Cum pregătim copilul pentru sosirea unui frățior?

Venirea pe lume a unui nou copil constituie un motiv de bucurie şi emoţie pentru părinţi, dar şi de schimbări în ceea ce priveşte familia. Dacă în cazul primului copil, schimbările aveau loc mai mult la nivel de cuplu, atunci când apare şi cel de-al doilea copil, preocupările şi schimbările se extind acum la nivelul întregii familii, incluzând aici şi frăţiorul mai mare care va trebui să se obişnuiască cu noua situaţie. Este foarte important ca părinţii să comunice foarte mult cu copilul, să discute cu acesta despre copilaşul care va veni, obişnuindu-l treptat cu această nouă situaţie, cu noul său statut de „frate mai mare”, temperându-i neliniştile şi răspunzându-i la fiecare întrebare pe care acesta o va adresa.

Care este momentul cel mai potrivit pentru a anunța copilul de venirea pe lume a frățiorului său și cum îl putem pregăti pentru acest eveniment?

Cînd și cine îi spune copilului că va avea un frățior?

Pentru copil, vestea că va avea un frăţior iar, mai apoi, certitudinea sosirii acestuia pe lume, constituie o modificare importantă a universului său familial, format până în acel moment din mama, tata şi el. Pentru a gestiona eventualele reacţii mai puţin plăcute şi pentru a-i asigura în acelaşi timp confortul psihic de care are nevoie, este bine ca părinţii să îi spună copilului cât mai devreme despre sarcină şi viitorul frăţior, dându-i astfel timp acestuia să se obişnuiască şi să se adapteze la noua situaţie. Este foarte important de precizat faptul că părinţii sunt cei care trebuie să informeze copilul despre sarcină, şi nu alţi membrii ai familiei, pentru că în cazul în care copilul află vestea de la bunici sau de la alte rude, se poate simţi exclus sau îndepărtat. [1]

Din momentul în care părinţii vor spune copilului despre sarcină şi despre faptul că va avea un frăţior, aceştia au la dispoziţie câteva luni bune în care îl pot pregăti şi obişnui pe acesta cu ceea ce va urma. Copilul mic (1-4 ani) nu are încă o idee foarte clară legată de conceptul de timp, aşadar s-ar putea să nu înţeleagă foarte bine dacă i se va spune că fratele sau surioara sa se va naşte peste câteva luni. Este indicat să i se precizeze anotimpul în care acesta va veni pe lume („fratele tău se va naşte vara, când este cald afară” sau „iarna când facem omul de zăpadă şi împodobim brăduţul”). [1]

Pregătește copilul pentru momentul sosirii unui frățior

Părinţii trebuie să menţină acelaşi grad de afectivitate faţă de copil pentru că acesta, obişnuit cu ideea că până la un anumit moment a fost centrul preocupărilor familiei, poate dezvolta reacţii de revoltă, nelinişti, tristeţe sau neadaptare la ideea că va trebui să împartă afectivitatea părinţilor, cu viitorul frate. Comunicarea este esenţială, deoarece copilul va avea multe întrebări de pus şi va dori în acelaşi timp să capete siguranţa faptului că va fi iubit şi preţuit în continuare, chiar şi după apariţia frăţiorului/surioarei în familie. Rolul mamei, în special, este acela de a risipi toate temerile copilului şi de a-l implica pe măsura puterilor şi capacităţii sale de înţelegere, în unele activităţi ce ţin de pregătirile ce se fac pentru venirea unui nou membru în sânul familiei.

