Traumatisme la sportivi

Sportul este o activitate sănătoasă și relaxantă, dar poate prezenta și unele riscuri, în special atunci când este practicat incorect. Lipsa echipamentului adecvat, a unei încălziri riguroase sau necunoașterea regulilor de siguranță în sportul respectiv pot duce la traumatisme. Bineînțeles, există sporturi cu un risc de accidente crescut, în special când este vorba despre sporturile de contact – hochei, rugbi sau fotbal.

Per total, cele mai frecvente traumatisme care au loc în timpul unei activități sportive sunt:
• Întinderi și entorse
• Traumatisme la nivelul genunchiului
• Tumefierea mușchilor
• Traumatisme ale tendonului lui Ahile
• Durere tibială
• Fracturi și dislocații

Așa cum este de așteptat, majoritatea traumatismelor suferite în timpul unei activități sportive nu sunt grave. Totuși, pot avea loc accidente cu traumatisme cranio-cerebrale; sporturile cu un risc sporit în acest sens par a fi ciclismul, skiul și skateboarding-ul. Leziunile cerebrale sunt principala cauză de deces în urma unui traumatism sportiv.
Cum tipul de mișcări este diferit pentru fiecare sport, există și traumatisme specifice ce au loc mai frecvent în cadrul unui sport.

Alergare: Sindromul dureros patelofemural sau „genunchiul alergătorului” ocupă primul loc în topul traumatismelor în acest sport. Această durere de genunchi apare după un antrenament sau când alegătorul coboară un plan înclinat sau stă mai mult timp pe scaun. Alte leziuni frecvente ce pot apărea în acest sport sunt: tendinita achiliană, durere în mușchii coapsei posterioare, fasceită plantară (microleziuni ale tendoanelor și ligamentelor din talpă) și la polul mai sever, fracturile de stres.
Fotbal: În fotbal, principalele traumatisme care pot avea loc implică membrele inferioare: entorsa de gleznă, leziunile ligamentelor încrucișate ale genunchiului și traumatisme ale mușchilor coapsei posterioare. Nu lipsesc însă leziunile cranio-cerebrale, cea mai de temut fiind contuzia cerebrală.
Baschet: În afară de entorsele de gleznă, în baschet au loc foarte frecvent traumatisme ale degetelor. Atunci când mingea lovește buricele degetelor impactează articulațiile falangiene, cauzând durere și tumefacție la acest nivel. În plus, baschetul nu este lipsit de traumatisme de genunchi, ai mușchilor coapsei, leziuni faciale superficiale și chiar fracturi de stres.
Volei: Peste jumătate din leziunile din volei sunt reprezentate de entorsele de gleznă, care au loc cel mai frecvent la fileu, când un jucător îl calcă pe celălalt. Se mai pot întâlni leziuni ale genunchilor, umerilor și brațelor, atât datorate unui efort brusc de intensitate mare, dar și prin mișcări dificile, repetate.
Tenis: Datorită mișcărilor repetititive ale centurii scapulare, jucătorii de tenis riscă să dezvolte leziuni ale umerilor, în special inflamații ale cufei rotatorilor. Dintre traumatismele acute, foarte frecvente sunt: epicondilita laterală („cotul jucătorului de tenis”), epicondilita medială sau entorse ale încheieturii pumnului.
Ciclism: Ca și la alergat, genunchiul este zona cea mai uzată pentru practicarea ciclismului, fiind susceptibil la sindromul patelofemural sau tendinită patelară sau de cvadriceps. În plus, în ciclism există un risc crescut de traumatisme ale capului, care pot varia de la simple escoriații la traumatisme cerebrale.

Grupuri de risc

Deși oricine se poate accidenta în timpul unui sport, există trei grupuri de persoane cu un risc crescut de traumatisme: copiii, atleții de vârstă mijlocie și femeile.
Copiii au un risc sporit de accidentare deoarece se pierde uneori din vedere faptul ca nu sunt adulți în miniatură. Sistemul lor musculo-scheletal este încă incomplet format iar cartilagiile de creștere sunt zone mai vulnerabile la fracturi decât osul matur. În plus, există o mare variabilitate în performanța copiilor de aceeași vârstă și aceștia se pot accidenta din dorința de a ține pasul cu ceilalți.
Atleții trecuți de prima tinerețe se pot accidenta mai ales atunci când ignoră faptul că organismul lor nu mai este la fel de agil sau rezistent ca în tinerețe. În plus, unele traumatisme „de uzură” se pot face simțite la această vârstă.
Statistic vorbind, femeile susțin mai frecvent traumatisme sportive decât bărbații, posibil datorită unei creșteri în agresivitate a sporturilor în care sunt implicate femeile. Totuși, există și un substrat anatomico și fiziologic care justifică acest lucru: diferența structurală a mușchilor genunchiului, nivelele fluctuante de estrogen sau cinetica specifică a femeilor.

