Evaluarea medicală la sportiv și riscul de moarte subită

Sportul aduce beneficii atât sănătății fizice, cât și psihice. Acesta contribuie la buna dezvoltare psihomotorie, îmbunătățeste performanțele caridiace, pulmonare și musculare, previne obezitatea și are un important rol social.

Interesul populației pentru sport este într-o continuă creștere, iar vârsta la care copiii încep să practice activități fizice organizate (coordonate de antrenor) este din ce în ce mai mică (1, 2).

Evaluarea medicală pre-participare (înainte de a începe practicarea unui sport sau înaintea concursurilor), precum și controlul medical periodic au o importanță deosebită pentru bunăstarea sportivului. Aceste evaluări se recomandă la toate persoanele care practică sport, fie de performanță, fie ca amatori, indiferent de vârstă (1, 3, 4).

Obiectivele examenului medical la sportiv (evaluare pre-participare și consult medical periodic):

• Evaluarea stării generale de sănătate
• Diagnosticarea unor patologii care ar putea contraindica participarea la activitatea sportivă
• Diagnosticarea unor patalogii subiacente sau factori predispozanți pentru accidente sau alte boli
• Oferirea de recomandări pentru prevenirea accidentelor și îmbunătățirea performanțelor
• Ajustarea terapiei și consilierea sportivului în cazul în care acesta prezintă o afecțiune care putea interfera cu activitatea fizică desfășurată

• Oferirea de recomandări pentru activitatea fizică potrivită pentru fiecare individ
• Consilierea sportivului pe diverse teme de sănătate/personale (1, 3, 4, 5).

Tipul de exercițiul fizic, intensitatea, durata și frecvența antrenamentelor sunt criterii care diferențiază practicarea sportului ca amator de cel pe profesionist. În principiu, se consideră:

• Amatori – Adulții care practică o activitate fizică regulată, de intensitate moderat-înaltă, care pot participa ocazional la competiții, însă nu dețin titluri;
• Profesioniști – Adulții care se antrenează susținut pentru îmbunătățirea performanțelor fizice, care participă regulat la competiții sau cei la care antrenamentele și competițiile reprezintă ocupația de bază (6).

În cazul copiilor, se consideră:

• Sport intensiv – antrenamente de peste 10 ore/săptămână la copii > 10 ani sau mai mult de 6 ore/săptămână la copii < 10 ani (1).

Evaluarea medicală la sportiv

1. Anamneză

Medicul obține informații de la persoana care practică/dorește să practice activitatea fizică și de la aparținători în cazul copiilor. Sunt importante următoarele informații:

• Tipul de sport
• Intensitatea, durata și orarul antrenamentelor
• Schema de vaccinare
• Dacă urmează vreun tratament (inclusiv suplimente alimentare)
• Istoric familial – moarte subită, boli cerebro-vasculare, cardiomiopatii, aritmii, alte afecțiuni
• Antecedente personale – patologie cardiacă, respiratorie, oftalmologică, infecții, probleme ortopedice, boli metabolice, genetice
• Simptome sau factori de risc pentru patologii cardiovasculare, pulmonare, metabolice sau locomotorii (oboseală, durere toracică, vertij, dificultate respiratorie după efort, astenie, anxietate, tulburări de alimentație) (1, 5, 6).

2. Examen clinic

Se urmărește eliminarea contraindicațiilor temporare pentru practicarea actitivității fizice și depistarea unor patologii care implică risc în cazul practicării unui sport. La copil, se evaluează și creșterea (1).

În cadrul examenului obiectiv se urmărește, în principal, depistarea următoarelor elemente:

• Obezitate
• Modificări oftalmologice
• Adenopatii
• Sufluri cardiace, valoare crescută a tensiunii arteriale, tulburări de ritm
• Modificări auscultatorice pulmonare
• Organomegalie, mase abdominale
• Modificări la nivelul pielii (ce pot sugera infecții contagioase)
• Modificări la nivelul aparatului genital și urinar (varicocel, testicule necoborâte, mase tumorale, hernie)
• Modificări musculoscheletale (traumatisme, modificări ale curburii coloanei vertebrale) (5).

3. Examen paraclinic

Efectuarea explorărilor de laborator sau imagistice este un subiect controversat. Decizia de a efectua investigații suplimentare se ia în funcție de riscuri (identificate prin anamneză și examen clinic) și resurse (7).

EKG-ul are rol important în diagnosticul patologiilor cardiace cu risc crescut de moarte subită. Alte investigații care pot fi utile sunt: teste de laborator, ecocardiografie, monitorizare Holter, test de efort.

4. Evaluare și consiliere nutrițională (în funcție de activitatea fizică și particularitățile fiecăruia)

La tineri, mai ales, se vor avea în vedere și evaluarea comportamentelor care pot avea efecte negative asupra sănătății (viața sexuală, consum de droguri, suplimente, depresie) (5).

Pentru majoritatea persoanelor, sportul este unul dintre instrumentele cele mai importante în păstrarea și îmbunătățirea sănătății. Există totuși o categorie de persoane la care activitatea fizică este asociată cu risc de moarte subită.

Moartea subită la sportiv este un eveniment rar, dar cu un puternic impact emoțional și social (7).

