Celulele pielii transformate de oamenii de știință în neuroni
Folosind o metodă chimică, două echipe independente de cercetători chinezi au transformat cu succes celulele pielii în neuroni funcționali, una lucrând cu pacienții cu Alzheimer, iar celaltă cu celule recoltate de la șoareci.
La baza acestei metode stă o formulă complexă de molecule mici care modifică expresia genelor celulelor pielii și se speră că tehnica ar putea fi folosită pentru a dezvolta neuroni noi și a-i înlocui pe cei afectați în creierul pacienților cu Alzheimer.
Procesul de conversie a unui tip de celulă într-o alta este complicat, una dintre principalele provocări fiind că, deși noile celule ar arăta ca și cum ar fi fost transformate cu succes, nu vor acționa la fel ca omoloagele lor naturale.
Cu acest lucru s-au confruntat oamenii de știință de la Universitatea Stanford din SUA în 2010, când au fost primii la nivel mondial care au transformat celulele pielii în neuroni funcționali. În locul metodei chimice, au introdus gene în celulele pielii care codifică trei tipuri de factori de transcripție - proteine care ajută la reglarea activității genei prin pornirea și oprirea unor gene specifice.
Nu numai că acest proces este incredibil de complex și dificil de realizat, dar nu există nicio garanție că factorii de transcripție se vor comporta așa cum e de așteptat. Cele două echipe din China consideră că metoda lor chimică este mai simplă și mai sigură, fiind o opțiune viabilă pentru tratamentele viitoare.
„În comparație cu utilizarea factorilor de reprogramare transgenică, moleculele mici, care sunt utilizate în această abordare chimică au permeabilitate celulară, costuri eficiente și ușor de sintetizat, conservat și standardizat și efectele lor pot fi reversibile”, a declarat în comunicatul de presă co-autorul studiului pe șoareci, Hongkui Deng de la Centrul ce Cercetare al Universității Peking Stem Cell.
Ambele echipe confirmă în documente diferite, că celulele pielii transformate de ei au expresia genelor similare, comportament similar și formează sinapse ca și cele transformate prin metoda factorilor de transcripție. Amândouă au folosit un amestec de șapte molecule mici pentru a realiza transformarea celulelor, dar au aplicat o rețetă diferită pentru a obține un rezultat similar.
Metoda este încă în faza de testare, dar ambele echipe sunt încurajate de rezultate și spun că dacă pot să înțeleagă mai bine modul în care lucrează substanțele chimice pe care le-au folosit, acest lucru ar putea fi începutul unui nou tip de tratament pentru degenerescența mentală. După cum a menționat unul dintre cercetători, o posibilitate este formularea unui „cocktail chimic” care poate fi administrat la un pacient cu Alzheimer pentru a crește neuroni noi direct în corpul lui, mai degrabă decât din celulele extrase.
Sursa: Science Alert
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- De ce apare somnolența când suntem bolnavi?
- Studiu HKU: descoperirea proteinei PICH ca element-cheie în prevenirea rupturilor cromozomiale asociate cancerului
- O genă a longevității protejează celulele stem neurale împotriva stresului
- Noul cel mai bun prieten al omului: ce ne pot învăța pisicile despre genetica umană și medicina de precizie
- A fost depistat cu tumora vezicala
- Boala Alzheimer, o realitate frecvent întâlnită
- E posibil ca o persoana cu dementa alzheimer sa manifeste spasme puternice?
- Medicamentele pentru Alzheimer si Dementa senila incetinesc agravarea bolii?
- Batrana 80 ani - dementa si alzheimer?
- Dementa de tip alzheimer
- Analize-teste pentru Alzheimer
- Alzheimer?
- Alzheimer si tratamentul pe baza de alcool