Cura de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie
Cura de dezintoxicare reprezintă procedura medicală prin care se încearcă eliminarea (într-un mediu controlat) parțială sau totală a substanțelor toxice introduse în organism în urma consumului abuziv de droguri sau alcool. De asemenea, se dorește management-ul cât mai eficient al simptomatologiei sevrajului care se produce după încetarea consumului substanțelor toxice.
Sevrajul sau sindromul de abstinență acut se referă la manifestările negative fizice și psihice care au loc în perioada de încetare a consumului de substanțe toxice.
Despre alcool
Alcoolul este un drog. Este considerat a fi sedativ, încetinind funcțiile vitale ale organismului, scăzând astfel capacitatea persoanei de a reacționa la diverși stimuli. Percepția distorsionată a lumii crește direct proporțional cu cantitatea de alcool consumată. Alcoolul reprezintă un factor de stres pentru organism, având următoarele efecte:
- Malnutriție (nutriție defectuoasă), mai ales în cazul consumului abuziv, datorată incapacității intestinului de a mai absorbi nutrimentele și micronutrienții necesari organismului;
- Crește presiunea arterială;
- Disfuncție hepatică ce culminează cu ciroza hepatică;
- Cardiomiopatie (îmbolnăvirea mușchiului cardiac);
- Insuficiență renală;
- Tulburări de somn;
- Tulburări neurologice și psihice;
Alcoolismul reprezintă o boală dizabilitantă și prezintă o largă răspândire. Se consideră că România se află pe locul 5 în lume la consumul de alcool.
Despre droguri
Drogurile sunt substanțe naturale sau sintetice care au ca scop stimularea psihicului uman. Ele distorsionează realitatea, modifică senzațiile și percepțiile și creează o gravă dependență.
Categorii:
Psiholeptice (inhibitoare ale sistemului nervos central):
- opiacee (opium, morfină, codeine, heroină);
- barbiturice-somnifere;
- alcoolul;
- benzodiazepine;
Psihoanaleptice (stimulante):
- cocaină;
- amfetamină;
- nicotină;
Psihodisleptice (produc modificări ale sistemului nervos central):
- canabis;
- ecstasy;
- LSD;
Consumul de droguri prezintă un real pericol pentru sănătatea consumatorilor, ducând la numeroase boli cum ar fi:
- SIDA;
- Boli hepatice;
- Boli renale;
- Cardiomiopatie;
- Distrucții nervoase;
- Tulburări psihice;
Semnele dependenței de alcool și droguri
În principal, semnele includ intoxicații frecvente, mahmureală (după consumul de alcool) și apariția diverselor patologii. De asemenea, pot apărea diverse schimbări comportamentale, cum ar fi:me la locul de muncă sau școală;
- Disfuncții sociale;
- Lipsa motivației și a energiei;
- Obsesii referitoare la următoarele doze (realizarea de „stocuri”, griji cu privire la procurarea banilor pentru următoarele doze);
- Apariția fenomenului de tolerare ce duce la creșterea dozei administrate;
- Administrare compulsivă.
Tipuri
Există o gamă largă de tratamente de dezintoxicare, în funcție de tipul substanțelor consumate:
- Alcool: unul dintre cele mai răspândite „droguri”;
- Opioide: opium, morfina, heroina;
- Sedative: barbiturice, benzodiazepine;
- Stimulante: cocaină, amfetamine.
Factori ce influențează terapia
Durata terapiei variază în funcție de particularitățile fiecărui pacient și este cuprinsă între câteva zile și câteva luni. Există o serie de factori care influențează procesul terapeutic:
- Tipul de substanță consumată;
- Durata abuzului (dependenței);
- Severitatea dpendenței;
- Metoda administrării substanței (injectare, inhalare, înghițire)
- Doza administrată;
- Combinarea mai multor substanțe;
- Factori genetici;
- Istoricul familial;
- Alte condiții medicale pre-existente (în special tulburările psihice);
Cura de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie
Procesul terapeutic în cura de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie cuprinde mai multe etape care trebuie urmate cu strictețe pentru a crește rata vindecării.
Evaluarea medicală
Echipa medicală întocmește un set amplu de analize și investigații pentru a descoperi condițiile medicale pre-existente care trebuie luate în considerare în momentul începerii terapiei. Se recoltează probe de sânge pentru a stabili cantitatea de substanță care este la acel moment în organismul pacientului. Are loc o anamneză detaliată care furnizează informații utile medicilor cu privire la substanțele consumate, durata abuzului, cantitatea ingerată în mod obișnuit, metoda de administrare, etc. Aceste date for fi baza întocmirii unui plan de tratament cât mai eficient.
Stabilizarea
Stabilizarea cuprinde doua etape: stabilizarea medicală, care are ca scop reducerea simptomatologiei sevrajului, utilizând tratament medicamentos și stabilizarea psihologică, fundamentală pentru renunțarea la abuzul de substanțe, deoarece creează un fond psihologic solid, pe baza căruia pacientul devine conștient și apt de tratament. Trebuie reținut faptul că efectele somatice ale sevrajului pot avea un impact negativ asupra sănătății pacientului și de aceea trebuie controlate medicamentos.
Tratamentul propriu-zis
După etapa de stabilizare urmează tratamentul de dezintoxicare propriu-zis. Pacientul trebuie informat cât mai bine cu privire la planul de tratament, efectele adverse ale medicației și prognostic.
Cura de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie este necesară pacienților care se află în cronică, dar mai ales în faza acută a dependenței. Tratamentul se realizează în secțiile de dezalcoolizare și dezintoxicare ale spitalelor de psihiatrie. Pacientului i se administrează medicamente pentru sevrajul fizic, incluzând reechilibrarea funcțiilor vitale (cardiacă și respiratorie), tratamentul complicațiilor sau al bolilor pre-existente (afecțiuni renale, hepatice, neurologice, metabolice, etc.). Acest tratament se adresează simptomelor fizice, însă trebuie luate în calcul și dependența psihică, așa că, după perioada de spitalizare, se recomandă continuarea terapiei psihologice sau a tratamentului psihiatric.
Efecte adverse
Cura de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie poate fi periculoasă dacă nu este realizată într-un mediu controlat. Chiar și așa, efectele adverse sunt frecvente și cuprind:
Prevenția recăderilor
Prevenția recăderilor este, poate, cea mai grea etapă a terapiei de dezintoxicare în alcoolism şi toxicomanie. Sarcina principală li se atribuie, de această dată, psiho-terapeuților, care trebuie să își îndrepte atenția spre consolidarea psihicului pacientului și creșterea motivației pentru abstinență.
Alte terapii
Există și alte metode care sunt folosite pentru renunțarea la substanțele toxice atunci când tratamentul medicamentos nu dă roade. DBS (deep brain stimulation) sau terapia de stimulare cerebrală profundă este folosită și în cazurile de Parkinson, atunci când medicamentația nu funcționează. Operația constă în introducerea în creier a unor electrozi, mai exact în zonele profunde ale creierului, cum ar fi nucleul accumbens. Ideea de bază a acestei proceduri este că microelectrozii vor funcționa ca un pace-maker care va stimula zona cerebrală responsabilă de funcția motivațională a pacientului.
Concluzii
Alcoolismul și toxicomaniile reprezintă tulburări cu o largă răspândire, de aceea este foarte important ca procesul de dezintoxicare să se parcugă conform standardelor. Din păcate, dezintoxicarea nu poate rezolva singură problema, întrucât, în cele mai multe cazuri, psihicul pacienților este profund afectat de substanțele toxice care pătrund în organism și, implicit, în creier. De aceea este fundamentală includerea psiho-terapeuților în aceste programe medicale, care pot ajuta atât în faza critică, cât și în prevenția recăderilor.
2. Terapia alcoolismului, link: https://www.umfcv.ro/terapia-alcoolismului
3. What is Detox Treatment?, link: https://www.therecoveryvillage.com/glossary/what-is-detox-treatment/
4. Dezintoxicarea este primul pas pe drumul recuperarii, link: https://castlecraig.ro/tratament/dezintoxicare
5. WHAT IS ALCOHOL?, link: https://www.drugfreeworld.org/drugfacts/alcohol.html
6. Dependenţa de alcool, link: https://www.umfcv.ro/dependenta-de-alcool
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Centru de dezintoxicare in Romania? Meth, alte prafuri si benzo
- A folosit cineva Colon Help si cum functioneaza?
- Vreau sa ma inscriu la 1 centru detox
- Tratament de dezintoxicare cu argila
- Dezintoxicare sau boala?
- Dezintoxicarea - nutritie corespunzatoare si regenerarea corpului.