Cum rezistăm alimentelor cu zahăr adăugat?

©

Autor: Redacția ROmedic

Cum rezistăm alimentelor cu zahăr adăugat?

Relația oamenilor cu zahărul este una strânsă și cu năbădăi. Cu greu rezistăm la dulce, deși știm că nu ne face bine. Dintre toate formele, zahărul adăugat e cel mai periculos. Și, din păcate, este aproape peste tot. Uite de ce și ce poți face pentru a-l scoate din alimentația ta.

 

Zahărul este folosit la scară largă în industria alimentară. Motivul e simplu: are rolul de a intensifica gustul alimentelor și băuturilor și de a ne crește plăcerea cu care le savurăm. Așa a ajuns să fie folosit aproape în orice aliment, de la mezeluri și conserve, la sosuri, muștar, ketchup, dar și sucuri carbogazoase. Problema e că, fiind folosit în atât de multe alimente incluse în dieta noastră zilnică, ajungem că consumăm zahăr în exces, ceea ce ne face rău. O altă problemă o reprezintă faptul că unii producători nu specifică pe etichete raportul dintre zahăr adăugat și zaharurile conținute în mod natural de ingredientele ce stau la baza alimentelor.

Din fericire, suntem martorii unei mișcări de conștientizare, la nivel de societate, a daunelor provocate de consumul excesiv de produse alimentare ce conțin zahăr. Așa s-au născut strategii naționale și internaționale prin care se urmărește scăderea acestui consum și identificarea unor alternative.

 

În mod ideal, conform acestor strategii, cel mai bine e să consumăm tot mai multe fructe și legume. Însă face parte din comportamentul uman să ne placă gustul dulce și să îl preferăm. De aceea, marii producători alimentari care folosesc zahăr la fabricarea diverselor alimente trebuie să găsească o soluție prin care să obțină gustul dulce, dar fără zahăr.

 

Cea mai eficientă alternativă la zahărul adăugat s-a dovedit a fi folosirea îndulcitorilor hipocalorici naturali sau artificiali. Cei mai cunoscuți sunt aspartamul, sucraloza și ștevia (produs natural). Prin folosirea lor, aportul caloric total al alimentelor scade. Mai mult, au o capacitate mult mai mare de îndulcire, așa că e nevoie de cantități mult mai mici față de zahăr pentru a obține gustul dulce. De exemplu, aspartamul îndulcește de 200 de ori mai mult ca zahărul, sucraloza de 600 de ori, acesulfamul de potasiu de 200 ori, alitamul de 2.000 de ori, iar ștevia de 40-300 de ori.

 

Studiile au mai demonstrat că persoanele care consumă produse cu îndulcitori hipocalorici nu au înregistrat o creștere a apetitului sau a preferinței pentru gustul dulce. Ba dimpotrivă, s-a observat chiar o scădere a apetitului, în special în contextul adoptării unui stil de viață sănătos.

 

Treptat, tot mai mulți producători din industria alimentară au început să se reorienteze către îndulcitori. Dintre aceștia, cei care produc băuturi carbogazoase au fost cei mai harnici, dar tot mai mulți din tot mai multe domenii li se alătură.


Data actualizare: 30-08-2017 | creare: 30-08-2017 | Vizite: 920
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: