o jumatate azimineata si parca imi revenii cheful de viata...depresia mea apare si dispare :))nu stiu ce sa ma mai fac cu ea

Este bine, insa retine ca vei mai avea si mic recaderi. Sa nu te sperie ca sunt Normale. Acum o sa intrii intr-un proces de vindecare, ce este de multe ori non-liniar, asa cu suisuri si coborasuri!

Kata, cum esti ? Ai de munca?

Sunt puternica, multumesc pt sustinere :* Acum plec la scoala va tin la curent
Va puuuup

Sunt pe baricade, facem inventar, eu numai cu introducerea datelor in sistem, astept sa primesc pe mail (sunt puncte de lucru in toata tara), eu o sa inregistrez o parte numai.
La tine e liniste?

Neee, nu e liniste neam. Aici niciodata nu e linsite:((

Am de facut o situatie si ma cam ia de cap ca nici n-am dormit bine azi-noapte, asa o latrat cainii toata noaptea.

Ei, las ca imi revin eu:)

Hai go back cu trebusoare!


ceilalti?

Pulbere, Claudiu?

buna tuturor.si eu la munca.. astept sa se faca tarziu sa ma duc si eu acasa.draga andreea, nu te speria, majoritatea am trecut prin ceea ce treci tu.eu iau cipralex de 5-6 luni su fac phihoterapie de 7 luni.am avut momente bune dar si rele. cu ajutorul psihoterapiei am reusit de multe ori sa trec peste perioadele naspa.fii tare, o sa vezica va fi bine

Multumesc Claudiu..o sa fiu tare :) Am speranta ca trece odata cu timpul :D

Andreea, cum a fost la scoala?

Sa faci te rog ce ti-am zis, un ceai concentrat de tei cu miere si lamaie, baut caldut seara la culcare. Roag-o pe mami sa iti faca un masaj de relaxare, ceva sa te ajute sa te relaxezi cat de cat.

Maine va fi o noua zi, mai buna speram. Noi suntem aici, prin preajma:)

Bunaaa
Nu a fost prea bine, am niste colegi cu care nu ma inteleg deloc, adica sunt foarte plictisitori si e greu pentru mine, deoarece trebuie mereu sa fac ceva supra solicitant ca sa nu mai vina gandul...Am stat la scoala 2 ore nu am rezistat mai mult pur si simplu simt ca innebunesc imi vine gandul acela in cap..Ca viata nu are sens si parca ma detasez asa de corp e o stare ciudata nu pot sa o exprim, simt ca traiesc viata altcuiva, simt ca nu sunt eu si nu vad viitorul pur si simplu, ma uit la toti in jurul meu si am impresia ca eu nu mai am mult de trait..:( Ma sperii rau si am impresia ca o sa mor curand..Nu pot sa scap de gandul asta, parca nu mai vad realitatea asa cum o vedeam.
Voua vi s-a intamplat asta ?

Da Andreea si uite Nu s-a intamplat nimic. Este anxietate ceea ce zici tu si va trece. Sa ai doar nitica rabdare si iti va fi bine Stiu ca este dificil, dar crede-ma ca peste aceste stari vei trece fara probleme!

Cu ai tai ai discutat? Te inteleg? Ii simti aproape, pe mama poate?

Ma gandesc ca un sprijin ai putea gasi si acasa:) pentru moment.

Asa, starile de detasare sa le povestesti si cu medicul. Parerea mea e ca nu trebuie sa te sperii, dar trebuiesc spuse.
Sper si ma rog sa dormi bine!

Gandurile nu vor disparea peste noapte, sa nu te sperii daca maine vei mai avea ganduri. Ele vor trece, dar mai incet, asa cum au venit! Inchipuie-ti ca gandurile tale sunt un stol de vrabii, tu le zgornesti, ele vin si se aseaza pe gardul tau. Iarasi le zgornesti, ele pleaca o secunda si iarasi se aseaza pe gard si sunt muuuulte si galagioase. Te deranjeaza!

Ei, incet, incet cu tratament si cu terapie, cateva vrabii, poate una-doua nu vor mai veni deloc, insa tu nu ai cum sa iti dai seama pentru ca tot multe iti par. Si zilele trec si ele vor veni din ce in ce mai putine:)

Cam la procesul asta terapeutic sa te astepti!

Noapte buna!

Multumesc pentru incurajare :*:* Acum am venit de la psihoterapie, m-a pus sa inchid ochii si sa imi imaginez ca sunt intr-o gradina...si cobor niste trepte si ma relaxez, doar ca in timp ce vorbeam cu ea si ii explicam starea mea de detasare si de frica ca innebunesc am facut si un mic atac de panica, incepusera picioarele sa tremure si mi se inclestase maxilarul...dar m-a calmat ea..
Voi atacuri de panica aveti ?

da andreea, am avut si eu atacuri de panica si inca mai am uneori.au fost foarte dese la inceput cand nu stiam cu ce ma confrunt.o sa treaca, ai sa vezi

Neata...
Nu mai pot, abia am dormit azi noapte.Am o senzatie foarte ciudata, parca pierd contactul cu realitatea, parca nu stiu pe ce pamant sunt, parca numai stiu ce caut eu aici, ce e lumea asta, nu ma mai recnosc si de aici ma sperii foarte rau...Simt ca vad lumea altfel nu mai vad nu stiu parca sunt nebuna, mi-e frica sa nu innebunesc nu mai suport...

