Legătura între dependența de substanțe și jocuri de noroc și nevoile de atașament primar

Care sunt nevoile cautate prin dependenta de substante, alcool si jocuri de noroc? Atașamentul, piatră de temelie. Legătura dintre Dependență și atașament

Relația de atașament inițială este cea care creează forța, direcția și motivul acțiunilor viitoare.

O relație de atașament securizantă între mamă și copil asigură aproape în totalitate ca, pe parcursul vieții, acest copil să depășească chiar și situațiile potențial traumatizante fără a le trăi ca pe o traumă. Aceasta oferă baza și structura de rezistență pentru un sistem cognitiv și afectiv fiabil, necesar pentru integrarea educațională, culturală, socială, economică a sa.

Din fericire, chiar dacă inițial nu a dezvoltat un atașament securizant, chiar dacă relația sa de atașament a creat un pattern de funcționare pe baza unor amintiri negative sau nu a existat o relație de atașament, omul poate dezvolta prin psihoterapie de lungă durată un atașament securizant, mama poate urma psihoterapie în timpul perioadei de graviditate sau omul poate învăța pe tot parcursul vieții atât timp cât se află într-un cadru securizant. A fi primit cu acceptare, înțelegere și răbdare pentru a învăța să aibă încredere în sine și în ceilalți, dând totodată șansa reparației în cadrul alianței terapeutice, oferă posibilitatea intrării și dezvoltării relației de atașament securizant, care va asigura un pattern funcțional și depășirea traumelor trecute.

Atașamentele interumane sunt extraordinar de emoționale. Nu dacă este aici, ci cum este aici, dacă este aici cu toate sentimentele, atenția, mai ales cu dragostea sa.

Toate sentimentele umane de bază esențiale își au originea în atașament: frica, dragostea, furia, tristețea, vina, rușinea. Prin sentimentele pe care le împărtășesc între ei, oamenii reacționează unii față de ceilalți. Procesele de gândire influențează atașamentul. O mare parte din gândurile oamenilor se învârt în jurul atașamentelor față de părinți, copii, parteneri, prieteni, colegi.

Între mamă și copil se dezvoltă o relație puternică de atașament încă din perioada prenatală. Copilul reacționează sensibil la mișcările, atingerile, predispozițiile, ritmul cardiac și intonațiile mamei, trăiește odată cu ea bucuriile și suferințele ei. Atunci când procesul nașterii înseamnă acumulare de frică și dureri pentru mamă și copil, este posibil ca și mai târziu sugarul stresat să se simtă, în pofida eforturilor depuse de mama sa, singur și neprotejat. Astfel, dorința lui nepotolită de apropiere și siguranță poate deveni impresia pregnantă a primei sale experiențe relaționale și poate fi transferată asupra tuturor relațiilor viitoare.

Lumea sentimentală a mamei, experiențele și amintirile conținute de aceste sentimente vor deveni prima piatră de construcție a dezvoltării sufletești și a propriei identități. Copilul supraveghează neîncetat starea emoțională a mamei, el fiind astfel o prelungire a sufletului ei. Copilul exprimă ceea ce mișcă mama în cea mai profundă intimidate a ei.

În opinia lui Mary Ainsworth, o mamă sensibilă percepe cu mare atenție și neîntârziat semnalele copilului, interpretează corect semnalele din perspective sugarului și știe dacă plânsul însemna foame, indispoziție, durere sau plictiseală. De exemplu, reacționează potrivit acestor semnale, în cadrul unui interval tolerabil de frustrare (Franz Ruppert, 2012, p. 49).

Când mama este acordată emoțional, copilul dezvoltă o imagine tot mai bună despre sine însuși. Când mama are o sensibilitate maternă precară, în contactul cu copilul ea este prea mult preocupată de propriile-I necesități și dispoziții, îl hrănește prea puțin sau prea mult, îl ține prea din scurt sau îl lasă prea mult timp singur, copilul capătă o percepție deformată a propriilor necesități și a ființei sale și nu va putea dezvolta autonomia, ci va deveni un fel de copie a structurilor psihice rănite sau confuze ale mamei.

 

Separarea de mamă

Despărțirile aduc în copii cea mai mare excitare emoțională, iar copiii vor să evite o despărțire lungă de mama lor. Un copil lăsat singur parcurge diferite stadii ale sentimentelor, conform lui John Bowlby (1998):

• frica și panica (seamănă cu frica de moarte, un sentiment de extremă amenințare existențială),
• furie și supărare,
• disperare și apatie (reacționează din ce în ce mai puțin la lume, iar în această situație pericolul stingerii voinței de a trăi este mare).

Apoi, ca mecanism de supraviețuire, de multe ori durerea sufletească trece în corporal, pentru a numai fi simțită atât de puternic (dureri în piept, dureri de cap sau spate persistente).

Karl-Heinz Brisch presupune că sensibilitatea mamei în raport cu copilul poate fi îmbunătățită, având efect preventive pentru evitarea tulburărilor sufletești ulterioare (Brisch, 1999, p. 41).
Dacă părinții își propun să se comporte cu copiii lor cu totul altfel decât au aflat de la părințiilor, se poate ca aceasta să reușească la nivel comportamental, însă la nivelul atașamentului reușita este limitată, dacă legătura cu propriii părinți nu este înțeleasă. Conflictele sufletești revin amplificat copiilor.

Considerând că atașamentul este vital supraviețuirii emoționale și fizice a copilului, pierderea figurii de atașament – inclusive pierderea temporară pe care o reprezintă separarea – poate fi văzută ca o traumă prototip a atașamentului.

Dependența de substanțe și jocuri de noroc și nevoile de atașament primar

Dar nu pierderea sau trauma în sine se finalizează cu un atașament dezorganizat, ci mai degrabă pierderea sau trauma care nu a fost niciodată rezolvată printr-un process psihoterapeutic personal. Totodată, mai există atașamentul insecurizant, apărut în urma pierderii de un tip diferit, mai puțin dezorganizat.
Când atașamentele cu părinții sunt problematice și relațiile de prietenie pot fi problematice. Uneori, gașca de prieteni este subtitut al cuibului familial, de care duc lipsă acasă.

Drogurile, cum este hașișul, jocurile de noroc, alcoolul au efect de liant care înglobează copiii înfometați emoțional, fiind preferate în locul mamelor inaccesibile și tatălui absent – sunt mai ușor disponibile.

Grupul de prieteni nu este motivul dezvoltării dependenței, ci foamea afectivă, nevoia de a fi perceput, văzut, acceptat și iubit cum are nevoie, duce la dependență. Căutarea unui grup de prieteni și găsirea unuia în care sunt neconștientizate, dar există aceleași nevoi – în sfârșit cineva îl înțelege – este doar efectul lipsei capacității împlinirii nevoilor emoționale. Am spus lipsa capacității, dar era mai potrivit să spun poate că există lipsa persoanelor semnificative din viață împreună cu care să-și împlinească nevoile affective. Atunci grupul de prieteni, anturajul, este un surogat necesar pentru obținerea beneficiului de a fi, a se simți, până la urmă semnificativ pentru cineva.

Omul nu poate trăi functional fără împlinirea nevoilor afective – care include și păstrarea și respectarea spațiului personal – astfel că inconștient va căuta varianta cea mai apropiată/ la îndemână, pentru împlinirea lor.

Ce nevoi îți împlinești în urma deciziilor pe care le iei?