Diabetul netratat sau necontrolat bine terapeutic - riscuri și evoluție pe termen lung

Diabetul zaharat este una dintre cel mai des întâlnite patologii pe plan mondial, afectând circa 540 de milioane de adulți și este considerat la ora actuală a noua cauză de mortalitate la nivel global. Această patologie poate afecta persoane de toate vârstele, în prezent nu exsistă nicio terapie care să asigure vindecarea, iar netratată poate determina efecte permanente la nivelul tuturor aparatelor și sistemelor. Din acest motiv este important să cunoaștem modul în care această boală afectează organismul, cum trebuie ținut sub control pe termen lung, precum și modul prin care pacienții pot duce o viață cât mai apropiată de normal.

Ce este diabetul zaharat și cum se manifestă?

Diabetul zaharat este o afecțiune caracterizată prin valori persistent crescute ale glucozei din sânge, noțiune cunoscută sub denumirea de hiperglicemie cronică. Din punct de vedere al substratului organic, diabetul este consecința suferinței pancreatice, întrucât la acest nivel se secretă singurul hormon hipoglicemiant al organismului, anume insulina. Intervalul normal de referință pentru valorile glicemiei se situează între 75 și 110 mg/dl, iar în cazul pacienților cu diabet nediagnosticat, glicemia poate să atingă valori de până la 180-250 mg/dl. Hiperglicemia determină o serie de simptome caracteristice care îndeamnă pacientul să se prezinte la medic, acestea fiind reprezentate de:

• Poliurie, termen ce desemnează urinarea foarte frecventă, iar la fiecare micțiune se elimină o cantitate mare de urină;
• Polifagie, noțiune ce se referă la nevoia continua de aport alimentar;
• Polidipsie, însemnând necesitatea ingestiei unei cantități crescute de apă sau alte lichide;
• Scădere persistentă în greutate, în ciuda aportului alimentar bogat;
• Stare de oboseală continuă, lipsă de energie;
• Semne ale deshidratării;
• Miros de acetonă al respirației (în cazul unei complicații numite cetoacidoză). (1)

Câte tipuri de diabet există și cum se tratează fiecare?

Panceasul este o glandă cu secreție dublă, exocrină și endocrină situată la nivel abdominal, în vecinătatea stomacului. Din punct de vedere al secreției endocrine, la nivel pancreatic există mai multe tipuri de celule secretoare, însă dintre acestea tipurile principale sunt celulele α care produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant și celulele β care produc insulina. Rolul insulinei este de a acționa asupra zaharurilor din alimentație facilitându-le intrarea în celule sau depozitarea acestora. Clasificarea diabetului zaharat se poate realiza pe baza mecanismului fiziopatologic care determină disfuncția panceasului endocrin, astfel:

• Diabetul zaharat tip 1: este cauzat de o tulburare autoimună care determină distrugerea celulelor β pancreatice, fapt ce cauzează un deficit de insulină. În mod tipic este apanajul populației tinere, fiind diagnosticat cu ușurință datorită simptomatologiei specifice;
• Diabetul zaharat tip 2: apare consecutiv dezvoltării insulinorezistenței, noțiune ce desemnează scăderea marcată a sensibilității țesuturilor la acțiunea insulinei. Se diagnostichează la o vârstă relativ înaintată, după apariția complicațiilor, de obicei se asociază cu obezitatea și tinde să existe o agregare familială a cazurilor;
• Diabetul gestațional: se dezvoltă în timpul sarcinii, de obicei în cel de al doilea trimestru și este consecința modificărilor hormonale atribuite acestei perioade. În majoritatea cazurilor, hiperglicemia se remite după naștere, însă gravidele care au dezvoltat diabet gestațional prezintă un risc semnificativ de a fi diagnosticate cu diabet de tip 2 în cursul vieții.

Tratamentul diabetului zaharat depinde de tipul acestuia, întrucât tipul 1 se tratează exclusiv cu ajutorul insulinei adinistrate injectabil, în timp ce diabetul tip 2 se poate controla atât cu ajutorul dietei și exercițiului fizic, cât și cu medicație antidiabetică. Rolul modificării stilului de viață în cazul tipului 2 este deosebit de important întrucât scăderea în greutate scade necesarul medicamentos prin reducerea insulinorezistenței. Opțiunile terapeutice pentru diabetul tip 2 sunt variate, de la comprimate cu administrare zilnică până la preparate injectabile administrate la intervale mai mari de timp. Cu toate acestea, există situații în care consecutiv epuizării rezervelor insulinice proprii, pacienții cu diabet zaharat tip 2 pot ajunge să necesite administrarea de insulină exogenă. (1), (2)

Care sunt efectele hiperglicemiei asupra organismului?

