Cum recunoști hernia inghinală și cum evaluezi gravitatea ei

Herniile inghinale constituie 75% din totalitatea herniilor ce aparțin peretelui abdominal și afectează cu precădere sexul masculin, estimându-se o prevalență de 25 de ori mai mare în cazul bărbaților și o frecvență două ori mai mare pe partea dreaptă decât cea stângă.

Termenul de hernie, la modul general, deservește procesul prin care un organ iese din cavitatea care îl conține, printr-un defect aparținând peretelui. În cazul herniei inghinale, conținutul sacului este ocupat cu precădere de anse ale intestinului subțire, ale intestinului gros sau de către epiplon (ligament peritoneal cu rol de unire a două sau mai multe organe, încărcat cu grăsime), iar conținătorul este cavitatea abdomino-pelvină. Hernierea are loc printre fibrele mușchilor abdominali (în hernia inghinală directă) sau printr-un defect al inelului inghinal (în cazul herniei indirecte).

Sacul herniar se regăsește localizat la nivelul canalului inghinal, structură localizată în regiunea care unește coapsa de abdomenul inferior (regiunea inghinală) care are rolul de a asigura pasajul structurilor anatomice importante (vase, nervi, cordonul spermatic la bărbați, etc.).

Mecanismele de producere ale herniilor sunt eforturile bruște, violente (tuse, defecație) sau eforturi mici și repetate. (1), (2)

De câte tipuri sunt herniile inghinale?

Din punct de vedere anatomic, herniile inghinale pot fi de două tipuri:

• Directe: cauzate de slăbirea musculaturii abdominale, apar la adulți și au caracter dobândit.
• Indirecte: regăsite la sugari, sunt cauzate de un deficit în dezvoltarea peretelui abdominal și sunt congenitale.

Indiferent de natura lor, herniile au același aspect clinic (bombare la nivelul scrotului sau a labiilor mari) (3)

Care sunt factorii predispozanți pentru dezvoltarea herniilor inghinale ale adultului?

• Obezitatea (cauzează slăbirea musculaturii abdominale);
• Afectările pulmonare conice (prin efortul de tuse);
• Constipația cronică (prin efortul de defecație);
• Adenomul de prostată (prin efortul de emisie a urinei);
• Ascita (acumularea de lichid în cavitatea peritoneală care determină distensia peretelui abdominal);
• Activitate fizică intensă, în special prin efortul de ridicare;
• Sarcina. (3), (4)

Care sunt semnele sugestive pentru diagnosticul herniei inghinale?

Cea mai precoce manifestare a herniei inghinale este apariția unei formațiuni la nivelul zonei inghinale care poate prezenta următoarele caracteristici:

• variabilitatea aspectului tumefierii în funcție de poziție, astfel: formațiunea proemină în ortostatism (poziție bipedă) și își diminuează dimensiunile în clinostatism (poziție culcată);
• expansionarea sacului herniar în momentul tusei sau strănutului;
• durerea de intensitate variabilă resimțită în zona genitală, care se poate intensifica în timpul efortului fizic;
• reductibilitatea herniei, termen care desemnează capacitatea sacului herniar de a fi adus în poziția normală prin apăsare ușoară.

Este deosebit de importantă diferențierea herniei inghinale de hidrocel, torsiune testiculară, epididimită, testicul necoborât, în cazul pacienților de sex masculin, cât și de adenopatii (ganglioni limfatici inflamați), anevrisme ale arterei femurale, abcese ale părților moi în cazul ambelor sexe. (3), (5), (6)

Care sunt complicațiile herniilor inghinale și cum pot fi recunoscute?

1. Încarcerarea: constituie pierderea reductibilității prin blocarea conținutului sacului herniar (a ansei intestinale sau a porțiunii de epiplon) la exteriorul peretelui abdominal. În acest caz, apare durerea în zona organelor genitale externe.

2. Strangularea: reprezintă o complicație cu risc vital, desemnând întreruperea fluxului de sânge în teritoriul herniat și se poate complica prin necroza zonei respective. Pacientul resimte o durere de intesitate mare, precum și semne ale sindromului ocluziv: grețuri, vărsături (cu conținut alimentar, bilios, fecaloid), febră, tranzit intestinal absent pentru materii fecale și gaze, iar abdomenul are aspect destins pe seama acumulării gazelor. La nivelul tegumentului se observă eritemul (înroșirea), creșterea temperaturii locale și edemul (umflarea). (7), (8)

În ce situații trebuie să vă prezentați la medic?

Urmărirea aspectului regiunii inghinale este importantă, atât pentru pacienții diagnosticați cu hernie inghinală care nu optează pentru tratamentul chirurgial, cât și pentru pacienții aflați în categoriile de risc. Semnele de alarmă care necesită consultul de specialitate sunt:

• Creșterea bruscă în dimensiuni a herniei;
• Ireductibilitatea;
• Lipsa expansiunii la tuse sau strănut;
• Semnele de ocluzie intestinală;
• Modificări ale tegumentului zonei herniate;
• Durere sau sensibilitate brusc instalată;
• Senzație de arsură sau presiune în zona inghinală. (8), (9)

De reținut este faptul că singurul tratament curativ al herniei inghinale este cel chirurgical, care are rol de reparare a defectului de la nivelul peretelui abdominal, iar dacă rămâne netratată complicațiile herniei inghinale pot pune în pericol viața pacienților.