Factorii de risc pentru apariția disocierii la tineri: o analiză bazată pe învățare automată

Disocierea este o experiență psihologică complexă, frecvent întâlnită în rândul adolescenților și tinerilor adulți, fiind asociată cu numeroase tulburări mintale și cu rezistența la tratament. Deși trauma a fost considerată mult timp principala cauză a disocierii, cercetările recente sugerează că aceasta este un fenomen multifactorial, influențat de stresul cronic, marginalizarea socială și factorii socioeconomici.
Studiul condus de Universitatea din Birmingham explorează disocierea de tip FSA (felt sense of anomaly - percepția unui sentiment de anomalie), caracterizată de o senzație subiectivă de străinătate sau anomalie în raport cu propriul sine, corp sau emoții. Prin utilizarea unor modele de învățare automată, cercetătorii au analizat impactul a cinci factori de risc asupra disocierii la tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani:

• Trauma din copilărie,
• Marginalizarea socială,
• Stresul cotidian,
• Singurătatea,
• Statutul socio-economic (SES).

Metodologie

Participanți și colectarea datelor

Studiul s-a bazat pe un sondaj online desfășurat între 24 noiembrie 2022 și 24 mai 2023, la care au participat 2.384 de tineri din Marea Britanie (selectați dintr-un eșantion inițial de 5.377 de respondenți). Media de vârstă a fost de 20,6 ani, iar majoritatea erau femei (65,81%) și albi (88,34%).

Participanții au completat mai multe chestionare validate pentru a evalua disocierea și factorii de risc, printre care:

• Černis Felt Sense of Anomaly Scale (ČEFSA-14) - măsurarea disocierii de tip FSA,
• Childhood Trauma Questionnaire (CTQ) - evaluarea traumei din copilărie,
• De Jong Gierveld Loneliness Scale - măsurarea singurătății,
• Discrimination and Prejudice Responses (DAPR) Scale - evaluarea marginalizării sociale,
• Perceived Stress Scale (PSS) - măsurarea stresului cotidian.

Analiza datelor

Datele au fost analizate prin regresie liniară multiplă pentru a determina influența fiecărui factor de risc asupra disocierii și prin învățare automată (Naïve Bayes Classifier - NBC) pentru a identifica profiluri de risc.

• Regresia liniară a evaluat contribuția fiecărui factor la disociere.
• Modelul NBC a fost antrenat să clasifice participanții în funcție de severitatea disocierii.
• Profilurile de risc au fost construite pe baza scorurilor mediane pentru fiecare factor de risc.

Rezultate

Factorii de risc pentru disociere

Regresia liniară multiplă a arătat că patru dintre cei cinci factori de risc au avut o influență semnificativă asupra scorurilor de disociere:

• Stresul cotidian a avut cel mai mare impact (β = 0,351),
• Trauma din copilărie a fost al doilea cel mai puternic predictor (β = 0,274),
• Singurătatea a avut un efect moderat (β = 0,177),
• Marginalizarea socială a avut o influență similară (β = 0,173).

Statutul socio-economic (SES) nu a fost un predictor semnificativ al disocierii (p = 0,083).

Modelul a explicat 48,5% din variația scorurilor de disociere, sugerând că alți factori (precum afectivitatea negativă sau strategiile de reglare emoțională) pot contribui la apariția acestui fenomen.

Analiza prin învățare automată: identificarea profilurilor de risc

Utilizând algoritmul Naïve Bayes Classifier, cercetătorii au identificat predictori optimi pentru clasificarea disocierii, obținând o acuratețe ridicată (AUC = 0,859).

Predictorii cei mai importanți pentru clasificarea severității disocierii au fost:

• Trauma din copilărie (CTQ),
• Marginalizarea socială (DAPR),
• Depresia (PHQ-9),
• Anxietatea (GAD-7),
• Strategiile de reglare emoțională (ERQ-ES),
• Convingerile negative despre emoții (BEQ).

Singurătatea și statutul socio-economic au fost predictori mai slabi, fiind selectați în foarte puține runde ale modelului.

Diferențierea profilurilor de risc în funcție de vârstă

Analiza a evidențiat două profiluri distincte pentru disociere, în funcție de grupul de vârstă:

Profilul 1: 16-20 de ani (Adolescenți)

• Gen: Mai probabil femei,
• Factori majori: Trauma din copilărie, marginalizarea socială, depresia, convingeri negative despre sine,
• Impactul marginalizării: Respondenții cu scoruri ridicate la disociere au raportat discriminare pe bază de vârstă, religie, rasă, aspect fizic și statut profesional.

Profilul 2: 21-25 de ani (Tineri adulți)

• Gen: Atât bărbați, cât și femei,
• Factori majori: Trauma din copilărie, marginalizarea socială, anxietatea, strategii de reglare emoțională deficitare (suprimarea emoțiilor, consum de alcool și droguri),
• Diferență față de adolescenți: În loc de depresie, anxietatea și consumul de substanțe devin factori determinanți.

Concluzii

Trauma nu este singurul factor major în disociere

Deși trauma joacă un rol important, studiul sugerează că stresul cotidian și marginalizarea socială au un impact comparabil sau chiar mai mare în dezvoltarea disocierii.

Diferențe între adolescenți și tineri adulți

Adolescenții cu disociere severă sunt mai predispuși la depresie și convingeri negative despre sine, în timp ce tinerii adulți tind să dezvolte strategii de coping maladaptive (ex. suprimarea emoțiilor, consum de alcool și droguri).

Importanța factorilor contextuali și sociali

Marginalizarea (pe baza rasei, religiei, aspectului fizic sau statutului profesional) joacă un rol semnificativ în disociere, indicând că factorii sociali trebuie luați în considerare în evaluarea clinică.

Limitări și direcții viitoare

• Studiul are o reprezentare etnică limitată (88% dintre participanți fiind albi), ceea ce poate influența rezultatele privind marginalizarea.
• Fiind un studiu transversal, nu se pot trage concluzii cauzale ferme. Cercetările viitoare ar trebui să includă studii longitudinale pentru a analiza evoluția disocierii în timp.

Acest studiu reprezintă un pas important în înțelegerea disocierii ca fenomen complex, identificând două profiluri distincte de risc la tineri. Rezultatele sugerează că:

• Disocierea nu este determinată exclusiv de traumă, ci de un ansamblu de factori psihosociali,
• Diferențele între adolescenți și tineri adulți indică mecanisme diferite de vulnerabilitate,
• Intervențiile pentru disociere ar trebui să vizeze atât reducerea stresului și marginalizării, cât și strategiile de reglare emoțională.

Identificarea acestor profiluri de risc poate contribui la dezvoltarea unor strategii mai eficiente de prevenție și tratament, adresate în mod specific adolescenților și tinerilor adulți vulnerabili la disociere.