Andreea,
sigur este o stare de anxietate generalizata, plus ca ceea ce gasesc in descrierea ta s-ar putea numi derealizare.Chestia cu nebunia este asa, explicabila, prin faptul ca esti la varsta la care nu poti intelege prea bine distinctia intre normalitate-anormalitate, zonele astea se intrepatrund, e un fel de zona gri, mai ales in cazul oamenilor foarte inteligenti, cum esti tu...Probabil ca iti impui si anumite standarde inalte la scoala si te consumi nervos foarte mult(burnout), evident ca o sa-mi raspunzi ca acuma nu mai vrei nimica.Daca tu treci printr-o faza depresiva, a unei tulburari anxios-depresive, atunci te vei intoarce spre trairile tale si este normal ca atunci si atentia concentrata si distributiva sa scada, apoi imediat memoria(este un lucru pe care il veti intelege cel mai bine dupa ce veti studia psihologia in liceu), iar aceste lucruri nu inseamna ca esti nebuna, sunt doar niste procese psihologice, atata...Nebunia, ca termen, nu are de-a face cu tulburarile psihice, practic nu ai cum sa mergi in directia asta(unii psihiatri din scoala germana de psihiatrie vorbeau de "dementia preacox", dar aici e vorba de tulburari severe, uneori degenerative, specifice unei anumite varste, de obicei mai inaintate).Te rog sa iei legatura cu medicul psihiatru infantil si sa-i explici starile astea, nebunie nu este, dar tensiunea psihica este foarte mare si asta e greu de suportat, mai ales pentru un copil, si poate impinge la gesturi regretabile, asa ca te rog sa mergi de urgenta la psihiatru.Eu te simt ca pe un copil cu o inteligenta peste medie, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa iei tratament(atentie, ca trebuie corectata si insomnia, care te oboseste peste masura!).
Cu drag,
Pulberedestele

Prozac,
ce sa zic, e ok cu mine, am fost la facultate o saptamana cu rucsacul in spate, ca un student sarguincios, acuma am de lucru, de facut proiecte, de sustinut proiecte, de depus proiecte...Sunt entuziasmat-lumea universitara seamana cu ceea ce Herman Hesse numea "Jocul cu margele de sticla"-si n-as vrea ca fervoarea sa scada...Realitatea insa intrece orice imaginatie...
Sunt atatea de facut in sistemul sanitar, dar e o vorba in cadrul managementului de sistem, daca un sistem merge prost, in nici un caz un subsistem nu va merge mai grozav!Din pacate...

Andreea, sa-ti suni medicul si sa ii spui de aceste stari. Nu este ceva grav, dar medicul trebuie sa stie aceste stari.

Te rog NU TE SPERIA, oricat de grele ar fi aceste stari!

Spune-ne daca ai sunat medicuk.

pup

Multumesc din suflet pentru raspuns...chiar apreciez, simt ca traiesc intr-o lume ireala, tot ce mi se parea odata important nu mai este, sunt intr-un fel disperata, ma simt oribil, nu mai suport gandul ca parintii mei nu pot sa munceasca din cauza mea, nu pot sa doarma din cauza mea, tatal meu e bolnav cu inima si nu vreau sa ii fac rau..nu se mai duce nici macar la serviciu ca sa stea cu mine acasa pentru ca am crize in care simt ca innebunesc pur si simplu ma vad la nebuni inchisa, numai avem nici bani pentru ca nu se mai poate duce la servici din cauza mea...Imi tot spun in cap ca sunt rasfatata si ca boala aceasta e ireala si ca e doar in capul meu, ca sunt oamnei bolnavi de cancer si sunt oameni care sufera de foame si etc...
Dar nu pot pur si simplu am acest gand in cap, simt ca viata acea pe pamant pe care o vedeam eu frumoasa din toate punctele de vedere chiar si in zilele in care aveam necazuri la scoala sau era vremea urata afara sau ma simteam rau (fizic), simt ca viata aia acum nu mai are sens, nu ma mai pot bucura de nimic si mereu imi este frica.Mi-am indepartat toti prietenii pentru ca nu mai vad rostul lor in viata mea...Diminetile sunt cele mai groaznice, simt ca pierd total simtul realitatii, dupa care pe parcursul zilei am si momente in care parca ma trezesc asa la realitate si ma intreb CUM DRACU AM AJUNS ASA si de aici atacurile de panica si pe langa asta ma gandesc numai la moarte, simt ca nu mai am mult de trait...parca tot ce am trait pana acum a fost un vis din care m-am trezit acum..

