Abuzul asupra copilului

Abuzul asupra copilului înglobează totalitatea formelor de rele tratamente aplicate minorului, care îi pot vătăma sănătatea, dezvoltarea și caracterul moral.

Deși pare greu de imaginat scenariul în care un adult abuzează de forța sa fizică și de statutul pe care îl are în fața unui copil, datele statistice furnizate de instituțiile naționale competente îi confirmă verosimilitatea.

Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România, în anul 2013, 63% dintre copii mărturiseau că sunt bătuți în cadrul familie. Dintre aceștia, 18% declarau că sunt loviți cu bățul, 13% cu  cureaua, iar 8% cu lingura de lemn. Mai mult, potrivit analizelor efectuate în teritoriu, 20% dintre părinți percep bătaia ca pe o măsură educativă, iar „lovitul cu palma” sau „urecheala” sunt considerate de aceștia drept lecții necesare în vederea instruirii copilului.

Situația nu este diferită nici în cele mai dezvoltate state ale lumii, abuzul asupra copilului rămânând o problemă globală. În SUA, de exemplu, aproape un milion de copii sunt supuși anual relelor tratamente din partea părinților, cadrelor didactice și îngrijitorilor. (1), (2)

Tipuri de abuz

Abuzul asupra minorului îmbracă în principal patru forme – poate fi fizic, emoțional, sexual sau poate consta în acte de neglijare. Cele mai severe cazuri de abuz se finalizează cu decesul copilului, însă la fel de importante sunt și relele tratamente care afectează echilibrul psiho-emoțional al victimei.

Deși nu este la fel de vizibil precum abuzul fizic, abuzul emoțional lasă „vânătăi” mult mai greu de suportat și de tratat. De obicei, persoanele care și-au petrecut copilăria într-un mediu predominant violent resimt și la maturitate „ecoul” suferințelor din trecut – au probleme de atașament, prezintă o stimă de sine scăzută și experimentează frecvent episoade de depresie, cu tendințe de sinucidere.

Abuzul fizic

Abuzul fizic presupune vătămarea corporală a minorului de către un adult aflat în poziție de răspundere, putere sau încredere. Traumele se aduc în mod intenționat victimei și au ca finalitate prejudicierea acesteia.

Printre actele de abuz fizic specifice violenței în familie, se numără: lovirea cu palma/pumnul/piciorul sau cu un obiect contondent, trasul de păr, imobilizarea brațelor, tentativele de asfixiere, arsurile, aruncarea cu diverse obiecte în victimă, bruscarea și izbirea acesteia împotriva unui corp solid – mobilier, pereți etc.

• Efectele abuzului fizic
  

Abuzul fizic este însoțit de leziuni fizice de suprafață sau profunde, incluzând tulburările neurologice, fracturile și anumite dizabilități sau afecțiuni care, în anumite cazuri, conduc la deces.

De asemenea, actele de violență fizică favorizează dezvoltarea caracterului agresiv, apariția tulburărilor de factură emoțională și reducerea performanței școlare pe fondul dificultăților de învățare asociate contextului traumatizant în care se regăsește victima. (1), (2), (3)

Abuzul emoțional

Abuzul emoțional se manifestă prin supunerea repetată a copilului la rele tratatamente cu impact emoțional și psihologic – aici se încadrează orice formă de violență verbală și nonverbală exercitată asupra minorului de către părinte, tutore sau orice altă persoană cu care victima se află în relație de încredere, răspundere ori putere.

Umilirea, denigrarea, intimidarea, amenințarea, îngrădirea libertății, discriminarea, criticile constante, respingerea și restul comportamentelor ostile față de copil, incluzând distrugerea obiectelor favorite, uciderea animalelor domestice preferate, privarea mijloacelor de satisfacere a nevoilor fiziologice – toate acestea reprezintă expresii ale abuzului emoțional direct. Există însă și forme indirecte de manifestare ale abuzului emoțional, precum expunerea pasivă a minorului la acte de violență în familie, când un alt membru are de suferit.

