Cum protejăm gingiile și ne ferim de gingivită

Gingivita, tradusă clinic prin inflamația gingiei, este una dintre cele mai comune afecțiuni din sfera oro-dentară. Factorul etiologic principal în apariția gingivitei este reprezentat de substanțele produse de microorganismele ce ajung la acest nivel, adică diverse tipuri de bacterii.

Bacteriile sunt prezente întotdeauna la nivelul suprafețelor dentare și pe țesuturile moi de la nivelul cavității orale, acestea hrănindu-se cu carbohidrați (ajunși la acel nivel în urma consumului de dulciuri și produse de panificație). În urma metabolismului lor, se produc cantități impresionabile de polizaharide și acizi, cei din urmă având efect iritant asupra gingiei și parodonțiului marginal. (1)

Simptomele gingivitei

Primul semn de gingivită este sângerarea la perierea dentară. Aceasta îngrijorează multe persoane care o constată, cu toate că atât prevenirea, cât și tratarea gingivitei sunt ușor de îndeplinit și la îndemâna oricui. În general, se consideră că începerea unei rutine de igienă corecte a cavității bucale (periajul dentar, folosirea aței dentară și a apelor de gură cu substanțe antimicrobiene) are acțiune de vindecare spontană a gingivitei. (1, 3)

Alte semne ale inflamației gingivale pot fi:

• umflarea acesteia (împărțind gingivitele în patru grade de gravitate, în funcție întinderea afectării gingivale);
• culoarea gingiei se schimbă într-un roșu mai intens;
• gust neplăcut în gură;
• dureri spontane. (4)

Tipuri de gingivită

Cel mai frecvent tip de gingivită este gingivita produsă de placa dentară bacteriană ce se formează la suprafața dintelui. Dacă aceasta nu este îndepărtată periodic (de două ori pe zi), se întărește și se transformă în tartru care, pe lângă conținutul mare de bacterii, contribuie la apariția gingivitei și prin presiunea pe care o exercită asupra țesutului moale adiacent dintelui. Depunerile de placă bacteriană și de tartru sunt favorizate de xerostomie (scăderea cantității de salivă secretată), simptom caracteristici multor afecțiuni din sfera oro-dentară.

Gingivita poate reprezenta și un simptom în cadrul unor afecțiuni sistemice, precum:

• neoplasme;
• boli ce determină accentuarea răspunsului imun (boli autoimune);
• boli metabolice sau endocrine.

De asemenea, forme clinice moderate ca intensitate ale gingivitei se întâlnesc frecvent în cazul carențelor de vitamina C și prin accentuarea răspunsului imun al organismului din timpul sarcinii, sau în perioadele de pubertate și menstruație. Gingivitele produse astfel au forme ușoare și nu trebuie să îngrijoreze, spre deosebire de gingivitele apărute în contextul bolilor generale. (1)

Complicațiile gingivitei netratate

Riscul principal al ignorării unei gingivite este extinderea inflamației și a bacteriilor care o determină la parodonțiul marginal. Acesta este format din ligamentele ce ancorează dintele în alveola dentară, astfel că orice schimbare patologică la nivelul său aduce un risc de parodontită acută marginală, tradusă clinic printr-un risc crescut de dureri la masticație sau chiar și spontane, în final ducând la pierderea dintelui. (2)

Mai mult, există riscul apariției gingivo-stomatitei ulcero-necrotice, manifestată prin sângerări abundente și dureri mari ale gingiei, perceperea unui gust metalic în gură și inflamație severă a gingiilor, cu depozite albe la suprafața ei. (3)

Tratarea gingivitei

După cum am menționat anterior, o gingivită ce a debutat recent și nu se manifestă clinic prin simptome mai grave decât sângerarea se poate trata prin periaj dentar efectuat de două ori pe zi. Acesta trebuie asociat în mod obligatoriu cu folosirea mijloacelor auxiliare de îngrijire, precum ața dentară și apa de gură. (1, 4, 6, 7)

Demne de menționat sunt și remediile anti-inflamatorii care se pot aplica acasă. Consumul de citrice (portocale, grapefruit) aduce un aport de vitamină C, iar ceaiurile din plante reduc inflamația. (1)

La recomandarea medicului dentist, gingivita se tratează și prin anti-inflamatoare administrate topic sau sistemic, în cazul în care aceasta este mai severă.

Cum ne protejăm gingiile?

Prevenirea gingivitei se poate face ușor, de acasă, însă folosirea mijloacelor de prevenție stomatologice nu sunt suficiente. Periajul dentar și folosirea aței dentare trebuie efectuate cu blândețe, pentru ca inflamația să nu fie agravată prin aplicarea unei presiuni prea mare în timpul periajului sau prin folosirea unei periuțe dentare cu peri prea tari. Recomandarea generală este de a folosi o periuță moale, iar ața dentară să fie introdusă cu grijă în spațiile interdentare, pentru a nu leza suplimentar gingia și parodonțiul de la acest nivel.

Un alt factor important al prevenirii gingivitei este consumul moderat de carbohidrați, în contextul rolului acestora în producerea de substanțe cu efect iritant asupra gingiei de către microorganismele prezente la acest nivel. (1, 5)

Fumatul are un rol important în etiologia gingivitelor. Acesta nu contribuie atât de mult la apariția lor, cât la îngreunarea tratării inflamației, întrucât toxinele conținute în fumul de țigară slăbesc sistemul imunitar. (4, 6)