Cum îi spun copilului că este adoptat?

Adopția unui copil este un act de bunăvoință, dar și de curaj, punând pe umerii părinților adoptivi o responsabilitate nu tocmai ușoară. Pe cât de tentant este gândul de a avea, în sfârșit, familia mult visată, pe atât de complexă este sarcina pe care și-o asumă un cuplu atunci când înfiază un copil.

Dincolo de a oferi mediul ideal creșterii și dezvoltării armonioase noului membru al familiei, părinții adoptivi trebuie să pregătească din timp răspunsul potrivit la întrebarea: „Cum am apărut eu pe lume?”. Mai devreme sau mai târziu, orice copil are această curiozitate. 

Este obligatoriu să-i spun fiului meu că l-am adoptat?

În trecut, psihologii considerau că un copil nu trebuie să afle niciodată că a fost înfiat. Explicația oferită era aceea că descoperirea adevărului ar putea avea efecte ireversibile, pe termen lung, asupra persoanei adoptate. Sentimentul apartenenței, imaginea familiei perfecte, siguranța – toate acestea ar putea fi afectate.

Totuși, odată cu trecerea timpului, s-au produs schimbări majore de mentalitate. Specialiștii în domeniul psihologiei au ajuns la concluzia că este nedrept ca părinții adoptivi să-i ascundă copilului informații referitoare la originea sa. Mai mult, astfel de decizii impun perpetuarea minciunii în cadrul familiei, comportament deloc firesc. Nu în ultimul rând, hotărârea de a nu îi spune copilului că este înfiat nu exclude posibilitatea ca acesta să afle, accidental, din altă parte. Deși poate părea imposibil, acest scenariu ia prin suprindere multe familii adoptive, iar deznodământul nu este unul tocmai fericit.
Așadar, oricât de dificil ar fi momentul mărturisirii adevărului despre trecutul copilului, acesta are dreptul să-l cunoască. Când și în ce context, depinde doar de părinți.  

Cum îi spun copilului despre adopția sa?

După ce împlinesc cinci ani, copiii încep să pună din ce în ce mai multe întrebări, lumea înconjurătoare fiind plină enigme pentru ei. Una dintre curiozitățile la care caută răspuns este: „De unde vin bebelușii?”. Acesta este un moment potrivit pentru a aduce în discuție problema adopției și a familiei sale biologice. Desigur, această primă conversație trebuie purtată cu mare atenție, iar discursul tău trebuie adaptat la capacitățile de înțelegere ale copilului. 

Cum ar trebui să îi vorbesc?

• folosește propoziții simple, directe, sincere;
• amintește-i că ești și vei fi mereu mama sa, dar explică-i că nu tu ești cea care i-a dat viață;
• spune-i că s-a născut într-o altă familie și care sunt motivele pentru care aceasta nu a putut avea grijă de el;
• justifică-i dorința ta de a înfia un copil;
• insistă, la final, pe sentimentele pe care le simți pentru el și explică-i cum ți-a schimbat viața în bine.

Cum îi răspund la întrebări?

„Ce s-a întâmplat cu părinții care m-au adus pe lume?”, „Mai am frați, surori?”, „Pot să o cunosc pe mama care mi-a dat viață?” - acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ți le va adresa copilul după ce află că este adoptat. Înarmează-te cu multă răbdare și încearcă să-i oferi răspunsurile căutate cât mai detaliat și în termeni cât mai familiari lui. Nu folosi cuvinte dificile, pe care nu le poate înțelege, și nu amâna niciodată o conversație pe acest subiect, mai ales dacă el este cel care o începe. 

Despre adopție, în copilăria timpurie

Un prim aspect de care trebuie să ții cont înainte de a-i vorbi fiului tău despre adopție este vârsta sa. Oricât de matur ți-ar părea în gândire, este un copil și trebuie să-ți concepi discursul în așa fel încât să-l poată urmări cu ușurință. În locul unui monolog rigid și plictisitor, spune-i o poveste: povestea trecutului său. Psihologii încurajează chiar și exprimările de tipul „A fost odată ca niciodată”, dacă, în mod normal, acestea îi stârnesc interesul.