• Efectele abuzului emoțional
  

Pe termen lung, abuzul emoțional are urmări foarte grave asupra dezvoltării socio-emoționale a victimei, dar și asupra psihicului său, afectându-i încrederea în propria persoană, stima de sine, percepțiile, capacitatea de a se integra în colectivități și de a consolida o relație de cuplu pe viitor. Totodată, această formă de violență amplifică stările de teamă angoasantă, depersonalizarea și tendințele de a degrada și deforma realitatea.

Întrucât efectele abuzului emoțional sunt mai greu de identificat decât în cazul altor tipuri de violență, nefiind explicite, intervenția serviciilor de protecție socială poate fi târzie. Un aspect este clar însă – abuzul emoțional însoțește orice altă formă de rele tratamente aplicate minorului.

În lipsa terapiei de specialitate și a sprijinului moral susținut din partea apropiaților, majoritatea victimelor abuzului emoțional nu reușesc să se îndepărteze pe deplin de consecințele traumelor din trecut și pot deveni, la rândul lor, agresori. (1), (2), (4)

Abuzul sexual

Abuzul sexual constă în expunerea sau implicarea minorului în discuții, demonstrații sau acte cu conotații sexuale, ca urmare a constrângerilor fizice sau amenințărilor exercitate de persoana aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere.

Abuzul sexual îmbracă mai multe forme, dintre care cel mai des întâlnite sunt: molestarea, hărțuirea sexuală, utilizarea unui limbaj indecent, atingerea copilului în zonele intime, implicarea acestuia în acte de satisfacere a nevoilor sexuale ale agresorului, seducerea și forțarea victimei să ia parte la situații obscene sau să urmărească materiale cu conținut sexual.

• Efectele abuzului sexual
  

Urmările abuzului sexual sunt de o severitate majoră și includ atitudinea autoagresivă, depresia, pierderea încrederii în propria persoană și a stimei de sine, dar și manifestarea unui comportament sexual exagerat în raport cu dezvoltarea psiho-sexuală a copilului-victimă.

Consecințele acestei forme de violență sunt cu atât mai traumatizante, cu cât abuzul se desfășoară într-un interval temporal mai amplu, are o intensitate mai accentuată, iar copilul este mai mare ca vârstă.

Victima abuzului sexual trebuie să beneficieze de sprijin, ocrotire și consiliere psihologică din primul moment succesiv descoperirii agresiunii. Prezența constantă a unui părinte sau tutore protector pe tot parcursul recuperării psiho-emoționale este fundamentală pentru evoluția viitoare a victimei. (1), (2), (3)

Neglijarea

Neglijarea se manifestă sub mai multe forme, însă cea mai gravă o reprezintă părăsirea copilului – abandonul. De asemenea, neglijarea cuprinde și privarea minorului de hrană, igienă, îngrijiri medicale și vestimentație adecvată.

Lipsa alimentelor vitale pentru creșterea și dezvoltarea copilului, igiena corporală precară, îmbrăcarea acestuia cu haine prea mari sau prea mici, rupte ori murdare, nerespectarea Schemei de Imunizare Naționale, omiterea examinărilor medicale necesare și abaterile de la tratamentele prescrise de specialist – toate acestea reprezintă forme grave ale neglijării. Nu în ultimul rând, la fel de importante sunt și privarea de educație, protecție și afecțiune.

• Efectele neglijării
  

Neglijarea este o formă de abuz la fel de importantă precum cele menționate anterior. Situațiile în care copilul-victimă este de vârstă mică sunt cu atât mai grave, întrucât creșterea și dezvoltarea fizică și psihică a acestuia pot fi afectate pe termen lung, în mod iremediabil. Cazurile cele mai grave de neglijare se încheie prin spitalizarea minorului, provocarea de traumatisme severe, instalarea de dizabilități și/sau deces.

Alte forme de violență asupra minorului sunt:

• exploatarea sexuală;
• exploatarea prin muncă;
• traficul de copii.