Glucoza reprezintă o sursă de hrană pentru țesuturi pe care organismul o gestionează în mod fiziologic prin stimularea pătrunderii ei în diverse tipuri de celule, iar excesul este transportat către organele de depozit sub diferite forme. Pacienții cu diabet zaharat care nu își monitorizază periodic valorile glicemice sunt expuși la acțiunea nocivă a hiperglicemiei asupra organismului prin următoarele efecte:

• Accelerara dezvoltării bolii aterosclerotice;
• Creșterea valorilor tensiunii arteriale;
• Promovarea statusului inflamator al celulelor;
• Creșterea susceptibilității la infecții oportuniste;
• Formarea microtrombozelor;
• Modificarea metabolismului lipidic și apariția dislipidemiei;
• Apariția statusului procoagulant.

Toate aceste procese vor determina în timp dezvoltarea complicațiilor diabetului zaharat care pot fi împărțite în două categorii:

• Complicații microangiopatice, compuse din neuropatie, consecință a afectării țesutului nervos central și periferic, nefropatie, termen ce desemnează afectarea renală și retinopatie, reprezentând afectarea retiniană;
• Complicații macroangiopatice din care fac parte boala vasculară periferică, accidentul vascular cerebral și bolile cardiace.

Fiecare dintre aceste complicații poate afecta pacienții cu valori glicemice necontrolate, motiv pentru care se recomandă dozarea periodică a hemoglobinei glicozilate, regăsită și sub acronimul hemoglobină A1C (HbA1C). Valorile de referință ale hemoglobinei glicozilate necesare pentru prevenirea complicațiilor diabetului se situează în jurul valorii de 7%, însă variază în funcție de diverși factori precum vârsta pacientului, sexul, rasa, comorbiditățile existente etc. (2), (3), (4)

Cum pot fi prevenite complicațiile diabetului zaharat?

Pacienții diagnosticați cu diabet zaharat au datoria de a își modifica stilul de viață din perioada anterioară primirii diagnosticului în scopul prevenirii complicațiilor, întrucât această afecțiune accelerează procesele patologice provocate de factorii de risc, în comparație cu populația sănătoasă. În continuare vor fi prezentate cele mai comune complicații ale diabetului, împreună cu principalele modalități de prevenție.

1. Bolile cardiovasculare:

• Adoptarea unei alimentații bazate pe carne slabă, fibre vegetale, fructe și legume, alături de evitarea dulciurilor rafinate, a mezelurilor procesate și a băuturilor carbogazoase îndulcite;
• Renunțarea la fumat sau reducerea numărului de țigarete consumate pe zi;
• Scăderea în greutate, treptat și consecvent, până la atingerea unui indice de masă corporală în jurul valorii de 24;
• Activitatea fizică regulată, în limita tolerabilității;
• Menținerea tensiunii arteriale în limitele stabilite de medicul specialist pentru fiecare pacient în parte;
• Monitorizarea periodică a valorilor profilului lipidic.

2. Boala cronică renală:

• Monitorizarea strictă a hemoglobinei glicozilate, în special după aparția microalbuminuriei;
• Reducerea aportului de sodiu din dietă;
• Tratamentul optim al bolilor cardiovasculare;
• Reducerea valorilor tensiunii arteriale.

3. Neuropatia diabetică:

• Oprirea definitivă a consumului de alcool;
• Renunțarea la fumat;
• Administrarea de medicație neurotrofică;
• Monitorizarea zilnică a aspectului picioarelor și tratamentul precoce al eventualelor leziuni;

4. Retinopatia diabetică:

• Menținerea în limite normale a tensiunii arteriale;
• Monitorizarea strictă a hemoglobinei glicozilate;
• Renunțarea la fumat. (5), (6)

Un aspect important de reținut pentru toți pacienții cu diabet zaharat este că toate aceste măsuri de prevenție trebuie respectate încă dinaintea apariției complicațiilor, motiv pentru care este absolut necesară colaborarea strânsă între pacient și medicul specialist.