Clinica integrată de neurologie Neuroaxis inaugurează Centrul pentru Diagnosticarea și Tratarea Epilepsiei

Data publicării: 26-03-2018

Clinica integrată de neurologie Neuroaxis din București a lansat pe 23 martie 2018 Centrul pentru Diagnosticarea si Tratarea Epilepsiei care va reuni o echipă de 6 specialiști din domeniul epileptologiei (4) și neurochirurgiei (2), dar și cea mai performantă aparatură de depistare a focarelor epileptice, în vederea tratării acestei boli.

Centrul pentru Diagnosticarea și Tratarea Epilepsiei va funcționa în sectorul 1, în cadrul clinicii Neuroaxis și oferă următoarele servicii dedicate: consultații medicale supraspecializate, investigații imagistice (în parteneriat), teste genetice, soluții de tratament (medicamentos și/sau neurochirurgical) dar și consiliere juridică, în privința drepturilor și restrângerilor legale asociate acestei afecțiuni. Serviciile sunt destinate pacienților diagnosticați sau celor cu suspiciune de epilepsie.

Echipa medicală a Centrului pentru Diagnosticarea și Tratarea Epilepsiei Neuroaxis va fi coordonată de dna. Dr. Ioana Mîndruță, medic primar neurolog cu experiență recunoscută în epileptologie și somnologie din România.
Specialiștii Neuroaxis au o vastă experiență precum și stagii de pregătire și perfecționare finalizate în străinătate. Astfel, pacienții care vor accesa serviciile Centrului pentru Diagnosticarea și Tratarea Epilepsiei Neuroaxis vor beneficia de cele mai performante investigații și soluții de tratament, fie că este vorba de medicație sau proceduri de neurochirurgie funcționala.

”Motivul pentru care am ales să cream un centru dedicat diagnosticării și tratării epilepsiei este pentru că am vrut să oferim pacienților toată gama de servicii în același loc, într-un mediu profesional și plăcut, pentru a-i ajuta să duca o viață normală și chiar să se vindece. Tratamentul medicamentos ajută în 60-70% din cazurile diagnosticate, pentru ceilalți pacienți fiind disponibile alte variante de control al bolii sau chiar vindecarea. Experiența ne-a dovedit că exista soluții medicale sau chirurgicale care au ca efect controlul complet al crizelor și chiar vindecarea bolii, atâta vreme cât se face o diagnosticare precisă, o localizare corectă a zonei afectate precum și o complianță adecvată la indicațiile medicale. Acest lucru este posibil doar cu aparatură performantă și medici neurologi supra-specializați în epileptologie, capabili să interpreteze corect semnele clinice și rezultatele investigaților, așa cum se întâmplă la Clinica Neuroaxis”, a declarat Dr. Ioana Mîndruță, medic neurolog epileptolog în cadrul Clinicii integrate de neurologie Neuroaxis.

 
Diagnosticarea corectă presupune mai multe etape, de la interviul clinic până la investigații noninvazive țintite în descoperirea rețelelor neuronale epileptogene cum este Video-EEG și Mapping EEG.
În Centrul pentru Diagnosticarea și Tratarea Epilepsiei din cadrul Neuroaxis, pacienții au la dispoziție un call-center dedicat lor, unde pot suna pentru a raporta evenimente legate de afecțiune și pentru consiliere de specialitate, de asemenea aceștia pot anunța dacă au reacții adverse ale medicației, pot afla detalii cu privire la investigații sau sunt ghidați în procesul de diagnostic și monitorizare.

”Epilepsia afectează deopotrivă femei și bărbați, copii și adulti, iar în Romania continuă să fie boala despre care nu se vorbește. Manifestările în crizele epileptice sunt extrem de variate și uneori impresionante, iar faptul că pot surveni oricând, face din pacientul diagnosticat cu aceasta afecțiune un individ îngrădit social. Acesta este motivul pentru care am conceput acest Centru dedicat Diagnosticării și Tratării Epilepsiei. Aici pacienții sunt îndrumați corect și complet, atât din punct de vedere medical cât și social sau juridic”, a declarat Dr. Dan Mitrea, medic neurolog și Director Medical la Neuroaxis.



În România, epilepsia afectează 200.000-250.000 de oameni, însă există și un procent important de pacienți care rămân nediagnosticați sau poartă un diagnostic greșit de epilepsie. Dintre pacienții corect diagnsoticați, aproximativ 30-40% au epilepsie farmacorezistentă, astfel că au nevoie de tratamente eficiente, de cele mai multe ori chirurgicale și de o monitorizare adecvată a bolii.
În primele 8 luni de funcționare, aproape 10% dintre pacienții Clinicii Neuroaxis au fost diagnosticați cu epilepsie sau au primit tratament pentru această afecțiune.


Despre Neuroaxis:
Clinica Neuroaxis a fost inaugurată în luna septembrie 2017 și până în prezent a totalizat un număr de 1.300 de pacienți diagnosticați, consiliați și tratați. Cinica oferă toată gama de servicii medicale specializate din neurologie, de la epilepsie, tulburări de somn, tulburări de mișcare, demențe, boli auto-imune neurologice, la neuropatii sau alte afecțiuni ale sistemului nervos periferic. Pacientii Neuroaxis pot face in clinică o serie de investigații complexe precum polisomnografie, poligrafie, electromiografie (EMG), ecografie Doppler și pot accesa investigații imagistice complexe prin intermediul partenerilor clinicii. Echipa medicala Neuroaxis numară 28 de medici cu experiență atât în România cât și în afara țării, oferind pacienților acces la cele mai noi metode de tratament.
Sursa: Clinica Neuroaxis, 26-03-2018, Vizualizari 728
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.