Ce sunt cefalosporinele?

Cefalosporinele sunt antibiotice beta-lactam, cu structură similară penicilinei, care inhibă sinteza peretelui celular bacterian și determină liza microorganismelor patogene. Activitatea cefalosporinelor este, însă, mai largă și sunt mai stabile la pH și la schimbările de temperatură comparativ cu penicilinele.

Cefalosporinele sunt acizi slabi, derivați din acidul 7- aminocefalosporanic. Modificările acizilor nucleici și substituțiile semisintetice ale lanțului lateral determină diferite spectre antimicrobiene, sensibilități β-lactamazice și farmacocinetica cefalosporinelor. Antimicrobienele cefalosporinice au acțiune bactericidă, toxicitate redusă și bune proprietăți farmacocinetice.

Cefalosporinele sunt utilizate în tratamentul dermitei bacteriene, osteomielitei, prostatitei, artritei. Mai frecvent sunt utilizate în infecțiile urinare (cu excepția celor determinate de Pseudomonas aeruginosa). Există foarte puține indicații pentru utilizarea cefalosporinelor ca tratament antibiotic de primă intenție. Ceftriaxona se utilizează pentru tratamentul gonoreei, afecțiunilor pelvine inflamatorii și epididimo-orhitei. Este o alternativă la benzatinpenicilină, la pacienții cu suspiciune de meningită. Cefaclor poate fi considerat un tratament de linia a doua pentru infecții precum otita medie, sinuzită, celulită, infecția piciorului diabetic și mastită. Cefalexin este tratament de linia a treia pentru infecția tractului urinar la femeile gravide.

Au fost dezvoltate cinci generații de cefalosporine cu activitate antibacteriană variabilă.

Cele mai utilizate în practică sunt: Cefaclor, Cefalexin și Ceftriaxona, în administrare parenterală. La pacienții supuși dializei precum și la cei cu fibroză chistică, se preferă prescrierea de cefalosporine precum Cefazolin, Cefoxitina și Cefuroxima.

Cefalosporinele sunt indicate pentru infecții cu organisme sensibile. Au o absorbție orală variabilă, astfel încât se recomandă administrarea parenterală.

Aceste antibiotice sunt active împotriva unui spectru larg de agenți patogeni, determină concentrații eficiente în secrețiile respiratorii, mai rar apar rezistențe, iar toxicitatea terapeutică este minimă. Cefalosporinele au un rol principal în tratamentul pneumoniei.

Reacțiile adverse majore la cefalosporine sunt, de asemenea, similare cu cele ale penicilinei. Incidența reacțiilor alergice este redusa, cuprinsă între 1% și 3%, iar rata de hipersensibilitate încrucișată cu penicilina este de aproximativ 10%. (1, 2, 3, 4, 5, 6)

Mecanisme de acțiune

Antibioticele beta-lactam (ce cuprind: peniciline, carbapeneme, monobactami, cefalosporine) acționează prin blocarea etapei finale în sinteza peretelui celular bacterian, inhibând sinteza de peptidoglican, antrenând astfel liza și moartea celulară.

Mecanisme de rezistență bacteriană

În cazul unui eșec, după administrarea corectă a cefalosporinelor, se consideră urmatoarele puncte:

• mecanismele sistemice de apărare imună a gazdei sunt compromise
• mecanisme anormale de apărare locală
• tulburări non-imune locale, precum un abces, necroză, obstrucție, structură non-self
• suprainfecție bacteriană
• antibioticul nu traversează bariera hemato-encefalică sau pacientul suferă de insuficiență vasculară, ce împiedică atingerea efectului terapeutic dorit
• rezistență naturală la antibiotice (4, 5, 6)

Clasificarea cefalosporinelor

Cefalosporinele de primă generație 

Cuprind: Cefalotina, Cefaloridina, Cefapirin, Cefazolin, Cefalexin, Cefradina și Cefadroxil, eficiente împotriva cocilor gram-pozitivi, inclusiv Staphylococcus aureus meticilino-sensibil (fără activitate pe enterococ), Streptococcus pneumoniae și activitate redusă asupra bacteriilor gram-negative (E. coli, Proteus, Klebsiella, Salmonella, Shigella și Enterobacter). Nu sunt eficiente pe germenii anaerobi și nu penetrează bariera hemato-encefalică.

Cele mai utilizate cefalosporine de primă generatie, în pediatrie, sunt cefalexin (per os, denumire comercială: Keflex®) și cefazolin (parenteral, Kefzol, Ancef®), necesitând doze mari pentru a trata infecțiile osoase și articulare la copii. Indicațiile sunt reprezentate de infecții ale pielii și țesuturilor moi. , infecții de tract respirator superior, profilaxie în chirurgie.

De asemenea, sunt utilizate în tratamentul fracturilor deschise, limfadenitei, abcese, faringită și fasciită necrozantă.

Absorbție: gastro-intestinală.

Eliminare: renală.

Efecte adverse:

• hipersensibilitate
• reacții locale (durere, flebită)
• grețuri, vărsături
• nefrotoxicitate

Cefalosporinele de a doua generație

Acestea sunt: Cefaclor, Cefamandol, Cefprozil, Cefuroxim, Ceforanida, Cefonicid, Cefmetazol, Cefamicine (Cefoxitina, Cefotetan).

