Depresia a fost legată de modificări specifice ale preferințelor alimentare (studiu)

Tulburarea depresivă majoră (TDM) afectează milioane de persoane la nivel global și are simptome foarte variate, de la anhedonie (pierderea interesului/plăcerii) până la modificări de apetit și greutate. În timp ce unii pacienți experimentează o creștere semnificativă a poftei de mâncare, alții o scădere, ceea ce sugerează subtipuri distincte de depresie. Există ipoteza conform căreia carbohidrații ar putea fi căutați mai mult de către cei cu depresie, posibil pentru că influențează metabolismul triptofanului și secreția de serotonină la nivel cerebral.
Un nou studiu explorează modul în care depresia influențează preferințele alimentare, în special raportat la compoziția macronutrienților (carbohidrați, grăsimi și proteine). Deși se știa că depresia poate modifica apetitul și greutatea corporală (cu episoade ce oscilează între creșterea și scăderea apetitului), nu era clar dacă anumite macronutrienți (de ex. carbohidrații) sunt preferați de pacienții cu depresie. Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii de la Spitalul Universitar Bonn (UKB), Universitatea din Bonn și Spitalul Universitar Tübingen au folosit un sondaj Food Cue Reactivity Task (FCR), în care participanții evaluează diferite alimente (în imagini) din punct de vedere al „plăcerii” (liking) și „dorinței” (wanting).

Metodologia studiului

Participanți

• Au participat 117 persoane: 54 cu diagnostic de depresie majoră și 63 de control (fără tulburări de dispoziție).  
• Criteriile de excludere au vizat comorbidități majore (schizofrenie, tulburări bipolare, abuz sever de substanțe etc.).  
• S-a efectuat interviul SCID pentru confirmarea diagnosticului, iar la pacienți s-a aplicat suplimentar interviul SIGH-ADS pentru a investiga modul în care apetitul creștea sau scădea în timpul episodului depresiv.

Testul de reacție la stimuli alimentari (FCR task)

• Participanții au vizualizat 60 imagini cu alimente și 20 imagini cu obiecte non-alimentare (control), selectate și standardizate anterior (mâncăruri europene comune).  
• Pentru fiecare imagine, trebuiau să evalueze:

1. Plăcere - cât de mult le place gustul alimentului (bazat pe experiență anterioară).  
2. Dorință - cât de mult și-ar dori, în acel moment, să primească acel aliment.  

• Răspunsurile se dădeau pe scale analogice vizuale (0-100 pentru wanting și de la -100 la +100 pentru plăcere, adaptate ulterior la același interval numeric).

Analize privind macronutrienții

• Fiecărui aliment i s-au asociat valorile reale de carbohidrați, grăsimi și proteine (g/100g).  
• Au fost rulate modele liniare mixte, pentru a vedea cum influențează macronutrienții ratingurile de plăcere/dorință, separat la pacienți și la control.  
• S-au controlat factori demografici (vârstă, sex, IMC) și niveluri de hormoni/metaboliți (ex. insulină, glucoză, trigliceride, ghrelin) pentru a testa ipoteze despre eventuala legătură cu rezistența la insulină sau alte aspecte metabolice.

Rezultate principale

Deficite globale la pacienți: wanting mai scăzut

• Deși plăcera nu diferă semnificativ față de grupul de control, pacienții cu depresie raportează o dorință semnificativ mai mică pentru alimente, per ansamblu.  
• Persoanele cu simptome de anhedonie (măsurate prin SHAPS) tind să aibă plăcere și dorință și mai reduse.

Diferențe în funcție de macronutrienți

• Carbohidrații: În medie, un conținut crescut de carbohidrați duce la o scădere ușoară a scorurilor de plăcere/dorință, în ambele grupuri. Totuși, la pacienții cu depresie, efectul negativ al carbohidraților e mai puțin pronunțat sau chiar inversat: aceștia preferă (sau penalizează mai puțin) alimentele bogate în carbohidrați.  
• Grăsimile: Atunci când un aliment are multă grăsime dar puțini carbohidrați, pacienții cu depresie îi acordă scoruri mai mici de plăcere/dorință comparativ cu persoanele sănătoase. În plus, dacă alimentul are și carbohidrați și grăsime (carbohidrați × grăsimi), această combinație compensează deficitul și crește aprecierea la pacienți.  
• Proteine: Un profil similar se vede și la proteine - alimentele bogate în proteine, dar lipsite de carbohidrați, sunt mai puțin apreciate de cei cu depresie; prezența carbohidraților atenuează acest efect.

