Cum modifică suplimentele cu testosteron comportamentul sexual al bărbaților?
©
Autor: Domșa Dariana

Studiul și-a propus să exploreze modul în care nivelurile de testosteron influențează impulsivitatea sexuală. Cercetătorii au testat ipoteza conform căreia nivelurile de testosteron fluctuează ca răspuns la diferiți factori externi, iar fluctuațiile nivelului testosteronului modulează comportamentul social uman, cum ar fi împerecherea, agresivitatea și asumarea riscurilor. Anterior, compulsivitatea sexuală și deciziile impulsive au fost asociate cu administrarea suplimentelor cu testosteron și implicit cu nivelurile crescute de testosteron în sânge.
În cadrul studiului, participanții au avut de ales dacă să privească o imagine cu conținut sexual după o secundă de așteptare, pentru o durată mai scurtă de o secundă sau să vizualizeze imaginea pentru trei secunde, însă după o așteptare care putea varia între trei și cincisprezece secunde.
Pentru a studia efectele suplimentelor de testosteron, cercetătorii au împărțit participanții la studiu în două grupuri: persoanele din primul grup au primit un gel cu testosteron, iar persoanele din grupul secund un gel placebo. Gelurile au fost administrate local în timpul efectuării sarcinilor care implicau vizualizarea imaginilor cu conținut sexual, iar nivelurile de testosteron au fost măsurate la trei ore distanță.
Descoperirile au arătat că participanții la studiu din primul grup, cei care au primit geluri pe bază de testosteron, au prezentat un comportament sexual mai impulsiv, comparativ cu cei din grupul secund. În general, bărbații din primul grup au preferat varianta în care urmăreau imaginile pentru doar o secundă, după o așteptare la fel de scurtă, în timp ce proporția a fost semnificativ mai redusă pentru această preferință în grupul secund. Comparativ cu studiile anterioare, studiul actual aduce dovezi care atestă existența unei asocieri între administrarea unei singure doze de testosteron și creșterea impulsivității sexuale, doar cu scopul obținerii satisfacției sexuale.
sursa: News Medical
foto: Aleksandra Gigowska / Shutterstock.com
Data actualizare: 13-09-2022 | creare: 13-09-2022 | Vizite: 431
Bibliografie
Testosterone supplements increase sexual impulsivity in men, https://www.news-medical.net/news/20220908/Testosterone-supplements-increase-sexual-impulsivity-in-men.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Sondaj: care este intenția părinților de a-și vaccina copilul împotriva COVID-19?
- Utilizarea excesivă a telefonului mobil de către adolescenți a fost asociată cu riscul de tulburări psihice
- În ce condiții oamenii pot avea încredere în deciziile lor?
- Femeile care fac sex mai rar ar putea intra la menopauză mai devreme
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- FETISH, normal sau anormal
- Probleme sexuale cauzate de starea de anxietate
- Testosteron cu mult peste normal
- Sotul meu se masturbeaza
- Analize - Testosteron - Valori normale
- Problemă testicule
- Probleme cu tiroida?
- Prolactina si testosteron marit