Copiii și divorțul părinților

În zilele noastre, divorțul a devenit o practică tot mai frecvent aplicată de cuplurile care nu reușesc să mai ajungă la un consens în ceea ce privește viața de familie și aleg calea separării definitive. Pentru cei doi parteneri, indiferent de motivele care stau la baza acestei decizii, divorțul este o experiență care implică stres, discuții contradictorii de cele mai multe ori, sentimente rănite, supărare sau tristețe.

Atunci când divorțul survine între parteneri care sunt și părinți, situația se complică, pentru că decizia luată de aceștia îi poate afecta pe copii pentru tot restul vieții. Indiferent de vârsta pe care o au copiii, divorțul părinților poate constitui un factor de stres, panică, tristețe și nesiguranță, la care se adaugă și sentimente de furie, confuzie sau neputință. De aceea, atunci când părinții decid să divorțeze, ei trebuie să se gândească și la copii și să gestioneze situația astfel încât schimbarea survenită în cadrul familiei să fie una cât mai puțin stresantă și dureroasă pentru ei. (1, 3, 4)

Ce impact poate avea divorțul părinților asupra unui copil?

Pentru un copil ai cărui părinți decid să divorțeze, nimic nu va mai fi la fel, indiferent de grija și susținerea de care părinții vor da dovadă în continuare față de el. Universul lui se schimbă și copilul va percepe în primul rând faptul că părinții săi nu vor mai fi împreună, ei nu vor mai trăi în aceeași casă și nu vor mai funcționa ca o familie. Copilul se poate simți abandonat, speriat de perspectiva că își va pierde unul dintre părinți prin mutarea din casă a acestuia (chiar dacă relația cu părintele va fi în continuare una strânsă, el nu îl va mai avea permanent sub același acoperiș). Există și situații în care copilul se mută într-o altă casă, împreună cu părintele în grija căruia rămâne (de regulă, mama), schimbă școala, lasă în urmă prieteni și toate lucrurile care făceau parte din viața sa dinaintea divorțului părinților. Acest fapt poate avea consecințe neplăcute asupra psihicului său, putând duce la interiorizare, refuzul de a mai comunica sau, dimpotrivă, la manifestarea unui comportament agitat, anxios. (1, 3, 4, 5)

Copiii manifestă reacții diferite la divorțul părinților, în funcție de vârsta lor. Copiii mici (până în 7 ani) sunt probabil cei mai afectați, pentru ei familia reprezintă cel mai important lucru, iar mama și tata sunt persoanele în care au cea mai mare încredere. Cel mic nu poate înțelege pe deplin motivele pentru care părinții săi nu mai locuiesc împreună, el percepe doar schimbarea care se petrece brusc în universul său și simte că elementele lui de siguranță sunt pe cale să se destrame. La vârste mici, copiii au nevoie de protecție, atenție și multă dragoste din partea părinților. Divorțul lor îi vulnerabilizează, ei se pot simți abandonați și vinovați pentru ce se întâmplă. Deseori dau dovadă de irascibilitate și lipsă de înțelegere, sperând că astfel vor capta atenția părinților, determinându-i să se răzgândească în privința acestei hotărâri. (1, 2, 3, 4, 5, 6)

Începând cu vârsta de 7 ani, copiii conștientizează mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor și reacțiile acestora devin mai complexe. Decizia părinților de a divorța îi poate face să se simtă trădați, excluși, își pot pierde noțiunea de apartenență la o familie și adopta un comportament rebel și uneori agresiv, ca o reacție de răzvrătire la adresa părinților, dorind astfel să dea de înțeles să sunt capabili să se descurce și singuri, fără a mai avea nevoie de îndrumarea lor. Există pericolul ca băieții să se alăture unor anturaje dubioase în cadrul cărora să învețe să fumeze sau să se drogheze ori pot întreprinde acțiuni cu caracter ilegal. Fetele, la această vârstă, pot avea tendința de a oscila între stări contradictorii, de la anxietate și interiorizare puternică, la comportamente exagerate, tot ca un manifest de protest la adresa părinților, în primul rând. Este important de menționat faptul că fetele ale căror părinți sunt divorțați s-a observat că devin active sexual la vârste mai fragede. (3, 4)

Efectele divorțului părinților asupra copilului se pot prelungi pentru o perioadă lungă de timp. În cazurile mai grave, copilul dezvoltă traume emoționale serioase ce îl pot marca pe viață.

