ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

Ciclul lunar al lunii poate afecta somnul bărbaților, însă nu și pe cel al femeilor

©

Autor:

Ciclul lunar al lunii poate afecta somnul bărbaților, însă nu și pe cel al femeilor
Somnul bărbaților poate fi influențat mai puternic de fazele lunii decât cel al femeilor, potrivit unui nou studiu al Universității Uppsala, publicat în revista Science of the Total Environment.
Studiile anterioare au produs rezultate oarecum contradictorii privind asocierea dintre ciclul lunar (fazele lunii) și somn, unele dintre acestea raportând o asociere, în timp ce altele au exclus asocierea. Există mai multe explicații posibile pentru constatările discrepanțe dintre studii, cum ar fi faptul că unele dintre rezultate au reprezentat descoperiri întâmplătoare. Cu toate acestea, multe studii anterioare care investigau asocierea ciclului lunar cu somnul uman nu au controlat anumite probleme de sănătate care au un impact asupra somnului uman, cum ar fi apneea obstructivă a somnului și insomnia.

În cadrul studiului, cercetătorii au folosit înregistrări de somn realizate la domiciliu de către aproape 500 de femei și 360 de bărbați. „Am constatat că bărbații al căror somn a fost înregistrat în timpul nopților în primul trimestru al ciclului lunar au prezentat o eficiență mai mică a somnului și un timp de trezire crescut după debutul somnului comparativ cu bărbații al cărui somn a fost măsurat în timpul nopților în perioada de scădere (lună plină). În schimb, somnul femeilor a rămas în mare parte neafectat de ciclul lunar. Rezultatele noastre au rămas aceleași și după ajustarea pentru probleme cronice de somn.”, spune Christian Benedict, profesor asociat în Departamentul de Neuroștiințe al Universității Uppsala.

Ciclul lunar al lunii, desfășurat pe o perioadă de 29,5 zile, reprezintă perioada de timp în care luna ia diferite forme și poziția sa în raport cu soarele și pământul se modifică semnificativ. Imposibil de observat de pe orbită în primul trimestru, când luna nu este iluminată, aceasta va deveni perfect luminată, pe întreaga sa suprafață, în faza de lună plină.

Un mecanism prin care luna poate afecta somnul este lumina soarelui reflectată de lună în jurul orelor în care oamenii se duc de obicei la culcare. În plus, un studiu recent sugerează că creierul masculin poate fi mai receptiv la lumina ambiantă decât cel al femeilor. „Studiul nostru, desigur, nu poate dezlega dacă asocierea somnului cu ciclul lunar a fost cauzală sau doar corelativă”, conchide Christian Benedict.

sursa: Sience Daily
foto: Getty Images

Data actualizare: 17-09-2021 | creare: 17-09-2021 | Vizite: 379
Bibliografie
Men may sleep worse on nights during the first half of the lunar cycle, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210913135647.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Majoritatea bărbaților britanici se confruntă cu tulburări ale somnului
  •