Traumatisme acute și cronice

Indiferent de structura anatomică lezată, traumatismele pot fi de tip acut sau cronic.
Traumatismele acute sunt accidentele care sunt simptomatice pe loc sau la puțin timp după ce s-au întâmplat. Indicatorii unei leziuni acute sunt:
• Durere de intensitate mare, apărută brusc
• Tumefacție locală
• Limitarea mișcărilor într-o articulație
• Limitarea funcției segmentului afectat (de exemplu, nu se poate călca pe un picior)
• Dislocații sau fracturi vizibile

Traumatismele cronice sunt rezultatul unei uzuri excesive a unui segment. Se datorează mișcărilor repetitive în acel segment, fie ele corect efectuate sau nu. Semnele unei leziuni de tip cronic sunt:
• Durere surdă la anumite mișcări
• Durere surdă în repaus
• Tumefacția moderată locală

Tratamentul la domiciliu

Atunci când simptomele unui traumatism sunt mici spre medii (durerea, impotența funcțională, tumefacția) și lipsesc orice fel de simptome generale, traumatismul poate fi tratat la domiciliu. Metoda aplicată ca și prim ajutor, dar și tratament nespecific este sintetizată prin acronimul RICE. Indicațiile sale de tratament trebuiesc menținute pentru minim 48 de ore.
Metoda RICE însumează: Rest – odihnă, Ice – gheață, Compression – compresiune, Elevation - elevație. Imediat după traumatism, se evită orice efort și utilizarea cât mai redusă a segmentului afectat. Aplicarea unei pungi cu gheață pe zona afectată va reduce inflamația și tumefacția. Atenție, însă: gheața nu se aplică direct pe piele, ci învelită într-un material textil și se menține câte 20 de minute. În special când este vorba despre articulații, compresia poate ajuta la reducerea tumefacției. Pentru aceasta, se poate folosi fașă elastică sau genunchiere, cotiere elastice special destinate recuperării. Când zona lovită este umflată, este bine ca aceasta să fie ridicată.

Tratamentul de specialitate

Există situații în care consultarea unui specialist este indispensabilă – fracturi, luxații, traumatisme craniene. În plus, atunci când aveți dubii despre natura traumatismului (spre exemplu, suspicionați o fractură), când durerea sau tumefacția sunt severe, sau când o durere veche se acutizează, este bine să vă adresați medicului. Acesta vă poate sfătui să optați pentru un tratament conservator sau unul chirurgical, în așa fel încât să obțineți o vindecare rapidă și lipsită de sechele.

Tratamentul conservator

Tratamentul conservator are drept țel tratarea simptomelor traumatismului și susținerea procesului natural de vindecare. În acest scop se folosesc antiinflamatoarele nonsteroidiene, precum aspirina sau ibuprofenul, ce reduc inflamația și durerea. În plus, pentru a pune segmentul în repaus, poate fi necesară imobilizarea sa cu ajutorul unei eșarfe speciale sau a atelelor, gipsate sau nu.

Tratamentul chirurgical

Uneori, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a asigura o recuperare cât mai bună a funcționalității. În funcție de localizarea și severitatea trumatismului, se realizează intervenții minim invazive sau clasice. Adaos recent la metodele de tratament ale trumatismelor, artroscopia este o intervenție minim invazivă ce poate fi folosită atât în scop diagnostic, cât și de tratament.

Alte metode de tratament

Printre cele mai comune și utile metode de refacere în urma traumatismelor, se numără și masajul. Realizat corect, acesta reduce tensiunea musculară și durerea, crescând vascularizația în zonă și grăbind vindecarea.
Utile sunt și terapiile ce folosesc temperatura pentru a reduce durerea și tumefacția. În primele 48 de ore se folosește gheața pentru a amorți zona și a reduce fluxul sangvin, iar apoi se poate folosi terapia cu căldură. Aceasta folosește parafină, lămpi sau comprese calde care sporesc fluxul de sânge în aria lezată.
Electrostimularea este un procedeu ce „amorțește” nervii, împiedicând semnalele dureroase să ajungă la creier. Poate fi folosit și pentru a preveni atrofiile musculare, prin contracții repetate ale fibrelor musculare.

Odihna și reabilitarea

Perioada necesară pentru odihnirea segmentului afectat depinde de gravitatea traumatismului, dar și de scopul urmărit - un sportiv de performanță, de exemplu, va căuta o mobilizare cât mai precoce. În genere, se consideră că mobilizarea segmentului în primele zile după traumatism este benefică unei vindecări complete. În general, se realizează exerciții blânde care urmăresc recăpătaria ariei de mișcare a segmentului afectat. Se realizează mișcări care nu provoacă durere și se crește gradual dificultatea exercițiilor, adăugându-se după recăpătarea mișcării și un ușor antrenament de întindere și forță. Întoarcerea la sportul practicat se va realiza atunci când segmentul afectat este vindecat, dar și aceasta se face treptat, pentru a evita un nou traumatism.

Prevenirea traumatismelor sportive

Indiferent dacă este vorba despre atleți de performanță sau iubitori ai sportului, încălzirea este o parte obligatorie a oricărei activități sportive. Încălzirea trebuie să conține atât aerobic ușor, care să încălzească mușchii, cât și exerciții de stretching, care cresc mobilitatea și elasticitatea. Insistați pe ariile mai susceptibile la leziuni, în funcție de sportul pe care urmează să îl practicați (de exemplu genunchiul pentru alergători). Realizați exerciții de intensitate mai mică la finalizarea antrenamentului, pentru a aduce progresiv frecvența cardiacă și tensiunea musculară la un nivel de repaus.
Următoarea regulă de bază pentru prevenirea traumatismelor este purtarea echipamentului de protecție. Nu omiteți casca de protecție atunci când mergeți pe bicicletă sau genunchierele și cotierele pentru skateboarding. În plus, alegeți echipamentul sportiv în funcție de sportul practicat – nu purtați aceeași pantofi sport pentru tenis și alergare.
Pentru protecția genunchilor, este recomandat să: nu îndoiți genunchii peste 90 de grade când faceți genuflexiuni sau fandări; când săriți, aterizați cu genunchii îndoiți și evitați mișcările rotatorii la acest nivel.