Semnalele care ar trebui să alerteze un părinte în ceea ce privește starea psihică a copilului sunt: tristețe profundă, apatie, depresie, rezultate slabe la școală, pierderea capacității de concentrare, agresivitate sau atitudine ostilă permanentă. Copiii mici pot manifesta un comportament regresiv (udarea patului, suptul degetului, cererea suzetei) și dorința imperioasă de a se afla permanent lângă mamă, eventual de a fi purtați în brațe de către aceasta. În acest caz este necesar ca părinții să apeleze la ajutorul unui psiholog specializat în tratarea afecțiunilor emoționale ale copiilor și împreună cu acesta să găsească soluția cea mai bună pentru a-i ajuta să își revină la o stare optimă. (1, 3, 4, 6)

Copiii ai căror părinți au divorțat pot dezvolta ei înșiși dificultăți în a menține o relație sau a-și întemeia o familie, atunci când ajung la maturitate, pentru că se tem să nu ajungă în aceeași situație. Așadar, efectele pot fi unele pe termen lung și modul în care copilul evoluează din punct de vedere comportamental, emoțional și fizic depinde foarte mult de felul în care părinții vor ști să gestioneze acest context dificil al cărui punct de plecare îl reprezintă divorțul. (4)

Cum trebuie anunțat copilul despre divorțul părinților?

O importanță esențială o are prezența ambilor părinți în momentul în care aduc la cunoștința copilului vestea că se vor separa. Atunci când sunt confruntați cu perspectiva de a spune copilului despre divorț, mulți părinți se blochează pentru că pur și simplu nu știu cum să pună în discuție problema, astfel încât situația să nu ia o turnură nedorită. De aceea este necesar ca cei doi adulți să se pregătească din timp și să își armonizeze discursurile astfel încât să aibă răspunsuri sincere și inspirate la toate întrebările pe care le va avea copilul. Dacă părintele își cunoaște foarte bine copilul, va avea o mai bună capacitate de a evalua corect șocul pe care acesta îl va avea atunci când primește vestea divorțului. De aceea este indicat să existe o pregătire temeinică în prealabil. (1, 3)

Ar fi indicat să se găsească un moment potrivit pentru a discuta cu copilul, atunci când acesta este liniștit, în niciun caz atunci când se pregătește de culcare sau să își face temele. O atitudine calmă și deschisă va mai atenua efectul pe care vestea divorțului îl va avea asupra copilului. Părinții trebuie să spună adevărul și să nu ofere amănunte sau detalii negative legate de acesta, care să încarce psihicul copilului. El are dreptul să știe motivele care au dus la separarea părinților, dar eventualele aspecte mai puțin plăcute trebuie evitate. Copiii mici nu vor înțelege informațiile alambicate, ei au nevoie de explicații simple care să le lămurească cât mai bine situația. În schimb, cei  mai mari vor avea nevoie de mai multe informații și vor pune multe întrebări. În ambele cazuri este important să li se spună copiilor că nu este vina lor și că părinții îi vor iubi în continuare și vor avea grijă de ei în aceeași măsură. Copilul va avea nevoie să știe cum va fi viața lui din momentul în care unul dintre părinți nu va mai locui permanent în casă, de aceea sunt binevenite explicațiilee clare despre aranjamentele de viitor, unde va locui, dacă va schimba școala, unde va locui celălalt părinte, dacă va putea să îl viziteze și când etc. (1, 2, 3, 4)

Ce ar trebui să evite părinții care divorțează în relația cu copilul?

Divorțul presupune o schimbare dramatică în sânul unei familii. Atunci când partenerii de viață se despart, indiferent care sunt motivele, un lucru trebuie avut în vedere: binele copilului. Părinții trebuie să conștientizeze faptul că divorțul afectează copilul și că în mintea acestuia va persista aceeași întrebare: „De ce părinții mei?”. Copilul este vulnerabil și poate dezvolta traume ce lasă urme o viață întreagă în cazul în care problema divorțului nu este gestionată cu înțelepciune și responsabilitate de către părinți. De aceea, ei trebuie să știe că certurile, jignirile, blamările reciproce care au loc în fața copilului îi vor provoca acestuia un stres imens. Chiar dacă între părinți s-a ajuns la un nivel de ostilitate foarte ridicat și la imposibilitatea de a mai purta o discuție fără ca aceasta să degenereze, copilul nu are nicio vină și nu există scuză pentru părinții care îl supun unor astfel de scene cu încărcătură emoțională negativă extrem de puternică. (2, 3, 4, 6)

Copilul nu trebuie folosit drept purtător de cuvânt sau de mesaje de la un părinte la celălalt. Decizia de a divorța și cauzele care au dus la aceasta aparțin în exclusivitate părinților care, mai presus de orice, trebuie să dea dovadă de maturitate și responsabilitate. De multe ori, copilul este folosit ca instrument de șantaj în disputele legate de custodie. În mod intenționat, acestuia i se zugrăvesc imagini negative despre celălalt părinte: „e rău, nu te iubește, nu o sa aibă grijă de tine, vezi bine că ne-a abandonat, are pe altcineva acum, m-a înșelat, ne-a părăsit pentru altcineva, etc”, cu scopul de a-i influența deciziile și, mai rău, de a-i modifica percepția asupra părintelui respectiv.

