Obezitatea abdominală

Obezitatea abdominală (denumită și obezitate centrală sau viscerală) este o afecțiune care poate avea consecințe grave asupra sănătății, caracterizată prin acumularea de grăsime în jurul organelor interne, cum ar fi ficatul, pancreasul și intestinele. Grăsimea depusă în jurul organelor interne este considerată mai periculoasă decât cea subcutanată, deoarece crește riscul de apariție a bolilor metabolice și cardiovasculare. Excesul de grăsime viscerală poate fi măsurat prin circumferința taliei și prin raportul talie-șold, iar valorile ridicate ale acestor măsurători pot indica prezența obezității abdominale. (1, 2, 3)

Cauze și factori de risc

Cauzele obezității abdominale sunt complexe și pot fi influențate de factori genetici, vârstă, sex, nivel de activitate fizică, dietă și stil de viață. Obezitatea abdominală apare atunci când organismul primește mai multe calorii decât are nevoie, iar excesul de calorii este depozitat sub formă de grăsime în jurul organelor interne. Principalele cauze ale obezității abdominale includ:

• dieta bogată în grăsimi saturate și zaharuri;
• lipsa activității fizice;
• stresul cronic.

Factorii de risc pentru obezitatea abdominală:

• vârsta (odată cu înaintarea în vârstă, metabolismul se încetinește, iar nivelul de activitate fizică poate să scadă, modificări care pot duce la creșterea în greutate, mai ales în zona abdominală);
• sexul (bărbații au tendința de a acumula mai multă grăsime abdominală decât femeile, datorită diferențelor hormonale și a unor factori individuali, precum nivelul de testosteron);
• obiceiurile nesănătoase, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool și lipsa somnului (pot fi factori care contribuie la dezvoltarea obezității abdominale).

Deși obezitatea abdominală poate fi cauzată în mare parte de factori de stil de viață, există și factori genetici care pot influența dezvoltarea acesteia. Anumite gene pot influența metabolismul grăsimilor și modul în care acestea sunt depozitate în organism, sporind riscul de apariție a obezității abdominale. (1, 2, 11)

Diagnostic

Diagnosticul de obezitate abdominală este pus de obicei pe baza măsurătorii circumferinței taliei și a evaluării riscului pentru sănătate. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o circumferință a taliei mai mare de 102 cm la bărbați și de 88 cm la femei indică o acumulare excesivă de grăsime abdominală. Alte metode prin care se poate măsura grăsimea abdominală includ:

• măsurarea grosimii pliului cutanat (implică utilizarea unui instrument numit plicometru pentru a măsura grosimea pliului cutanat în mai multe puncte de pe abdomen, rezultatele fiind utilizate pentru a estima procentul de grăsime corporală și grăsimea abdominală);
• imagistica medicală (tehnologiile de imagistică pot oferi imagini detaliate ale grăsimii abdominale și pot fi utilizate pentru a măsura cantitatea de grăsime abdominală);
• bioimpedanță electrică (metoda implică utilizarea unui aparat pentru a măsura impedanța electrică a corpului și pentru a estima procentul de grăsime corporală și grăsimea abdominală). (1, 2, 3, 13)

Prevenție

Pentru a reduce riscul de obezitate viscerală și de complicații de sănătate asociate, este important ca stilul de viață să fie unul sănătos, ceea ce presupune efectuarea de exerciții fizice în mod regușat, menținerea unei diete echilibrate și reducerea sau gestionarea nivelului de stres. Calitatea somnului, de asemenea, deși este adesea neglijată, influențează semnificativ nivelurile hormonale și metabolismul grăsimilor în organism. Din acest motiv, un somn de calitate poate preveni obezitatea abdominală, în mod similar cu o alimentație echilibrată. (4, 5)

Diferența dintre obezitatea abdominală și cea subcutanată

Obezitatea abdominală și cea subcutanată sunt două tipuri diferite de obezitate, care diferă în ceea ce privește locul în care grăsimea este depozitată în corp. Obezitatea abdominală se referă la acumularea de grăsime în zona abdomenului, în jurul organelor interne, în timp ce obezitatea subcutanată se referă la acumularea de grăsime sub piele, în diverse zone ale corpului, cum ar fi coapsele, fesele și brațele.

Grăsimea abdominală poate fi semnificativ mai periculoasă pentru sănătate, deoarece poate duce la inflamație și poate crește riscul de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte afecțiuni. În schimb, obezitatea subcutanată, deși poate fi estetic deranjantă, nu prezintă aceleași riscuri pentru sănătate ca obezitatea abdominală.

Este important să se înțeleagă că obezitatea subcutanată și obezitatea abdominală nu sunt exclusive și pot coexista la aceeași persoană. De asemenea, nu toți oamenii obezi au aceeași distribuție a grăsimii, iar unii pot fi predispusi la acumularea de grăsime abdominală, în timp ce alții pot acumula mai multă grăsime subcutanată. (1, 11, 12)

Tratament

Tratamentul pentru obezitatea abdominală se concentrează în special pe factorii de risc, presupunând în general modificarea stilului de viață, ceea ce presupune schimbarea obiceiurilor alimentare și începerea unor programe de exerciții fizice. În plus, în cazurile severe de obezitate abdominală, poate fi necesară terapia medicamentoasă sau efectuarea unor intervenții chirurgicale. (1, 2, 4, 8)

Opțiunile chirurgicale de tratament pentru obezitatea abdominală includ:

Bypass gastric

Procedura implică reducerea dimensiunii stomacului și reorientarea intestinului subțire astfel încât alimentele să treacă direct în porțiunea inferioară a intestinului subțire. Astfel, capacitatea stomacului este redusă substanțial, ceea ce inhibă absorbția nutrienților și a caloriilor. (6, 8)

Gastrectomie longitudinală (cu „mânecă”)

Procedură ce implică îndepărtarea a aproximativ 75-80% din stomac și transformarea ulterioară a stomacului într-un tub lung, de forma unei „mâneci”. În urma procedurii, este inhibată producția hormonului care determină senzația de foame. Alimentele sunt digerate mai rapid și, prin urmare, există o reducere a cantității de alimente consumate și a absorbției de calorii. (7, 8, 9)

Operația de comutare duodenală

Implică îndepărtarea unei porțiuni mari din stomac și reorientarea intestinului subțire astfel încât alimentele să treacă direct în porțiunea inferioară a intestinului subțire. Acest lucru reduce capacitatea stomacului și inhibă absorbția nutrienților și a caloriilor. De asemenea, există o reducere a absorbției de grăsimi și a carbohidraților, ceea ce ajută la scăderea în greutate. Operația de comutare duodenală este o procedură mai complexă și în general determină o scădere mai mare și mai rapidă în greutate. (8, 10)