De ce mușcă copilul mic?

Obiceiul de a mușca se întâlnește frecvent la copilul mic (1-3 ani) și reprezintă o etapă normală a dezvoltării sale psihologice. Părinții și adulții care îngrijesc copilul au responsabilitatea să înțeleagă de ce acesta se manifestă în acest mod și să cunoască cele mai bune strategii pentru a descuraja acest obicei (1, 2).

De ce mușcă copilul mic?

Există numeroase motive pentru care copilul mușcă. Identificarea cauzei este importantă pentru a putea stabili strategiile cele mai eficiente pentru a descuraja acest obicei.

1. Limbajul slab dezvoltat (imposibilitatea copilului de a se exprima prin cuvinte)

Copilul la vârsta de 1-2 ani nu este capabil să își exprime stările, sentimentele prin cuvinte. Acesta mușcă pe cineva (un alt copil, părintele sau alt adult care îl îngrijește) instinctiv, ca răspuns la emoțiile sale (1).

Prin acest comportament, copilul face față unor provocări, trăiri sau atenționează asupra unor dorințe sau nevoi (3). Mesajele transmise de copil prin agest gest primitv sunt foarte diverse. Câteva exemple pot fi: „Sunt supărat!”, „Stai prea aproape de mine. ”, „Sunt foarte bucuros!”, „Vreau să ma joc cu tine!”, etc. (3).

2. Impulsivitate

Copiii sub 3 ani nu își pot controla emoțiile și nu cunosc consecința acțiunilor sale (2). Aceștia nu pot empatiza cu „victima” și nu înțeleg că o astfel de acțiune poate provoca suferința celuilalt (1).

3. Nevoia de explorare

De multe ori, copilul mic și mai ales sugarul la vârsta de 6-12 luni mușcă doar pentru a constata care e rezultatul acțiunii sale (2, 4). Deseori, copilul dorește să muște obrazul părintelui, din drag pentru el, pentru a-i vedea reacția (1).

4. Nevoia de stimulare orală

Copilul simte nevoia să introducă în gură diverse obiecte. Acesta este modul lui de a învăța, a explora și de a descoperi mediul în care trăiește.

5. Suprastimulare

• sunete prea puternice, gălăgie, voci prea stridente
• lumină prea puternică, efecte luminoase obositoare
• activități numeroase, pretenții din partea celorlalți
• reguli prea stricte, reproșuri repetate pentru fapte nesemnificative

6. Creșterea dinților

Mușcatul în perioada erupției dentare oferă copilului o senzație plăcută.

7. Accidental

E posibil ca un copil mic să muște pe cineva fără intenție, din dorința de a-i oferi afecțiune.

8. Imită alți copii

9. Plicitseală, nevoia de joacă (joc liber, dinamic)

10. Nevoia de atenție

11. Frustrare, stres, anxietate

12. Dorința de a deține un anumit obiect/jucărie

13. Oboseală

14. Foame (2, 3)

Putem preveni?

Da - Prevenția este cea mai bună metodă de a descuraja acest comportament. În timp ce se supraveghează copilul, se va încerca să se identifice cauza care îl determină să muște și se va acționa corespunzător.

Pentru a putea anticipa momentul când copilul ar putea mușca, următoarele întrebări ar putea fi de folos:

• Ce se întâmplă chiar înainte să muște?
• Cu cine se juca în momentul când a mușcat?
• Cine a fost mușcat? Este mereu același copil sau nu?
• Ce făcea copilul?
• Unde a fost copilul?
• Cine avea grijă de copil?

Dacă anticipăm că urmează să muște, cea mai bună strategie pentru a preveni această acțiune este distragerea atenției. O jucărie, o carte, antrenarea într-o altă activitate va reduce tensiunea copilului, acesta renunțând la dorința de a mușca (3).

Cum reacționăm când copilul tocmai a mușcat?

Modul în care adultul reacționează la comportamentul copilului are repercursiuni asupra dezvoltării sale. Din acest motiv, părintele sau adultul care îngrijește copilul în momentul în care acesta mușcă trebuie să acționeze corespunzător, adoptând o atitudine fermă, dar blândă (1, 2).

Atitudinea calmă a adultului va ajuta ca acesta să găsească motivul pentru care copilul mușcă și cea mai bună strategie pentru a-l ghida pe acesta să învețe să se autocontroleze.

În primul rând atenția va fi acordată persoanei mușcate. În acest mod, copilul care mușcă poate constata că acest comportament nu îi oferă atenție suplimentară.

În cazul în care conflictul a fost aplanat, iar copilul care a mușcat este mai mare de doi ani, adultul îl poate implica și pe acesta în încercarea de a liniști „victima”. Astfel, el va învața ce este empatia și va observa că atenția nu se centrează asupra lui (3, 5).

Apoi, trebuie să i se explice copilului consecința acțiunii sale. I se va preciza faptul că acest comportament supără persoana mușcată, dar și pe părinte. Mesajul trebuie transmis calm, ferm, simplu, clar și făra amenințare. De exemplu, i se poate spune: „Vezi că doare! Nu mușca!”, „Uite, ai mușcat-o pe fetiță, acum plange deoarece tu ai mușcat-o!”. De asemenea, este important să i se repete aceleași cuvinte, pentru a se sublinia importanța mesajului. Ulterior, copilul poate fi separat pentru câteva momente de restul copiilor (1, 2, 3).