Așa cum s-a specificat mai sus, indiferent de cât de deteriorată este relația între parteneri (și nu vorbim aici de cazurile extreme în care este implicată violența excesivă asupra unuia dintre parteneri sau a copilului, pentru că în această situație divorțul se impune și ca modalitate de protejare a vieții acestora), copilul are nevoie să își păstreze imaginea ambilor părinți așa cum a fost obișnuit, el nu poate fi forțat să se confrunte cu o altă realitate, mai ales că experimentează deja schimbări majore în viața sa. Ținând cont de vulnerabilitatea celor mici și de psihicul lor, trecerea către noul stil de viață trebuie să se petreacă lin, fără asperități și intervenții brutale care îi pot arunca într-un abis al tristeții, deprimării și lipsei de încredere. (2, 3, 4, 5, 6)

Și mai grav, există situații în care copiii sunt îndepărtați din familie în perioada divorțului, trimiși să locuiască cu bunicii sau alte rude și confruntați la întoarcerea acasă, cu o realitate dură - plecarea unuia dintre părinți. Copiilor nu li se oferă explicații suplimentare, sunt forțați practic să se adapteze la noua situație și sunt nevoiți să facă acest lucru trăindu-și singuri spaimele și sentimentele, maturizându-se înainte de termen și căpătând de multe ori o imagine deformată asupra vieții în general și asupra relațiilor de iubire și a căsătoriei, în special.

Cum pot părinții menaja copilul de consecințele negative ale divorțului?

Părinții au posibilitatea de a gestiona această perioadă dificilă, discutând foarte mult cu copilul, răspunzându-i la toate întrebările pe care le are și asigurându-l permanent de sprijinul și iubirea lor ca elemente ce vor rămâne neschimbate în relația părinte - copil - părinte.

Răbdarea și ascultarea sunt aspectele cheie pe care partenerii aflați în divorț trebuie să le pună în practică atunci când ajută copilul să facă față situației. Un anumit sentiment al stabilității, reasigurarea faptului că mediul său de viață nu se va schimba în mod dramatic, chiar dacă unul dintre părinți se va muta, un program clar de vizitare și de petrecere a timpului și disponibilitatea de a discuta cu copilul ori de câte ori este nevoie, reduc în mod semnificativ efectele pe care divorțul le are asupra copiilor, indiferent de vârsta lor. Partenerii trebuie să își exercite în continuare calitatea de părinte, chiar dacă nu mai formează un cuplu. Ei sunt pe mai departe sfătuitorii, apărătorii la nevoie, prietenii și îndrumătorii copilului/copiilor lor. În situațiile în care se simt depășiți și nu știu cum să gestioneze lucrurile, părinții au posibilitatea de a apela la ajutorul psihologilor și al asociațiilor care ajută părinții să facă față unor astfel de momente și să înțeleagă efectele produse de divorț asupra copiilor. (1, 2, 3, 6)

Copilul are nevoie la orice vârstă de siguranță, stabilitate și afecțiune, pilonii pe care se bazează și cu ajutorul cărora funcționează familia. Divorțul părinților zdruncină puternic acești stâlpi de securitate și îl fac pe copil să se simtă singur, abandonat și împărțit în două. Chiar dacă trăiește într-o familie în care certurile, neînțelegerile sunt mai dese, copilul nu dorește ca părinții săi să divorțeze pentru că se teme pentru propria siguranță. Așadar, atunci când divorțul nu mai reprezintă o alternativă, ci devine o certitudine, părinții trebuie să aibă înțelepciunea de a prioritiza nevoile copilului, reducând semnificativ nivelul de ostilitate existent între ei, străduindu-se să se adapteze la noua viață, atât pentru binele lor, cât, mai ales, pentru binele copilului. Atunci când părinții fac eforturi să prezinte aspectele pozitive ce decurg din noua situație, obișnuind din timp copilul cu noul loc în care se va muta, atunci când situația o impune, cu noii colegi, prezentându-i locurile de joacă, activitățile pe care le va face pe viitor, familiarizându-l totodată cu mediul în care trăiește părintele pe care îl va vizita în weekenduri, o dată la câteva săptămâni și în vacanțe, în funcție de acordul de custodie, se va realiza o trecere și totodată o adaptare lină, lipsită de turbulențe emoționale, la noul stil de viață. (1, 2, 3, 4, 6)

Chiar dacă au divorțat, ambii părinți trebuie să rămână prezenți în viața copilului, să participe la toate evenimentele în care este implicat acesta (serbări școlare, concursuri, premieri, aniversări), menținând o comunicare deschisă și permanentă. La fel ca și adulții, copiii au nevoie să fie tratați cu respect și sinceritate, de aceea părinții trebuie să construiască cu aceștia o relație bazată pe încredere, toleranță și acceptare. Un divorț naște frustrări și copilul poate deveni irascibil, necooperant și necomunicativ. Răbdarea, apropierea emoțională și fizică, blândețea, sinceritatea și optimismul îl vor ajuta să depășească aceste momente dificile pentru că, atunci când li se oferă tot sprijinul, interesul și dragostea de care au nevoie, copiii au capacitatea de a se recupera și de a avea un parcurs normal, depășind cu succes stările conflictuale și dificultățile emoționale pricinuite de divorțul părinților. (2, 3, 5, 6)