Dependența de cumpărături (oniomania)

Societatea modernă impune un ritm alert al vieții, în care orele de muncă adesea le depășesc pe cele dedicate timpului liber. Drept urmare, noile tendințe s-au concentrat pe găsirea metodelor prin care oamenii să aibă acces facil la orice fel de serviciu, de oriunde aceștia s-ar afla. Societatea de consum a propulsat cumpărăturile pe lista serviciilor ușor accesibile, mediul on-line, folosirea cardurilor de credit, diversitatea ofertei, precum și campaniile media, determinând ca cererea să fie în permanență crescută.

Fie că vrei să dispui de cele mai noi dispozitive electronice, să ai cămara mereu plină sau să fii mereu în ton cu moda, oferta este în permanență bogată, iar produsele la care visezi sunt acum cât se poate de ușor de procurat. A merge la cumpărături este astfel o necesitate, dar și un prilej de socializare și relaxare. Dar oare când se poate spune că shopping-ul devine adictiv, trecând dincolo de granițele necesității sau ale pasiunii?

Problema dependenței de cumpărături este în special un atribut al lumii moderne, deși consemnarea în tratatele de psihiatrie s-a făcut încă de la începutul secolului al XX-lea, de către Emil Kraepelin și Eugen Bleuler. În 1994 s-au stabilit pentru prima data niște criterii pe care să se sprijine diagnosticul, însă tulburarea nu a fost inclusă în ghidurile de circulație internațională.

Cunoscut și sub denumirea de oniomanie, obiceiul de a cumpăra excesiv diferite lucruri, a intrat în atenția lumii medicale, fiind asemănător celorlalte tulburări compulsive sau adictive foarte cunoscute, precum dependența de alcool, cafeină, nicotină, droguri diverse sau dependența de jocuri de noroc. În viziunea Asociației Internaționale a Psihiatrilor, tulburarea compulsivă de a cumpăra (compulsive buying disorder) este un obicei din spectrul obsesiv-compulsiv, ceea ce indică faptul că persoanei afectate îi este greu să se opună acestui comportament dizarmonic. Indiferent de controversele de apartenență, fie în cadrul tulburărilor adictive, fie în cadrul celor compulsive, dependența de cumpărături este, în orice caz, un comportament dezadaptativ, cronic și repetitiv care ține de o incapacitate de control al impulsurilor și care interferează cu buna funcționare a individului. (1)

Cauze și prevalență

Studiile arată că în Statele Unite prevalența afecțiunii este de 5,8 % în populația generală. S-a constatat că dependența de cumpărături este mai frecventă în rândul sexului feminin, deși rezultatele pot fi înșelătoare, pe de o parte pentru că femeile sunt mai dispuse în a recunoaște că mersul la cumpărături le face plăcere, iar pe de altă parte pentru că majoritatea loturilor de studiu a cuprins un număr mai mare de femei decât de bărbați. Nu s-au înregistrat diferențe semnificative în ceea ce privește pregătirea profesională sau statusul economic, ceea ce denotă că impulsul de a cumpăra este mai puternic decât piedicile financiare și nu este educabil sau ușor de stăpânit. 

Debutul acestei afecțiuni se produce în adolescență sau la adultul tânăr și se pare că simptomele se diminuează cu vârsta. Apariția în context familial și coexistența cu alte afecțiuni psihiatrice au fost și ele observate.

De asemenea, o serie de trăsături ale personalității se pare că predispun la un astfel de comportament. Persoanele extravertite, de exemplu, pot găsi în cumpărături un mijloc de a-și exprima personalitatea sau de a socializa. Pe de altă parte, persoanele anxioase, depresive, timide sau cu stimă de sine scăzută pot utiliza shopping-ul drept modalitate de a se elibera de sentimentele negative și apăsătoare.

Cauzele afecțiunii nu sunt pe deplin elucidate, dar o serie de studii asupra neurotransmițătorilor au relevat o corelație între această tulburare și un dezechilibru la nivelul sistemelor serotoninergic, dopaminergic și opioid (2) .

Diagnostic

În urma studiilor efectuate, s-a observat că simptomele dependenței de cumpărături sunt asemănătoare celor din dependența de droguri, alcool sau alte substanțe. Ceea ce diferențiază un oniomaniac de un pasionat de cumpărături este tocmai impulsul nestăpânit al celui dintâi de a merge la cumpărături și incapacitatea de a rezista acestui impuls, nerealizarea acțiunii propuse creându-i o stare accentuată de disconfort.

Simptomele cele mai frecvente sunt preocuparea permanentă și dorința persistentă de a merge la cumpărături, timp excesiv dedicat shopping-ului cu neglijarea celorlalte activități zilnice în detrimentul acestei activități, cumpărarea de lucruri nefolositoare, sentimentul de insatisfacție permanentă și dorința de a cumpăra din ce în ce mai multe lucruri, frustrare apărută în momentul în care nu este posibil mersul la cumpărături, utilizarea shopping-ului pentru detensionarea în momentele de tristețe și încercări repetate, dar eșuate de a reduce cumpărăturile. (3)

De asemenea, persoana afectată are tendința de a intra în conflict cu cei care încearcă să îi atragă atenția asupra comportamentului sau să își mintă familia, pentru a justifica sumele de bani cheltuite; din acest motiv, persoanele în cauză merg de obicei singure la cumpărături, astfel evitând criticile negative și transformând shopping-ul întru-un ritual personal și cu semnificație. (1)

În linii mari, s-au identificat patru stadii ale cumpăratului compulsiv:

• Anticiparea: în acest stadiu persoana afectată este cuprinsă de gânduri persistente și intruzive și de o dorință nestăpânită de a merge la cumpărături, ceea ce o face incapabilă de a se mai gândi la altceva.
• Pregătirea: are loc un adevărat ritual, în care persoana decide de unde să își achiziționeze produsele, cum să se îmbrace sau ce modalitate de plată să folosească.
• Cumpăratul: faza în care oniomaniacul simte plăcere intensă și eliberare de tensiunea interioară resimțită până atunci.
• Cheltuirea: de multe ori asociată cu un sentiment de dezamăgire și vinovăție cauzat de incapacitatea de a se fi opus dorinței de a cumpăra. Marea majoritate a celor care au apelat la un specialist a afirmat că întâmpină probleme financiare deosebite din cauza cheltuitului excesiv și că relațiile familiale le sunt grav afectate. (2)
  

Un grup de cercetători de la Facultatea de Psihologie a Universității din Bergen, Norvegia, a propus o scală de evaluare a dependenței de cumpărături, care cuantifică dacă sunt prezente aceleași elemente care indică dependență, ca în oricare altă adicție. Scala de Adicție de Cumpărături Bergen (The Bergen Shopping Addiction Scale) urmărește șapte criterii de bază pentru evaluarea dependenței, cărora li se atribuie un scor între 0 și 4 puncte, în funcție de răspunsul pacientului la fiecare întrebare din chestionar.

Cele șapte afirmații pe care pacientul trebuie să le evalueze sunt:
1. Te gândești la cumpărături mereu.
2. Îți cumperi lucruri pentru a-ți crește buna dispoziție.
3. Petreci atât de mult timp la cumpărături, încât îți afectează activitățile zilnice.
4. Simți nevoia să cumperi din ce în ce mai mult, întrucât nu mai poți obține aceeași satisfacție ca înainte.
5. Ai hotărât să faci mai puține cumpărături, dar nu ai reușit să reziști.
6. Te simți rău când, din vreun motiv, ești nevoit să nu poți merge la cumpărături.
7. Faci atâtea cumpărături încât ți-a afectat bunăstarea.

Persoana în cauză trebuie să acorde fiecărei afirmații un punctaj, după cum urmează:

• 0 – în total dezacord;
• 1 – mai degrabă în dezacord;
• 2 – nu știu;
• 3 – mai degrabă de acord;
• 4 – total de acord.

