Complicații în chirurgia clasică față de chirurgia laparoscopică

Chirurgia este procedura medicală prin care medicul (chirurg) realizează anumite tratamente (și nu numai) prin intermediul unor incizii de mari dimensiuni în cazul chirurgiei clasice și de mici dimensiuni în cazul chirurgiei minim-invazive sau laparoscopice, „deschizând” practic organismul pacientului pentru a avea acces la structurile sale interne. [1]

Istoria chirurgiei

Chirurgia nu a fost întotdeauna atât de comodă și relativ ușoară precum astăzi. Încă din antichitate chirurgia a reprezentat o alternativă terapeutică a multor patologii, însă diferențele între chirurgia actuală și cea din antichitate sunt de neimaginat. De asemenea, scopurile acestor intervenții chirurgicale rudimentare erau foarte diferite față de cele din zilele noastre - spre exemplu, prima dovadă a unei intervenții chirurgicale a fost descoperită provenind tocmai din Neolitic și era reprezentată de niște trepanații craniene care ar fi avut drept scop eliminarea spiritelor necurate din trupul bolnavului.

Nici abordul chirurgical nu era întocmai ca în zilele noastre. Operațiile se făceau fără anestezie și cu instrumente nesterile, ceea ce ducea cel mai adesea la eșec deoarece survenea moartea prin șoc septic (septicemie). Cu toate acestea, chirurgia a evoluat întrucât în zilele noastre medicul a ajuns să folosească roboți care să opereze sau instrumente care asigură intervenții minim-invazive și sigure din toate punctele de vedere. [2]

Scopul intervențiilor chirurgicale

Intervenția chirurgicală, fie că este realizată în regim de urgență, fie că nu, are o multitudine de scopuri medicale. Chirurgia poate fi văzută ca o metodă de a explora o condiție medicală existentă pentru a facilita punerea unui diagnostic corect - spre exemplu se poate apela la chirurgie în condițiile unei suspiciuni a unei malignități - un ganglion limfatic inflamat trebuie investigat în detaliu și se poate recurge la biopsia acestuia prin realizarea unei mici incizii.

O altă întrebuințare a chirurgiei este chiar tratarea anumitor patologii - rezecții de tumori, dezobstruarea unui organ cavitar sau tubular, repoziționarea anumitor structuri în poziția lor anatomică, transplantul unui organ de la donator la primitor, implantarea unor device-uri electronice sau chiar îmbunătățirea aspectului fizic (intervenții chirurgicale estetice). [3]

Ce complicații implică chirurgia clasică?

Chirurgia tradițională (clasică, deschisă) reprezintă o procedură terapeutică prin care medicul are acces la structurile anatomice interne prin intermediul unei incizii de diferite dimensiuni și cu ajutorul unui bisturiu. Lungimea inciziilor variază foarte mult, în funcție de patologie și regiunea anatomică, variind de la 7-10 cm până la incizii de dimensiuni mult mai mari (inciziile peretelui abdominal sunt printre cele mai mari). Chirurgia clasică prezintă avantajele și dezavantajele ei, în ultima vreme fiind înlocuită cel mai adesea cu cea minim-invazivă (laparoscopică). Printre complicațiile chirurgiei tradiționale se numără:

Șocul

Șocul reprezintă o stare patologică ce este caracterizată prin scăderea tensiunii arteriale la valori periculos de mici, ceea ce reduce fluxul sangvin către diverse organe și țesuturi.

Hemoragie

Hemoragia reprezintă o pierdere abundentă de sânge, putând fi cauzată de lezarea anumitor structuri vasculare în timpul intervențiilor chirurgicale. Tratamentul constă în transfuzie sanguină și clipsarea vaselor lezate (stază). O hemoragie masivă poate duce la stare de șoc.

Infecții ale inciziei

Există situații când bacteriile pot pătrunde la nivelul inciziei, rezultând diverse infecții. Infecțiile locale se pot extinde, transformându-se în infecții sistemice, diseminate în tot organismul (sepsis).

Tromboză venoasă profundă

Tromboza venoasă profundă este o patologie ce constă în formarea unui tromb (cheag de sânge) într-o venă profundă, în general la nivelul membrelor inferioare (vena iliacă, poplitee, femurală). Simptomele cele mai frecvente sunt durere la nivelul membrului afectat, umflarea acestuia și roșeața.

Embolism pulmonar

Anumite fragmente din tromb se pot desprinde și pot călători la distanță de locul de origine, ajungând în circulația pulmonară, blocând-o. Aceasta este o condiție medicală gravă, adesea letală

Complicații pulmonare

Pneumonie apărută postoperator.