Cauze de moarte subită la sportiv

Cea mai frecventă cauză de moarte subită la sportivi (80-90% dintre cazuri) este cardiacă. Datele statistice variază foarte mult în funcție de populație. Se estimează o incidență a morții subite cardiace de 1 la 40.000 până la 80.000 de atleți/an. Cauzele cardiace sunt:

• Cardiomiopatie hipertrofică
• Commotio cordis
• Anomalii de artere coronare
• Miocardita
• Displazie aritmogenă de ventricul stâng
• Aritmii genetice (sindrom de QT lung, sindrom de QT scurt, sindrom Wolff-Parkinson-White, sindrom Brugada, tahicardia
• catecolaminică, bloc atrioventricular)
• Ruptură de anevrism aortic (sindrom Marfan)
• Stenoză de valvă aortică
• Ateroscleroza precoce de arteră coronară

În multe cazuri, patologia cardiacă nu este suspectată, iar decesul este primul semn al bolii cardiace (5). Totuși, în 25-50% dintre cazuri, decesul este precedat de simptome ca:

• Amețeală
• Durere toracică
• Palpitații
• Dispnee

Alte cauze, non-cardiace, sunt mai puțin frecvente. Acestea includ:

• Astm
• Embolie pulmonară
• Utilizare de droguri
• Insolație (1, 7)

Prevenirea morții subite la sportiv

• Evaluarea medicală pre-participare și consult medical periodic

• În cazul afecțiunilor genetice se recomandă repetarea controlului medical din doi în doi ani până la vârsta de 20 de ani și la 5 ani până la vârsta de 35 de ani deoarece fenotipul bolii apare în timp. Screening-ul afecțiunilor genetice presupune anamneză, examen obiectiv și eventual explorări paraclinice.

• Cunoașterea manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară și existența defibrilatoarelor externe în locul unde se desfășoară activitatea spotivă

• Ținută și echipament de protecție adecvat tipului de sport practicat
• În cazul în care apar simptome, acestea se vor raporta medicului
• Pauze
• Hidratare corespunzătoare
• Nu se va fuma înainte cu o oră și după două ore de la activitatea fizică
• Interzicerea substanțelor dopante
• Evitarea automedicației (1).

Afecțiuni care necesită precauție pentru efectuarea sportului și recomandări medicale individuale

• Diabet zaharat – În condițiile unei monitărizări atente a bolii, toate sporturile sunt premise. Se recomandă atenție deosebită în ceea ce privește dieta, nivelul glicemiei, hidratarea și tratamentul.
• Obezitate
• Tulburări de alimentație

• Miocardită, pericardită acută – Nu se va efectua activitate fizică.
• Hipertensiune arterială – Se evită sporturile care prespune ridicare de greutăți, bodybuilding.
• Boli cardiace congenitale – În general, persoanele cu forme ușoare pot efectua activitate fizică.
• Tulburări de ritm
• Cardiomiopatie hipertrofică/dilatativă (simptomatică), anomalii de artere coronariene, sindrom Ehlers-Danlos-formă vasculară
• Sindrom Marfan, prolaps de valvă mitrală, vasculită, tratament cu Antraciclină – Exercițiul fizic va fi efectuat cu respectarea cu strictețe a recomandărilor medicului. Acești pacienți nu pot efectua sport de performanță.
• Hipertensiune pulmonară

• Astm – Medicul va consilia sportivul cu privire la boală și tipul de activitate fizică și va ajusta terapia. Se vor evita scufundările.

• Sindrom de malabsorbție – În condițiile unui tratament corect, orice tip de sport este permis.
• Diaree, infecții digestive – Nu se va efectua sport în timpul episodului infecțios.
• Splenomgalie, hepatomegalie – Dacă organomelagia e cronică sporturile de contact se pot efectua numai cu acordul medicului. Dacă organomegalia e acută, se recomandă evitarea activității fizice datorită riscului crescut de rupere a organului.

• Instabilitate atlanto-axială – Se recomandă evaluarea riscului pentru leziuni ale măduvei spinării.
• Patologie musculoscheletală
• Istoric de traumatism cranian sau de coloană vertebrală – Se evită sporturile de contact

• Infecții dermatologice contagioase – În perioada de contagiozitate nu este permisă efectuarea sporturilor de contact.

• Febră – Nu se va efectua activitate fizică.
•  
• Infecție HIV – Se recomandă evitarea sporturilor de contact, care predispun la leziuni deschise, crescând astfel riscul de transmitere, dacă încărcătura virală este detectabilă.

• Neoplasme

• Transplant de organe – Se recomandă evitarea sporturilor de contact.

• Tulburări oftalmologice
• Conjunctivită, alte infecții ocular – Nu se va efectua sport în timpul episodului infecțios.

• Epilepsie: În condițiile în care boala nu e controlată corespunzător, se recomandă evitarea următoarelor sporturi: tir cu arcul, înot, scufundări, haltere, sporturi care implică ridicare de greutăților, parașutism, alpinism.

• Siclemie – Se evită sporturi la înălțime.

• Boli reumatologice

• Sarcină, perioada postpartum – Se evită activităție fizice cu risc de cădere sau traumatism abdominal, scufundările, sporturi la înălțime (5).