Important de specificat este faptul că, de cele mai multe ori, abuzul asupra copilului nu se manifestă sub o singură formă – abuzul emoțional este implicit prezent în cazurile de abuz fizic, iar abuzul sexual este însoțit, de regulă, și de abuzul fizic sau emoțional. (1), (2), (3), (4)

Semnele abuzului la copil

Victimele abuzului se feresc, în general, de a dezvălui relele tratamente la care sunt supuse. Agresorii au tendința de a aduce amenințări severe persoanelor prejudicate, pentru a se asigura că faptele lor vor rămâne nedescoperite și nepedepsite, așa încât, de teamă, acestea păstrează tăcerea.

Există însă câteva indicii care pot semnala prezența abuzurilor asupra copilului – schimbarea bruscă a comportamentului, scăderea subită a performanțelor școlare pe fondul dificultăților de învățare, atitudinea retrasă și temătoare, punctualitatea exagerată (vine la școală întotdeauna mai devreme și pleacă ultimul, manifestând indirect dorința de a nu se întoarce acasă).

Urmăriți în continuare și alte semne ale violenței asupra copilului, în funcție de tipul de abuz.

Copilul abuzat fizic:

• prezintă vânătăi pe corp, arsuri nejustificate, tăieturi, fracturi;
• absentează de la școală, iar la întoarcere prezintă cicatrice sau urme ale unor vânătăi;
• manifestă o atitudine constant temătoare, care se intensifică în prezența părinților;
• devine impulsiv și plânge atunci când trebuie să se întoarcă acasă;
• tresare și se ferește de adulții care se apropie de el. 

Copilul abuzat emoțional:

• prezintă schimbări extreme de comportament, care se petrec pe neașteptate;
• are o atitudine protectoare cu alți copii, specifică adulților;
• prezintă mișcări obsesiv-compulsive, caracteristice copilului mic: se leagănă, își îndreaptă ritmic capul înainte și înapoi;
• are întârzieri semnificative în dezvoltarea fizică și emoțională, față de restul copiilor de aceeași vârstă;
• manifestă lipsă totală de atașament față de părinte.

Copilul abuzat sexual:

• prezintă dificultăți de mers și nu poate sta în poziția șezut;
• refuză din senin să se schimbe în trening de față cu colegii săi și să participe la ora de educație fizică;
• prezintă modificări substanțiale de apetit alimentar;
• are cunoștințe inadecvate pentru vârsta sa despre sex;
• este diagnosticat cu o boală venerică;
• se atașează foarte repede de străini.

Copilul neglijat:

• absentează nemotivat de la școală;
• cere sau fură mâncare și bani de la alte persoane;
• nu beneficiază de îngrijiri și tratamente medicale atunci când are nevoie;
• nu poartă ochelari de vedere sau aparat dentar, în ciuda nevoii sale stringente;
• are de cele mai multe ori o vestimentație murdară, uzată și nepotrivită ca mărime;
• consumă alcool și alte substanțe pentru adulți. (4)

Factori de risc pentru abuzul asupra copilului

Potrivit cercetărilor științifice realizate de-a lungul timpului pe tema abuzului asupra copilului, există anumiți factori care favorizează apariția actelor de violență în familie:

• sexul copilului – fetele sunt mai frecvent supuse relelor tratamente de natură sexuală și educațională, în timp ce băieții prezintă un risc mai ridicat de a deveni victimele abuzului fizic;
• anumite boli sau dizabilități – copiii cu afecțiuni sunt mai vulnerabili și ajung de multe ori țința criticilor, ridiculizării, agresiunii;
• istoricul de violență domestică în sânul familiei;
• condițiile materiale și financiare precare;
• dependența de alcool/tutun/alte droguri întâlnită la unul dintre părinți sau la amândoi;
• concubinajul;
• familiile numeroase și/sau cu copii din relații anterioare. (5)

Cui ne adresăm în situații de abuz asupra copilului?

Dacă sunteți martorii unei forme de abuz asupra copilului sau suspectați că un minor este supus la rele tratamente acasă, la școală sau în orice alt context, adresați-vă Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului de pe raza domiciliului sau reședinței victimei.

Cazurile de abuz asupra copilului pot fi raportate și la numărul unic 116-111, în orice zi a săptămânii, în intervalul orar 08.00-00.00.