Retenție urinară

Constă în incapacitatea de a elimina pe cale fiziologică urina din vezica urinară, problema fiind cauzată de anestezia generală. Această problemă se rezolvă prin inserția unui cateter (sondă urinară) care va facilita eliminarea urinei. Uneori este nevoie de medicație pentru stimularea motilității urinare.

Reacții adverse la anestezic

Deși rare, alergiile la anestezic pot apărea. Tratamentul constă în administrarea de antialergice. [4]

Ce complicații implică chirurgia laparoscopică?

Chiar dacă este renumită pentru faptul că este minim-invazivă, chirurgia laparoscopică prezintă anumite riscuri și posibile complicații care pot apărea intra- și postoperator. Totuși, prevalența acestor complicații este mult mai mică față de prevalența complicațiilor din chirurgia tradițională.

Pneumotorax

Acumulare de aer în cavitatea pleurală.

Lezarea structurilor nervoase/vasculare sau alte organe adiacente celui de interes pentru operație.

Hemoragie

Embolie gazoasă

Embolia gazoasă se caracterizează prin vehicularea prin fluxul sangvin a unei anumite cantități de gaz (aer în general).

Reacții adverse legate de anestezic (reacție alergică severă-șoc anafilactic)

Hernie [5]

Avantajele chirurgiei clasice

Chiar dacă în ultima perioadă chirurgia tradițională este tot mai des înlocuită de cea minim invazivă (laparoscopică) din cauza complicațiilor mult mai dese și a timpului de recuperare îndelungat, aceasta prezintă o serie de avantaje în comparație cu chirurgia laparoscopică.

Posibilitatea punerii unui diagnostic mult mai precis

Deoarece medicul chirurg are acces mult mai facil la structurile anatomice de interes, diagnosticul (spre exemplu în cazul unei biopsii tisulare) este de cele mai multe ori mult mai precis în cazul chirurgiei tradiționale. Medicul observă mult mai clar structurile patologice și reușește să pună un diagnostic corect.

Posibilitatea implantării unor device-uri electronice/stent-uri

În majoritatea cazurilor implantarea stenturilor pentru anevrismul aortic necesită o intervenție chirurgicală deschisă pentru a reuși introducerea dispozitivului.

Posibilitatea îndepărtării complete a țesuturilor patologice

Acest avantaj se datorează faptului că o intervenție chirurgicală deschisă crează condițiile și spațiul necesar îndepărtării diverselor țesuturi/organe într-un mod cât mai eficace. [6]

Avantajele chirurgiei laparoscopice

Chirurgia laparoscopică sau minim-invazivă este recunoscută pentru o serie de avantaje de neegalat, comparativ cu chirurgia clasică. Această procedură medicală este tot mai adesea adoptată de medici în favoarea chirurgiei tradiționale tocmai pentru aceste avantaje.

Risc scăzut de hemoragie

Chirurgia laparoscopică constă în realizarea unor mici incizii (aproximativ 1 cm), comparativ cu intervențiile chirurgicale clasice unde inciziile pot avea dimensiuni de peste 20 cm. Aceasta se traduce printr-un risc scăzut de hemoragie și sângerare mult diminuată la locul inciziei.

Durerea postoperatorie mult atenuată

Uneori, pentru pacienți recuperarea este mai dificilă decât procedura medicală în sine. Inciziile mari din chirurgia clasică conduc la multe zile de medicație antialgică cu doze mari, comparativ cu intervențiile minim-invazive unde tratamentul este de scurtă durată, cu doze mult scăzute.

Cicatrici mult mai mici

Multe persoane găsesc cicatricile postoperatorii jenante și neplăcute din punct de vedere estetic. Chirurgia laparoscopică prezintă avantajul că cicatricile și leziuile postoperatorii sunt mult diminuate, acestea putând nici să nu fie vizibile după vindecare. De asemenea, inciziile din chirurgia clasică prezintă o mai grea vindecare și posibilitatea de herniere după o anumită perioadă de timp.

Risc scăzut de infecții

Este clar că inciziile mici nu permit atât de ușor pătrunderea germenilor (agenților patologici - bacterii, virusuri, fungi) în organismul uman. Inciziile largi din chirurgia clasică permit această pătrundere mai facilă a agenților patologici în organismul uman, crescând astfel riscul de infecții severe (sepsis-septicemie).

Zile de spitalizare mult mai puține

Zilele de spitalizare postoperatorie în chirurgia minim-invazivă variază între o zi și două. Asta se traduce printr-o perioadă mai mică a spitalizării comparativ cu chirurgia clasică, unii pacienți putând pleca acasă chiar în aceeași zi după intervenția chirurgicală. [6]