Cum recunoști bronșita și ce măsuri trebuie să iei

Bronșita este o inflamație a căilor respiratorii, fiind cel mai frecvent cauzată de virusuri și mai rar de bacterii, fum de tutun, aer poluat, praf, vapori iritanți. Factorii de risc alterează mișcările, respectiv funcția cililor respiratori (în mod normal, aceștia contribuie la curățarea căilor respiratorii), determină producerea de mucus în exces și alterează mucoasa ce căptușește bronhiile. (1) Mucusul produs în urma inflamației pulmonare determină apariția tusei, unul dintre simptomele principale ale bronșitei. (2)

Există două tipuri principale de bronșită:

• Bronsita acută durează de regulă până în 3 săptămâni, fiind cel mai frecvent tip. De obicei este cauzată de o infecție virală, virusurile fiind responsabile de 90% dintre infecțiile acute ale căilor respiratorii (adenovirusuri, coronavirusuri, Influenza A și B, virusul respirator sincițial -VRS, rinovirusuri). Infecțiile provocate de bacterii sunt mai rare (mai puțin de 10%), acestea fiind posibile cu Bordetella pertussis, Chlamydia pneumonia, Mycoplasma pneumonia. Inflamația bronhiilor este reversibilă. (3)

• Bronșita cronică se întâlnește frecvent la fumători, fumatul fiind principalul factor de risc pentru această patologie, însă poate să apară și la nefumători. Femeile care fumează sunt mai expuse riscului decât bărbații. Bronșita cronică durează luni, poarte reveni în fiecare an și face adesea parte dintr-o afecțiune complexă numită boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Spre deosebire de bronșita acută, care se rezolvă după încetarea infecției, bronșita cronică se poate agrava cu timpul, chiar și sub un tratament optim. Încetarea expunerii la un stimul declanșator, cum ar fi fumul de tutun, este o măsură terapeutică extrem de eficientă și este recomandată pentru a opri progresia bronșitei cronice și a preveni apariția leziunilor ireversibile la nivelul plămânilor. (4)

Colegiul American al Medicilor descrie bronșita acută ca fiind infecția arborelui respirator inferior, manifestată predominant prin tuse, cu sau fără producție de spută, care durează timp de până la 3 săptămâni (5), fără a exista dovezi de pneumonie, răceală obișnuită, astm acut sau o exacerbare acută a unei bronșite cronice. (3) Fiziopatologic, epiteliul bronhiolar răspunde la infecție prin inflamație, fenomen ce determină apariția simptomelor. (5)

Este esențial pentru a face diferența între bronșită și alte boli cu simptome asemănătoare, cu atât mai mult pentru populația vârstnică, pentru a alege tratamentul potrivit și a limita administrarea haotică a antibioticelor. Bronșita acută are simptome comune cu pneumonia, însă pneumonia nu este o boală cu evoluție autolimitată, având o morbiditate și mortalitate crescută atunci când nu este tratată în mod corespunzător. (3) Totodată, simptomele obstructive observate în studiile spirometrice, sunt comune atât bronșitei, cât și unei forme ușoare de astm. Pacienții cu bronșită acută ar avea de 6, 5 ori mai multe șanse să li se spună că au astm și de nouă ori mai multe șanse de a fi diagnosticați cu astm în viitor. Astfel, se constată existența posibilelor erori de diagnostic. (6)

Cum știm dacă avem bronșită?

Următoarele simptome se întâlnesc la persoanele afectate de bronșită:

• tuse cu sau fără mucus (uscată sau productivă, pentru 50% dintre pacienți);
• respirație șuierătoare;
• durere în piept;
• febră;
• senzație de sufocare, dificultăți de respirație (dispnee);
• presiune la nivelul toracelui (senzația de apăsare în piept);
• oboseală, mialgii;
• cefalee ușoară. (5)

În majoritatea situațiilor, simptomele ce apar în bronșita acută se ameliorează în câteva zile, cu excepția tusei. Aceasta poate persista și săptămâni după dispariția infecției. (3)

Pentru copii, bronșita acută este una dintre cele mai frecvente infecții respiratorii, fiind o importantă cauză de spitalizare. În cazul tinerilor, există o confuzie de diagnostic între astm și bronșită, întrucât cele mai multe exacerbări ale astmului apar în contextul infecțiilor respiratorii virale. Nu există o distincție clinică satisfăcătoare între astm și bronșita acută la prima apariție. Tusea nocturnă persistentă este însă considerată un simptom distinctiv al astmului. (7)

Consultați de urgență un medic dacă aveți oricare dintre următoarele manifestări:

• temperatură mai mare de 38°C;
• hemoptizie (mucus cu sânge);
• dificultăți de respirație agravate;
• simptome care durează mai mult de 3 săptămâni;
• episoade multiple de bronșită. (8)

Paraclinic, medicul poate efectua pentru certitudinea diagnosticului:

• Hemoleucogramă;
• Analiza procalcitoninei (distinge între o infecție bacterieană și una de cauză non-bacteriană);
• Examen de spută, dacă tusea persistă;
• Hemocultură, dacă există suspiciunea unei suprainfecții bacteriene;
• Radiografie toracică (dacă pacientul este vârstnic și există suspiciunea pneumoniei)
• Bronhoscopie (exclude aspirația de corpi străini, tuberculoză, tumori sau alte boli cronice);
• Teste gripale;
• Spirometrie;
• Laringoscopie (exclude diagnosticul de epiglotita). (9)

Ce categorii de persoane sunt mai predispuse pentru a dezvolta bronșită?

• persoanele în vârstă;
• persoanele care se expun la medii cu substanțe iritante;
• fumătorii;
• cei care au deja o afecțiune pulmonară, cum ar fi astmul, sau cei care prezintă alergii;
• persoanele cu imunitate afectată;
• persoanele care nu au fost vaccinate împotriva gripei, bolii pneumococice sau tusei convulsive;
• persoanele care prezintă în antecedentele familiale boli pulmonare, au avut boli respiratorii în copilărie sau au boala de reflux gastroesofagian;
• alcoolicii. (10)

Bronșita este cauzată de microorganisme ce sunt ușor de răspândit prin tuse sau prin atingerea suprafețelor contaminate. Prevenția este esențială pentru a nu dezvolta boala:

• spălarea frecventă a mâinilor;
• acoperirea gurii și a nasului atunci când se tușește sau se strănută;
• evitarea expunerii în colectivități atunci când există riscul contaminării;
• realizarea vaccinurilor sezoniere, precum vaccinul antigripal;
• evitarea fumatului activ sau pasiv. (8)

Ce măsuri trebuie luate pentru a combate bronșita?

Majoritatea persoanelor cu bronșită acută se vor simți mai bine cu timpul, după o perioadă de odihnă. Datorită naturii sale predominant virale, bronșita acută este cel mai bine tratată simptomatic, cu excepția cazului în care se stabilește o etiologie gripală (virus gripal) și tratamentul antiviral este inițiat suficient de devreme pentru a-i asigura eficacitatea. Bronșita este cel mai adesea cauzată de un virus, deci antibioticele nu vor ajuta. (12)

Tratamentul vizează mecanismele fiziopatologice ale bronșitei și urmărește:

• reducerea supraproducției de mucus;
• controlul inflamației;
• facilitarea eliminării de mucus prin creșterea transportului ciliar;
• ameliorarea tusei. (13)

Astfel, se recomandă următoarele:

• aerosoli sau o baie caldă (un umidificator al aerului ar ajuta);
• evitarea fumului de țigară (Renunțați la fumat!) și a altor factori iritanți;
• consumul multor lichide;
• menținerea unei alimentații cât mai sănătoase, fără a avea fluctuații în greutate. Mănâncă fructe și legume în fiecare zi, carne slabă și produse integrale! Obezitatea sau subnutriția favorizează terenul patologic și poate întârzia vindecarea;
• suplimentarea cu Echinaceea pentru susținerea imunității;
• medicamente pentru ameliorarea febrei (de exemplu, Paracetamol);
• consumul unei linguriță de miere noaptea (nu dați miere copiilor sub 12 luni); (12)
• suplimentul Pelargonium (contribuie la reducerea severității simptomelor);
• antitusive (codeină, hidrocodeină) la pacienții cu vârsta mai mare de șase ani;
• mucolitice (N-acetilcisteina). (14)

Terapiile tipice pentru gestionarea simptomelor acute ale bronșitei s-au dovedit a fi ineficiente, iar Administrația pentru Alimente și Medicamente SUA nu recomandă utilizarea preparatelor pentru tuse și răceală la cei cu vârsta mai mică de șase ani. (14)

Antibioticele nu modifică cursul sau severitatea bolii! (5) În ciuda acestui lucru, între 65% și 80% dintre pacienții cu bronșită acută primesc un antibiotic în ciuda dovezilor care atestă faptul că, cu prea puține excepții (tuse convulsivă), acestea sunt ineficiente. (3) Antibioticele sunt utile doar în cazurile în care infecția este de natura bacteriană (foarte rar). Antibioticele pot fi utilizate în anumite contexte, atunci când peste infecția virală inițială se suprapune și o infecție bacteriană, fapt mai frecvent la gazdele imunodeprimate, la pacienții cu boli cronice respiratorii sau cardiace și la vârstnicii cu comorbidități. (15)