Dragostea şi dependenţa de mâncare

Să-ţi hrăneşti bine copilul ca să crească armonios şi sănătos poate fi ţelul cel mai important pentru multe mamici. Copilul este investiţia supremă a multor familii, este raţiunea de a fi pe pământ, deci va primi tot ce se poate mai bun. Există mitul conform căruia dacă nu are poftă de mâncare, este un semn clar că este bolnav, nefericit, stresat. În acest moment părinţii încep să-şi facă griji, oferă bunătăţi în speranţa că acestea vor tenta copilul să mănânce, vor acorda atenţie sporită evenimentului. În acest moment copilul învaţă că dacă vrea să fie în centrul atenţiei, e suficient să nu mănânce, că dragostea poate să însemne primirea bunătăţilor în favoarea stopării suferinţei sau pe post de recompensă (mai ales cand mama spune: să-ţi dau ceva bun, că ai fost cuminte).

Paradoxal, aceiaşi parinţi care insistă că fiul sau fiica lor să mănânce tot din farfurie, sau oferă copilului lor recompensă prin mâncare (de obicei dulciuri) sunt totuşi preocupaţi de aspectul copilului lor când acesta va deveni adult. Parinţii care îşi iubesc copiii vor ca  aceştia să arate cât mai bine şi să aibă succes în viaţă (partener mai bun, statut social mai uşor de accesat etc.). Deseori le vor explică şi impune părerea lor despre ce înseamnă să araţi bine. Dacă ei înşişi au o problemă cu acest lucru, este mult mai probabil să pună presiune pe copil în ceea ce priveşte aspectul corpului. Va exista probabil o întreagă strategie pe dietă, mâncarea sănatoasă, număr de calorii, feluri de mâncare dezirabile, combinaţii de mâncăruri, experienţe proprii sau însuşite din scrieri de specialitate.

Elementele de mai sus sunt excelente pentru a focaliza atenţia pe mâncare, greutatea corpului, foame, frustrare (trebuie să ai voinţă, foamea nu-i ceva îngrozitor de suportat) care duc deseori la stimă scăzută de sine, alterarea imaginii reale despre propriul corp, ideea copilului că este mai puţin iubit, mai puţin respectat dacă nu atinge standardele de greutate dorite atât de părinţi cât şi de “experţii” în problemă.
Când toate aceste lucruri sunt aşezate lângă dorinţa celui vizat de independenţă, de libertate, de lipsa de constrângere, se poate instala dependenţa de mâncare: mănânc pentru că sunt liber şi fac ce vreau, mănânc să mă simt fericit pentru ca mâncarea poate fi “ceva bun”, mănânc să mă relaxez, mănânc să alung plictiseala, stresul, să mă calmez.
Totul poate începe de la iubire, pe principiul că drumul până la iad este pavat cu intenţii bune.

La Clinica PsyMotion am dezvoltat mai multe programe pentru tratamentul dependenţelor. Profesioniştii noştri sunt pregătiţi să susţină atât prin prihoterapie cât şi prin medicaţie, tratarea tulburărilor alimentare la adulţi şi copii.

Autor articol:
Psih. Cătălina Constantin – psiholog clinician şi psihoterapeut
Clinica PsyMotion
Website: www.psymotion.ro sau www.consilierepsihologicacopii.ro