Părinţii îl pot pregăti pe copil pentru un frăţior sau o surioară, efectuând vizite la prieteni sau rude care au copii mici. Astfel copilul va putea învăţa cum să interacţioneze cu un bebeluş şi va înţelege că dacă mama sau tata alintă şi ţin în braţe un bebeluş, acest lucru nu înseamnă că el nu va mai fi iubit sau îngrijit de către aceştia. Mama poate încuraja copilul să pună mâna pe burtica acesteia pentru a simţi mişcările fătului, să îl mângâie şi chiar să converseze cu acesta. Astfel ea va facilita din timp interacţiunea copilului cu fratele său mai mic precum şi un anumit grad de afectivitate al acestuia pentru bebeluşul din burtică. [1, 3]

Copilul trebuie să fie informat

Chiar dacă copilul nu va dori să discute tot timpul despre bebeluş, totuşi el va avea câteva întrebări importante de pus. De pildă, va dori să ştie de unde vin copiii pentru a înţelege cum de a mai apărut un bebeluş în familie, aşadar mama trebuie să îi explice foarte simplu faptul că bebeluşul creşte în burtica ei, într-un organ numit uter, timp de 9 luni şi că la timpul potrivit, acesta se va naşte şi va fi adus acasă. Mulţi părinţi au o anumită reţinere atunci când sunt nevoiţi să explice de unde vin pe lume copii, gândindu-se că va trebui să se complice cu noţiuni „ştiinţifice” legate de sexualitate, străduindu-se să adapteze aceste răspunsuri la capacitatea de înţelegere a celui mic. În realitate, aşa cum s-a menţionat mai sus, copilul este strict interesat de apariţia sa sau în acest caz, a fratelui/surioarei şi nu de „procesul tehnologic” preliminar apariţiei unui copil pe lume. În cazul copiilor mai mari care „prind” de la colegii de la şcoală sau din diverse discuţii, anumite lucruri legate de conceperea unui bebeluş şi care ştiu deja că pe copil nu îl aduce barza, este indicat să li se explice cu sinceritate şi pe măsura puterii lor de înţelegere faptul că din dragostea părinţilor se naşte un copil. [1, 3]

Copilul va dori să ştie cum arăta el când era bebeluş şi mai ales dacă burtica mamei arăta la fel şi atunci când „era locuită” de către el. Aşadar, este bine ca mama să îi arate copilului poze, chiar filmuleţe dacă acestea există, din perioada primei sarcini, explicându-i cât de fericită a fost când acesta s-a născut, modul în care a fost îngrijit în primele luni de viaţă, cum i se făcea băiţa de seară, cum a fost legănat, înfăşat, etc., pentru că astfel, copilul va înţelege mai bine grija specială de care are nevoie un nou-născut şi de care a beneficiat la rândul său, acceptând cu mai mare uşurinţă atenţia specială pe care părinţii săi o vor acorda bebeluşului în momentul în care acesta va apărea în familie. De asemenea, copilului i se poate spune că, în calitate de frate mai mare, îi va putea explica celui mic toate lucrurile pe care el le ştie deja, că va avea un nou tovarăş de joacă şi va fi şi el implicat în unele activităţi legate de bebeluş, o poate asista pe mamă în pregătirea hăinuţelor, va putea ajuta în alegerea jucăriilor speciale, a aşternutului şi a pătuţului pentru bebeluş sau îi va putea oferi mamei idei legate de decorarea camerei noului născut şi de alegerea unui nume pentru acesta. Astfel, copilul se va simţi implicat, responsabil şi mândru că este consultat şi că participă la aceste activităţi. [1, 3, 4]

Pentru a nu crea şi mai multe nelinişti legate de sarcină, este bine ca mama să îi explice copilului faptul că este normal ca burtica să crească pentru că astfel se dezvoltă bebeluşul, să îi arate ecografii sau să meargă împreună cu acesta la controlul ecografic. De asemenea, copilul trebuie pregătit pentru apropierea momentului în care mama va merge la spital pentru a naşte. El trebuie să ştie că mama nu îl părăseşte, doar pleacă la spital şi nu pentru că este bolnavă, ci pentru că acolo medicii o vor ajuta să aducă pe lume frăţiorul sau surioara pe care îl/o va aduce apoi acasă. În momentul în care bebeluşul este adus acasă, copilul conştientizează cu adevărat existenţa fratelui sau a surioarei sale. Şi pentru că mama îşi dedică acum o mare parte din timp îngrijirii noului născut, copilul cel mare se poate simţi privat de afecţiunea acesteia, de aceea rolul tatălui în această situaţie este unul foarte important. El îşi poate petrece mai mult timp cu copilul, comunicând, jucându-se cu el şi explicându-i faptul că mama este mai mult ocupată cu cel mic, pentru că bebeluşul are nevoie de foarte multă atenţie şi îngrijire pentru a creşte sănătos şi fericit aşa cum a crescut şi el. Copilul trebuie să ştie că mama îl iubeşte foarte mult şi că iubirea ei şi a tatălui este la fel de mare atât pentru el cât şi pentru noul venit în familie. (1, 4)

La ce anume trebuie să fie atenți părinții?