Cea de-a doua coordonată după care trebuie să te ghidezi este adevărul. Fii obiectivă pe tot parcursul conversației și păstrează caracterul veridic al faptelor! Oricât de tentant ar fi să omiți anumite aspecte sau să îndulcești realitatea apelând la imaginație, amintește-ți că este dreptul copilului să cunoască adevărul.

Primele reacții

Oferă-i suportul necesar copilului în a înțelege problema adopției. Arată-te mereu disponibilă și răspunde-i la toate întrebările pe care ți le adresează. Repetă-i anumite informații, dacă este nevoie, așa încât să nu se simtă confuz. De exemplu, este posibil să nu poată asimila de la început ideea de a avea două mame, doi tați, două familii.

De asemenea, există riscul ca în mintea lui să aibă loc anumite comparații, conexiuni generatoare de teamă și nesiguranță. Apar întrebările de tipul: „Dacă prima mama m-a părăsit, oare mă va părăsi și a doua?”.
Oferă-i copilului tău tot timpul necesar pentru a accepta ideea că a fost adoptat, dar nu uita să-i amintești zilnic cât de mult îl apreciezi ca membru al familiei tale.

Despre adopție, la pubertate

Dacă nu i-ai vorbit până acum copilului despre rădăcinile sale, este timpul. La această vârstă, încă manifestă interes faţă de ce ai de spus şi este dispus să te asculte. De asemenea, încă nu are temperamentul impulsiv specific adolescenţiei şi, oricât de mult l-ar afecta să descopere că familia în care a crescut nu este cea biologică, va face eforturi în a accepta situaţia.

În jurul vârstei de 9-10 ani, copilul începe să înţeleagă semnificația contextului social și raționamentul din spatele deciziei de a înfia, așadar poți fi sigură că informațiile pe care i le transmiți sunt receptate corespunzător. Mai mult, copilul are timpul necesar pentru a asimila noile date până la adolescență, când, treptat, fiecare persoană își definește identitatea.       

Primele reacții

La vârsta pubertății, fiecare individ înregistrează un salt major la nivel cognitiv. Psihologii consideră că aceasta este perioada cea mai potrivită pentru a-i împărtăși copilului informații delicate și pentru a-i da vești dificile. Este etapa în care el este maleabil în gândire și deschis la schimbări.
Pe de altă parte, trebuie să te aștepți la foarte multe întrebări specifice referitoare la familia biologică, la părinții care l-au născut. Va aștepta de la tine să-i conturezi trecutul într-o relatare punctuală, dar detaliată și să-i oferi anumite certitudini.

Despre adopție, la adolescență

Adolescența nu este tocmai perioada ideală pentru a primi vești radicale. Este timpul când fiecare individ încearcă să se autodescopere, să-și găsească locul și menirea. Copilul devine mai sensibil, mai irascibil și manifestă o stare continuă de nervozitate, indiferent dacă are motive reale sau nu. Momentul ales pentru a-i vorbi despre adopția sa trebuie programat cu foarte mare atenție, iar limbajul folosit trebuie să fie cât mai neutru posibil.

Adolescentul consideră că a depășit etapa copilăriei și nu mai suportă să i se vorbească într-un mod excesiv de drăgăstos, pe un ton exagerat de grijuliu. Tratează-l ca pe un adult și oferă-i timpul și intimitatea de care are nevoie pentru a depăși momentul.

Primele reacții

Imediat după ce află că a fost adoptat, adolescentul manifestă o explozie de trăiri. Gândul că familia biologică a eșuat în a-l crește îl face să creadă că și el este sortit unei vieți mediocre. Toate nereușitele pe care le-a avut le va asocia, inevitabil, cu mediul său de proveniență și, cel puțin o perioadă, încrederea în sine îi va fi puternic zdruncinată. Nu insista să-l convingi că greșește, este posibil să-l întorci împotriva ta.

Oferă-i spațiul de care are nevoie, libertatea de a se acomoda noului context și intimitatea necesară asimilării informațiilor recent primite. Nu îl grăbi să și nu îl supune unor presiuni inutile. Cu timpul, va înțelege frumusețea actului adopției și, chiar dacă nu ți-o va spune niciodată, în sinea lui îți va mulțumi pentru tot ceea ce i-ai oferit.