Cum descurajăm acest comportament?

Comunicarea cu copilul este cea mai bună strategie pentru a descuraja acest obicei.

• Copilul poate fi ajutat să învețe să își exprime emoțiile prin cuvinte sau gesturi simple (2).
• Chiar dacă acesta este prea mic ca să se exprime în propoziții, adultul poate încerca să pună în cuvinte ceea ce crede că ar simți sau ar dori copilul și l-ar determina să muște.
• De asemenea, scurte povestioare educative cu evenimente similare pot fi de folos.
• Impulsivitatea copilului manifestată prin gestul de a mușca apare deseori din cauza nemulțurii că acesta nu deține o anumită jucărie. În grupurile de copii, persoanele care îi îngrijesc trebuie să se asigure că există mai multe jucării „populare”, preferate de către copii și să încerce să medieze deținerea lor într-un mod echilibrat astfel încât fiecare să se poată juca, fără a se genera conflicte.

Explicați copilului consecința comportamentului său pe un ton ferm, neamenințător, clar și simplu.

Lăsați copilul să facă alegeri (în raport cu vârsta și nivelul de înțelegere). Oferiți câteva opțiuni și lăsați-l pe copil să decidă. Aceste mici alegeri, ca și hainele pe care le îmbracă sau obiectele cu care se joacă, îi va da acestuia sentimentul că el deține controlul.

Oferiți copilului diverse obiecte, jucării care pot fi mușcate în siguranță pentru a satisface nevoia lui de stimulare orală.

Evitați suprasolicitarea.

• Nu propuneți copilului prea multe activități sau necorespunzătoare vârstei.
• Programați, dacă e posibil, activitățile care ar putea reprezenta un factor de stres pentru copil la ore la care acesta este odihnit și nu este flămând (vizita la medic, cumpărături, plimbări în spații aglomerate etc. ).

• Creați pentru copil un mediu ambiant liniștit, plăcut.
• Creați un spațiu plăcut pentru refugiu („un cuibușor”) , unde copilul se poate retrage pentru a se detensiona și a se juca singur, dacă dorește. Decorați spațiul cu lucuri care îi plac copilului și îl liniștesc (perne, cărți, jucării).

Oferiți copilului jucării gingivale. Încercați să găsiți metode pentru a ameliora disconfortul generat de erupția dentară.

Alocați timp suficient pentru joacă. Jocul dinamic trebuie să facă parte din rutina zilnică (3).

Oferiți mereu atenție copilului, nu doar atunci când face o faptă nepotrivită. Lăudați-l ori de câte ori se comportă bine. Petreceți timp cu el și propuneți jocuri. De asemenea, exprimați-vă afecțiunea pentru copil. Îmbrățișați ferm copilul atunci când observați că este agitat (1, 4).

Descurajarea acestui comportament presupune o muncă de echipă între părinți și celelalte persoane care mai îngrijesc copilul (bone sau personalul de la creșă). Anunțați despre acest obicei și spuneți despre strategiile cele mai eficiente.

Ce NU facem când copilul mușcă?

• Nu se va răspunde copilului prin a-l mușca
• Nu se va cere copilului să se muște singur pentru a vedea cum e senzația
• Nu se va striga la copil
• Nu se va eticheta copilul (, , Ești rău!”)
• Nu se va rușina copilul sau pedepsi
• Se vor evita mustrările lungi (1, 2)

O astfel de atitudine din partea adultului nu va descuraja acest obicei, ci din contră, îl va intensifica, având consecințe negative asupra dezvoltării sale psihice. Deși, un astfel de comportament poate genera o stare negativă părintelui sau adultului care îl observă (de dezamăgire, tristețe, îngrijorare, furie etc. ), acesta are datoria să se autocontroleze și să raspundă copilului într-o manieră blândă.

Copilul va deveni un adult crud? Copilul nu este bine educat?

Nu. Obiceiul copilului de a mușca are caracter termporar și este considerat o manifestare normală a dezvoltării sale psihologice.

Nu constituie o afecțiune și nu e o greșeală de educație. Acesta apare și la cei mai cuminți și blânzi copii (1).

Când și cui cerem ajutor?

Mușcatul este un comportament comun la copilul mic, care de obicei dispare în jurul vârstei de 3 ani și care de cele mai multe ori nu necesită investigat.

Se recomandă consultarea unui specialist (medic în una dintre specializările medicină de familie, pediatrie, psihiatrie pediatrică sau psiholog) în următoarele situații:

• copilul continuă să muște și după vârsta de 3 ani și jumătate
• copilul mușcă mai frecvent
• se asociază alte comportamente
• părinții nu reușesc să gestioneze situația (nu identifică nicio cauză, nu găsesc soluții pentru a descuraja acest obicei)

• părinții sunt foarte îngrijorați, anxioși sau decid să ia măsuri extreme pentru a-l împiedica pe copil să muște (renunțarea la interacțiunea socială) (1, 2, 4, 5).

Un specialist vă poate ajuta în identificarea cauzei pentru care copilul mușcă și vă poate propune cele mai potrivite strategii pentru a descuraja acest obicei.

Nu există o rezolvare rapidă acestei probleme. Copilul are nevoie de timp și de părinți răbdători pentru a renunța la acest comportament. În timp, pe măsură ce copilul crește, acesta va învăța cum să își gestioneze stările, renunțând la obiceiul de a mușca (3).