Rivalitatea între frați

Rivalitatea între fraţi este un lucru normal, însă depinde foarte mult de părinţi modul în care gestionează acest fapt. În momentul în care copilul realizează că nu mai este singurul care se va bucura de afecţiunea şi atenţia părinţilor, în el se naşte sentimentul de gelozie şi frustrare. El vede că atenţia părinţilor se concentrează mai mult asupra bebeluşului şi poate crede că cel mic este mai important şi mai iubit decât el. În acest caz, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la manifestările copilului, pentru că stările lui pot varia de la depresie, în care este apatic, refuză să comunice şi se închide în el, până la stări de agresivitate care se pot răsfrânge şi asupra celui mic. De aceea, comunicarea permanentă şi implicarea copilului în pregătirile ce ţin de venirea frăţiorului/surioarei sale sunt foarte importante pentru a preîntâmpina sau atenua din acest tip de stări şi manifestări. (3, 4)

Regresia în dezvoltarea copilului

Un alt aspect la care trebuie să fie atenţi părinţii ţine de regresia prin care poate trece fratele cel mare. Confruntat cu situaţia nou apărută în care observă că este nevoit să împartă timpul şi afecţiunea părinţilor cu noul membru al familiei, copilul începe să se comporte ca cel mic, crezând astfel că dacă preia din manifestările bebeluşului, i se va acorda exclusiv atenţia de care a avut parte până în momentul apariţiei acestuia. Astfel, el începe să gângurească, să ceară biberonul, face pe el şi plânge în mod exagerat pentru a atrage atenţia părinţilor, în special a mamei. Astfel de schimbări de comportament sunt normale şi părinţii trebuie să încerce să menţină o atmosferă calmă şi echilibrată, să comunice foarte mult cu copilul şi să îl asigure permanent de faptul că dragostea lor pentru el şi pentru bebeluş este infinită şi egală. (3)

Atitudinea față de mamă si bebeluș

Cu toate că este o perioadă mai dificilă pentru mamă, nevoită să îşi dedice mare parte din timp îngrijirii noului născut, aceasta trebuie să încerce să gestioneze situaţia astfel încât fratele cel mare să nu dezvolte în timp, din cauza frustrărilor şi a geloziei, sentimente de ură şi agresivitate faţă de mamă şi de cel mic. În acest sens, mama poate înlesni apropierea între fraţi, oferindu-i în acelaşi timp copilului cel mare sentimentul de linişte şi siguranţă de care s-a bucurat dintotdeauna: în clipele în care alăptează bebeluşul, mama îi poate spune poveşti fratelui cel mare, îi poate cânta sau îi poate aduce lângă ea jocuri sau cărţi de colorat. La băiţa de seară a bebeluşului poate participa şi copilul cel mare, mama îi poate explica acestuia că astfel a procedat şi când era el mic şi îl poate ruga să o ajute, fie oferindu-i un scutec curat, fie cântând un cântecel care să îl liniştească pe cel mic.

Devotamentul, interesul şi implicarea părinţilor îl ajută foarte mult pe copil să facă faţă în mod pozitiv şi echilibrat, momentului apariţiei unui frăţior în sânul familiei. Nu este de neglijat rolul psihologului la care pot apela părinţii în astfel de momente. Sfaturile competente ale unui specialist îi ajută pe aceştia să gestioneze momentele tensionate şi să menţină o stare psihică benefică şi echilibrată, atât pentru ei, cât şi pentru copil.