De ce sunt femeile mai capabile de multitasking decât bărbații?
©
Autor: Costin Oana

O cercetare recentă realizată de cercetătorii de la Laboratorul Neurolingvistic din cadrul National Research University Higher School of Economics sugerează câteva posibile explicații.
Cei 140 de participanți (69 de bărbați și 71 de femei, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani) au fost solicitați să realizeze diferite activități. Într-unul dintre experimente, au primit un test în care erau nevoiți să-și schimbe atenția între diferite obiecte în funcție de formă (rotunde sau pătrate) și număr (unu sau două). În acest timp li s-au făcut scanări cerebrale și li s-au dat și teste neuropsihologice (de exemplu, pentru măsurarea abilității de modificare a atenției, memoria vizuală sau auditivă).
Autorii studiului au putut să observe nu doar comportamentele participanților, ci și ce se întâmpla la nivel cerebral, cu ajutorul imagisticii MRI.
Rezultatele arată că schimbarea atenției de la o activitate la alta ar fi mult mai consumatoare de energie pentru creierul masculin. În plus, se pare că la nivelul creierului bărbaților există o activitate mult mai intensă în zonele prefrontale dorsolaterale decât la femei și o activare a altor zone cerebrale care nu are loc la femei. Datele sunt valabile pentru bărbații și femeile cu vârste între 20 și 45 de ani. La persoanele de minimum 50 de ani nu s-au observat diferențe între genuri în ceea ce privește activarea cerebrală sau viteza trecerii de la o activitate la alta.
Cercetătorii consideră că deși există aceste diferențe, în viața de zi cu zi ele sunt aproape insesizabile, cu excepția situațiilor foarte stresante sau critice, care necesită o schimbare frecventă a atenției.
Deocamdată știința nu poate explica aceste diferențe între genuri. Teorii precum necesitatea adaptativă rămân deocamdată doar speculații.
Studiul a fost publicat în jurnalul științific Human Physiology.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 22-11-2016 | creare: 22-11-2016 | Vizite: 1547
Bibliografie
Why men find switching tasks more difficult, link: https://medicalxpress.com/news/2016-11-men-tasks-difficult.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni