Cum sa creezi o relatie echilibrata cu copilul tau

Primii ani sunt esentiali in dezvoltarea comportamentului copilului. Influenta mediului determina un tip de atasament securizant sau nesigur in functie de tipul de interactiune cu cei din jur si de temperamentul acestora.
Inca din primul an de viata, copilul percepe relatia cu adultii din jur si in special cu parintii strict raportat la nevoia de siguranta si confort. Daca parintele ii da sentimentul de incredere, se creeaza o relatie echilibrata, iar copilul este deschis in exprimare, ii solicita sprijinul si nu minte. Adultul ii sadeste increderea in el si in cei din jur si ii ofera deschidere, siguranta si obiectivitate.

Se intampla destul de des ca adultul sa nu fie receptiv la nevoile de atasament ale copilului, neglijandu-l, amplificand spaime si temeri si uneori chiar determinand crearea unor frici care nu au ce cauta in educatia micutului. Relatia parinte - copil devine neechilibrata, cel mic cautand atentia mamei sau tatalui prea preocupati de problemele zilnice. In timp copilul devine nesigur de iubirea parintelui, isi imagineaza conflicte a caror cauza este si ce invinovateste; uneori pornind de la o vorba aruncata de genul ″Esti un prost″, ajunge la concluzia ca este intr-adevar incapabil si de aceea mama nu-l iubeste sau parintii au divortat, acest lucru devine un tipar de comportament, adolescentul de mai tarziu ajungand sa-si inchipuie ca daca nu ia note mari sau nu e bun la sport, nu este iubit de cei din jur.

Cand cel mic urmeaza sa aiba o noua experienta, trebuie obisnuit treptat cu noile imprejurari: mama isi reincepe serviciul, ceea ce duce la o separare, iar perioada de acomodare trebuie sa fie suficienta pentru ca cel mic sa nu se simta parasit (uneori poate gandi ca aceasta e o pedeapsa) si sa nu isi piarda increderea in el si in ceilalti. Atunci cand incepe gradinita, este necesara o pregatire graduala a separarii de mama pentru a nu o considera o pedeapsa.
O mare importanta va fi acordata modului in care parintele comunica cu copilul pentru a nu induce frica de scoala (Te cumintesti tu cand mergi la scoala) , teama de medic (Daca nu esti cuminte, chem doctorul sa-ti faca o injectie), spaima de intuneric (pedepse cum ar fi inchiderea in camere intunecoase) .

Daca totusi observam la copil frici ca cele de mai sus sau altele ca frica de animale, de insecte, de zgomot puternic, avem la indemana un instrument usor de folosit: povestea.
Mai intai identificam cauza spaimei, il ajutam s-o constientizeze si indepartam sursa emotiei (aprindem lumina, ne indepartam de animal, oprim aspiratorul etc.), apoi cu o voce calma si calda ii spunem copilului o istorioara care sa-i alunge frica. Povestea este importanta in dezvoltarea copilului pentru ca il pregateste pentru a face fata unor noi experiente: joaca in parc, mersul la cumparaturi, deplasarea cu mijloacele de transport in comun, pierderea unui obiect sau a animalului de companie, cum sa ceara ajutorul si cum sa faca fata bolilor copilariei.

Adultul il insoteste in toate aceste experiente cu tact si tandrete, sesizand nevoile copilului, anticipand experientele acestuia si avand ca obiectiv formarea unui comportament securizant si echilibrat.
Daca neincrederea si nesiguranta copilului nu este observata timpuriu si nu se incearca o remediere a acestora, inclusiv abolirea cauzelor, pot aparea tulburari de comportament ce sunt mult mai greu de indreptat. Comportamentul antisocial sau violent poate fi evitat cu rabdarea si daruirea parintelui in evolutia si dezvoltarea copilului.