Pulberedestele imi place cum ai scris, m-ai facut sa ma simt un pic mai bine :) am vorbit cu psihiatrul si mi-a dat cipralex...Mama zice ca poate de la el simt asa ca pierd contactul cu realitatea...dar eu intr-un fel nu vreau sa il intrerup pentru ca mi-e frica sa nu se agraveze starea asta depresiva

Incerc sa nu ma sperii, dar e cam greu Prozac:(

Andreea, te simti mai rau de cand ai inceput tratamentul. Asa lucreaza tratamentul, mai intai iti este rau, apoi iti va fi mult mai bine. Insa, sa tineti legatura cu medicul, d'asta tot insist.

Prin asta am trecut toti si acum aceste simptome au disparut in totalitate!

Mai gandeste-te ca multi dintre noi, nu am avut cu cine vorbi, nu stiam ce o sa se intample cu noi, credeam cu Adevarat ca vom inebuni.

Uite-ne ca sunt aici, la serviciu, la facultate si mai presus de toate, suntem bine!
Nu facem glume pe seama asta. Te sustinem si sa te facem sa intelegi ca aceste simptome trec, sunt trecatoare.
Sa nul e dai importanta oricat de greu ar fi!

Andreea, te simti mai rau de cand ai inceput tratamentul. Asa lucreaza tratamentul, mai intai iti este rau, apoi iti va fi mult mai bine. Insa, sa tineti legatura cu medicul, d'asta tot insist.

Prin asta am trecut toti si acum aceste simptome au disparut in totalitate!

Mai gandeste-te ca multi dintre noi, nu am avut cu cine vorbi, nu stiam ce o sa se intample cu noi, credeam cu Adevarat ca vom inebuni.

Uite-ne ca sunt aici, la serviciu, la facultate si mai presus de toate, suntem bine!
Nu facem glume pe seama asta. Te sustinem si sa te facem sa intelegi ca aceste simptome trec, sunt trecatoare.
Sa nul e dai importanta oricat de greu ar fi!

andreea, parca ma vad pe mine la inceputul tratamentului.aceleasi simtome, aceleasi trairi, unele chiar mai grave ( Si crede-Ma atunci cans iti spun ca erau ganduri oribile). nu stuam ce m-i se intampla, puneam intrebari una dupa alta, ma simteam rau...? exact ca tine. stim ca iti este greu. capu sus

Multumesc pentru incurajare...e oribil :(

Buna!
Eu cred ca ar fi trebuit sa ii dea si un anxiolitic pana antidepresivul isi face efectul, practic, este descoperita, e ca si cand nu ar lua nimic.
Andreea vorbeste treaba asta si cu medicul tau psihiatru, descrie-i starile prin care treci poate iti adauga in tratament si anxioliticul.
Calmepamul il ia din proprie initiativa si curand va deveni dependenta de el.
Prozac, este superba comparatia gandurilor cu vrabiile, super.

Of doamne, o sa vorbesc..
Azi ma duc in parc cu tata incerc sa fac lucruri frumoase ca sa nu ma mai gandesc acolo...Ca el ma intelege ca a trecut cam prin acelasi lucru(casa de nebuni) si mna incerc sa stau cu el ca ma mai readuce asa la realitate.cu prietenele nici atat nu pot sa stau..mi-e frica sa nu se prinda ca e ceva neinregula cu mine si sa le pierd..
Cred ca deja v-am obosit si pe voi cu problemele mele :(

Andreea asa sa faci, sa iesi nitel... Te rog sa incerci putin, macar putinel de tot sa te detasezi.

Katalyna, da chestia cu vrabiile mi-a zis-o un medic foarte de demult, cand abia ajunsesem si eu la medic. Atunci mi-a ramas asa impregnata in memorie si asteptam de la zi la zi ca vrabiile sa se imputineze:)

Andreea, nu ne obosesti, asta e rolul nostru, sa incercam sa iti usuram putin suferinta ca si noi am trecut prin momente grele.

Acum am venit din parc...Nici nu am putut sta...sunt apatica parca mi s-a agravat starea, nu mai pot nici sa vorbesc asa ca de obicei...simt ca innebunesc

Poti sta in pat?
Ai sunat medicul?

Hai suna-l si zi-ne ce iti spune!

Hai ca va fi bine!

Suna medicul si spune-i, eventual mergi la el, asta e o urgenta si ar trebui sa te primeasca.

Acum astept sa vina mama de la servici sa vedem ce facem..Ea zicea sa mergem maine dimineata la spital, dar mi-e frica sa nu intru iar in stare aia in care ma pierd pur si simplu..cateodata imi mai trece un pic..dar dupa ceva timp simt dinou ca ma pierd si numai percep nimic cum trebuie

Pai nu e mai bine ca mama ta sa sune medicul azi? Ma gandesc ca e bine sa-l suni astazi si eventual maine cand te duci stie despre ce e vorba.

Bafta multa!