Corelații cu severitatea depresiei, anxietatea și markeri metabolici

• Severitatea simptomelor (măsurată prin BDI-II și SHAPS) este asociată cu preferințe accentuate pentru alimente bogate în carbohidrați, combinat cu grăsimi.  
• Direcția modificărilor de apetit (creștere sau scădere) nu a prezentat corelații puternice cu preferințele pentru macronutrienți.  
• Anxietatea (STAI-T) a arătat corelații notabile cu preferința pentru carbohidrați.  
• Din punct de vedere metabolic (insulină, glucoză, trigliceride), nu s-au găsit legături semnificative cu preferințele pentru macronutrienți, deși pacienții cu depresie au avut insulină ușor mai mare, sugerând o posibilă rezistență la insulină.

Interpretare și implicații

Carbohidrații atenuează deficitul de recompensă  

Pacienții cu depresie prezintă un deficit de plăcere/dorință pentru alimente bogate în grăsimi sau proteine, însă atunci când alimentul conține și carbohidrați, plăcerea/dorința crește semnificativ. Rezultă că macronutrienții contează, nu doar conținutul caloric global.  

Rolul anhedoniei vs. apetitul fluctuant  

Deși s-ar fi așteptat ca apetitul crescut vs. scăzut să explice preferințele, studiul sugerează că anhedonia și anxietatea (simptome mai "emoționale") sunt mult mai relevante în determinarea gusturilor alimentare. Direcția schimbării apetitului (hârtie identificate de SIGH-ADS) nu a contat atât de mult în preferințele pentru macronutrienți.  

Eventuale căi fiziologice  

Multe studii arată că semnalizarea vagală joacă un rol în percepția recompensei alimentare (mai ales pentru grăsimi), iar disfuncții la nivelul acesteia pot favoriza preferințele pe bază de carbohidrați. Cu toate acestea, indicele de rezistență la insulină (HOMA-IR) nu a corelat semnificativ cu aceste preferințe. Așadar, ipoteza conform căreia lipidele nu mai aduc aceeași plăcere la pacienții cu depresie poate avea rădăcini mai degrabă în neurotransmisie (opioidă, dopamină) sau în alte circuite neuroendocrine.

Consecințe clinice și direcții viitoare  

• Dieta și intervențiile personalizate: Descoperirile sugerează că unii pacienți cu depresie pot căuta mai mult carbohidrați, fapt care le-ar modula (temporar) starea emoțională. Nu e clar însă dacă este un mecanism adaptativ (reduce anxietatea) sau un factor agravant. Studii longitudinale ar putea clarifica dacă ajustarea aportului de carbohidrați are efecte benefice sau negative pe termen lung în depresie.  
• Evaluarea tiparelor de preferințe alimentare: Folosirea unor teste de tip FCR poate completa chestionarele frecvent utilizate despre consumul alimentar, care pot suferi de erori de auto-raportare.  
• Subtipuri de depresie: Obținerea unor indicatori preciși despre modul în care pacienții răspund la diverse macronutrienți ar putea ajuta la o clasificare mai fină a tabloului depresiv și chiar la intervenții nutriționale țintite.

Concluzie

Studiul subliniază că depresia nu înseamnă doar anhedonie alimentară generală, ci un model diferențiat: pacientul apreciază (îi place) și își dorește mult mai puțin alimentele bogate în grăsimi/proteine, dar carbohidrații reușesc să compenseze acest deficit de recompensă. Severitatea depresiei și simptomele de anxietate sunt corelate cu o preferință mai mare pentru combinația „carbohidrați + grăsimi”. Dincolo de aceste constatări, legătura cu markerii metabolici rămâne neclară, indicând nevoia de cercetări suplimentare.  

În ansamblu, introducerea compoziției de macronutrienți în evaluarea reacției la mâncare oferă un cadru mai bogat pentru a înțelege atât de ce unii pacienți pot pofti la anumite tipuri de alimente, cât și cum ar putea interacționa aceste preferințe cu tratamentul și evoluția depresiei.