Dr. Vanessa Youness: „Am învins scleroza multiplă și înțeleg foarte bine ce simt pacienții noștri în toate fazele bolii”

Data publicării: 15-07-2020

Dr. Vanessa Youness: „Am învins scleroza multiplă și înțeleg foarte bine ce simt pacienții noștri în toate fazele bolii” După 12 ani de la nemilosul diagnostic de Scleroză multiplă primit de către Dr. Vanessa Youness, aceasta a decis împreună cu cel care a salvat-o, dr. Ștefan Stângaciu, care i-a promis în urmă cu 12 ani că nu va ajunge niciodată în căruciorul cu rotile și așa a și fost, să ajute la rândul ei și pe alții. Așa a luat naștere Fondul de Investiții, Fundația și Clinica YOUness, prin intermediul cărora, mii de pacienți sunt ajutați anual ca să învingă cumplita boală.

În urma experienței teribile prin care a trecut, doctorul Vanessa Youness a înțeles că sunt foarte mulți oameni care trec prin aceeași situație traumatizantă, iar cel mai important lucru în acel moment, dincolo de tratamentul în sine, este să fii alături de cineva care înțelege ce simți cu adevărat în fiecare fază a bolii și, desigur, a tratamentului.

“Pentru a-mi lua tratamentul prescris de profesorul Ștefan Stângaciu, foarte mulți ani mergeam la casa domnului doctor, aflată într-un loc superb, la 30 de kilometri de București. Pentru că mă simțeam foarte bine acolo, apăruse gândul că ar fi minunat să existe astfel de locuri și pentru alți pacienți cu diagnostic similar sau pentru medici ca să învețe astfel de terapii alternative. Anii au trecut, însă gândul acela a rămas. Și pentru că am fost omul potrivit la locul potrivit, am reușit să construiesc această clinică, din motivaţia de a trata boala într-un alt mod, din diferite puncte de vedere şi diferite realităţi, care există totuşi, chiar dacă nu se văd. Proiectul s-a născut în urmă cu trei ani şi jumătate. Apoi, anul trecut am înfiinţat şi o fundaţie care se focusează pe cercetarea medicală în terapii alternative, dar și un Fond de Investiții. Acesta a luat naștere din dorința de a consolida și restaura frumusețea clădirilor care au stat martore la o istorie impresionantă a țării noastre. Iar pentru ca acest concept să aibă și un scop social, profitul din activitatea anuală este donat Fundației YOUness, care militează pentru cercetare medicală și tratamente revoluționare naturale”, declară doctorul Vanessa Youness.

Dr. Vanessa Youness: “Mi s-a spus că în doar 6 luni voi ajunge în scaun cu rotile, iar în prezent sunt vindecată grație tratamentului holistic al doctorului Stângaciu”

Scleroza multiplă este o boală al cărei nume îți ridică fiori pe șira spinării, tocmai pentru că are ca efecte multiple dizabilități grave, în urma cărora viața persoanei diagnosticate este grav afectată. Însă dr. Vanessa Youness nu s-a lăsat descurajată de primirea unui astfel de diagnostic cu 12 ani în urmă. A apelat la apifitoterapie și, cu un stil de viață complet schimbat și un protocol riguros, a reușit să stopeze un diagnostic cu prognostic sumbru.

Scleroza multiplă este probabil cea mai frecventă afecțiune neurologică ce îi limitează acțiunile unui adult tânăr, între 20 și 40 ani. Această boală ridică numeroase probleme, majoritatea fiind urgențe neurologice, atât în fazele precoce, cât și în cele tardive ale bolii.

“Am plecat și în Italia la un neurolog renumit care a confirmat diagnosticul din țară. La 22 de ani nu m-am lăsat până nu am ajuns în Anglia, la însuși medicul care făcea medicația pentru scleroza multiplă. Din nefericire, mi-a pus același diagnostic. Speriată fiind de efectele adverse ale injecțiilor cu Avonex, medicația care nu vindecă boala, ci, doar îi încetineşte evoluţia cu 5%, am refuzat acest tratament pe al cărui prospect scria că reacţiile adverse care se întâlnesc în proporţie de 45% constau în depresie şi chiar cazuri de suicid. M-am întors în țară și m-am gândit serios că trebuie să accept boala, însă nu până să caut și soluții alternative. Am început să privesc boala ca pe cea mai mare șansă a vieții mele, iar când o prietenă de la Cluj mi-a povestit de rezultatele fantastice obținute de domnul profesor Ștefan Stângaciu, un apifitoterapeut de renume internațional, l-am sunat și l-am întrebat dacă mă poate ajuta. Protocolul său este extrem de detaliat: de la ce alimentație trebuie să mănânci, la ce oră e nevoie să mergi la culcare, ce tip de sport să faci, totul individualizat pe situația pacientului. Mi-amintesc că i-am spus orice e nevoie, doar să nu ajung într-un scaun cu rotile. Asta era cea mai mare frică a mea. În toți anii care au urmat, am parcurs cu disciplină protocolul de tratament apifitoterapeutic prescris de către dr. Stângaciu și am făcut un control RMN la fiecare început de an, să pot avea o evidență comparativă anuală asupra evoluției bolii. Spre bucuria noastră, rezultatele analizelor susțin că boala nu avansează, ba chiar a regresat, având în vedere că leziunile avute (4 leziuni care mi-au fost descoperite la diagnosticare) începuseră să se cristalizeze, ajungând tot mai inactive de la an la an fără să provoace vreun simptom”, își amintește dr. Vanessa Youness.
Sursa: Plus Communication, 15-07-2020, Vizualizari 760
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.