Alegerea variantelor de „mai degrabă de acord” sau „total de acord” la cel puțin patru din cele șapte afirmații poate sugera existența unei adicții pentru cumpărături. (3) 

Evoluție

Consecințele cumpăratului compulsiv nu vor întârzia să apară. Fie că este vorba despre o stare de disconfort psihic, în care pacientul simte tensiune interioară, tristețe marcată sau se autoînvinovățește când constată că nu poate rezista impulsului, fie că este vorba despre problemele financiare generate de adicția de cumpărături, viața celor afectați se modifică radical. Neglijarea slujbei și a familiei, conflictele din interiorul acesteia, stigmatizarea din partea celor din jur, ocuparea întregului timp cu achiziționarea unor lucruri, cheltuielile excesive și starea de tensiune intrapsihică, pot transforma oniomaniacul într-un dezadaptat socio-familial, care nu mai reușește să își găsească locul în societate. (4)

Acumularea de lucruri, nu întotdeauna utile și mersul la cumpărături sunt asociate cu un sentiment de bucurie, putere și senzația de a deține controlul. Vina și remușcările care apar însă ulterior, determină oniomaniacul să se întoarcă din nou la cumpărături, pentru a simți iar sentimentul de confort psihic, ceea ce denotă formarea unui cerc vicios, din care persoana nu mai reușește să scape. (1)

Tratament

Întrucât despre mecanismele neurologice ale acestei afecțiuni se cunosc încă foarte puține, tratamentul medicamentos se utilizează cu precauție, mai ales că nu există dovezi puternice în sprijinul unei anumite rețete terapeutice. În linii mari, tratamentul se bazează pe corectarea comportamentului compulsiv prin tehnici de psihoterapie cognitiv-comportamentală și pe tratarea afecțiunilor psihiatrice asociate, în general din sfera tulburărilor de dispoziție, drept pentru care cele mai utilizate medicamente sunt antidepresivele.

Primul pas în vindecare constă în ajutorul care trebuie dat persoanei pentru a conștientiza importanța problemei. Acest ajutor poate veni de la psiholog, psihoterapeut sau medicul psihiatru, dar trebuie întotdeauna acompaniat de o susținere din partea familiei și a prietenilor. Pacientul trebuie ghidat spre dorința de schimbare și pentru a putea identifica factorii emoționali, psihici sau fizici care stau în spatele comportamentului său.

Terapia cognitiv-comportamentală, individuală sau de grup, s-a dovedit cea mai bună metodă de tratament. Pe de o parte, aceasta furnizează pacientului tehnici care să îl ajute să își observe și să își conștientizeze problema, iar pe de altă parte îi oferă alternative de comportament pe care să le poată folosi ori de câte ori apare nevoia arzătoare de a face cumpărături. (4)

Din momentul în care persoana devine conștientă de problemele pe care le are, aceasta este încurajată să le discute în cadrul familial sau în cercul de prieteni sau să țină un jurnal în care să noteze relația între momentul când simte nevoia de a cumpăra și starea psihică pe care o are.

Afecțiunile psihiatrice asociate oniomaniei trebuie tratate medicamentos, simultan cu ședințele de psihoterapie. Plimbările cu familia, lectura, socializarea în grupul de prieteni, renunțarea la cardul de credit, ignorarea pliantelor cu oferte promoționale, mersul la cumpărături însoțit, alcătuirea unei liste de produse strict necesare și neabaterea de la aceasta, pot fi metode care să ajute la diminuarea impulsului resimțit. Uneori, criza financiară sau datoriile acumulate de pe urma cumpăratului excesiv pot fi cea mai bună motivație pentru renunțare. (2)

Trebuie totuși reținut că indiferent de motivația individuală, cumpăratul excesiv nu rezolvă problemele decât aparent, întreținând un cerc vicios care adâncește sentimentul de gol lăuntric și tristețe. Vizita la un specialist rămâne astfel singura soluție viabilă spre a fi cu un pas mai aproape de vindecare.