Activitatea antibacteriană este mai largă comparativ cu cefalosporinele de primă generație, incluzând în plus față de acestea: Citrobacter spp. , Haemophilus influenzae, Moraxella catarrhalis, Neiserria meningitidis, Serratia. Sunt ineficiente împotriva speciilor Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter, anaerobi, cu excepția Cefamicinelor (Cefoxitina, Cefotetan) care prezintă activitate moderată pe anaerobii gram-negativi (Bacteroides fragilis).

Cefotetanul este contraindicat la copii.

Indicații: faringită, otită medie, infecții de tract respirator superior, bronșită, sinuzită, infecții ale țesuturilor moi, infecții de tract urinar.

Cefuroxim, Cefaclor și Cefprozil se administrează per os.

Cefoxitin, Cefotetan se pot administra intravenos.

Cefalosporinele de a treia generație

Includ cefdinir, cefditoren, cefixima, cefoperazonă, cefotaximă, cefpodoximă, ceftazidimă, ceftibuten, ceftizoximă și ceftriaxonă, care sunt mai puțin active decât medicamentele de prima și a doua generație împotriva bacteriilor gram-pozitive, dar mai active împotriva organismelor gram-negative și au o stabilitate mai mare împotriva beta-lactamazelor.

Ceftazidima este singura cefalosporină de generația a treia care este activă împotriva P. aeruginosa. Ceftiofur este recomandat pentru tratamentul bronhopneumoniei la bovine, în special atunci când este cauzată de Pasteurella hemolytica sau P. aeruginosa. Cefalosporinele de a treia generație sunt, de obicei, foarte rezistente la β-lactamaze. Unele cefalosporine din a treia generație (Ceftriaxona) sunt eficiente în tratamentul meningitei, datorită capacității lor de a traversa bariera hemato-encefalică.

Ceftriaxona, cefotaxima și ceftazidima se utilizează parenteral.

Cefpodoximă, ceftibuten, cefdinir și cefiximă pot fi administrate pe cale orală.

Indicații: tratarea infecțiilor osoase și articulare, pneumonie comunitară (Ceftazidime), enterită, endocardită, rinosinuzită, cistita, meningită bacteriană (cu excepția meningitei cu Listeria), gonoree (Ceftriaxona sau Cefixima), boala Lyme, endocardită (cu streptococi viridans), infecții intra-abdominale și pelvine (Ceftriaxona + Metronidazol sau Clindamicină)

Cefalosporine de generația a patra

Cefepime, forma de administrare parenteraăa, activă împotriva unei game largi de bacterii gram-pozitive (S. aureus meticilino-sensibil, stafilococi coagulazo-negativi, streptococi) și gram-negative (inclusiv P. aeruginosa).

Cefalosporine de generația a 5-a

Includ Ceftarolina, Ceftolozan, active împotriva unei game extinse de bacterii gram-pozitive și gram-negative, inclusiv Staphylococcus aureus rezistent la meticilină. Reprezintă o generație avansată de cefalosporine.

Indicații: infecții ale țesuturilor moi, pneumonie comunitară. (2, 3, 4, 6)

Indicatii de utilizare a cefalosporinelor

Există puține infecții în care cefalosporinele sunt antibiotice de primă alegere. Ceftriaxona poate fi utilizată de prima linie pentru unele infecții ale tractului genital, cum ar fi gonoreea, boala inflamatorie pelvină și epididimo-orhita (dacă se suspectează agenți patogeni cu transmitere sexuală).

Ceftriaxona este, de asemenea, un tratament empiric adecvat pentru meningita suspectată la persoanele alergice la penicilină.

Indicații de primă intenție ale cefalosporinelor:

• infecții cu transmitere sexuală: gonoreea - ceftriaxona în asociere cu azitromicină
• boala inflamatorie pelvină - ceftriaxona în asociere cu doxiciclină și metronidazol
• epididimo-orhita - ceftriaxona în asociere cu doxiciclină
• infecții grave
• meningită - ceftriaxona este o alternativă la benzilpenicilina

Indicații de linia a doua:

• infecții ale tractului respirator
• otita medie - amoxicilină de primă linie, linia a doua- eritromicina, cotrimoxazol sau cefaclor
• sinuzita - prima linie: amoxicilină, linia a doua- doxiciclina, cotrimoxazol sau cefaclor
• infecții cutanate
• celulita - flucloxacilină de primă linie, linia a doua- eritromicină, roxitromicină, cotrimoxazol sau cefaclor
• infecții ale piciorului diabetic – clavulanat+amoxicilină de primă linie, cotrimoxazol de linia a doua sau cefaclor în asociere cu metronidazol
• mastita - flucloxacilina de primă linie, a doua linie- eritromicină sau cefaclor
• infecțiile tractului urinar în timpul sarcinii: prima linie- nitrofurantoin, trimetoprim de linia a II-a, cefalexin de linia a treia. (1, 2, 6)

Efecte adverse

Reacțiile adverse ale cefalosporinelor sunt similare cu cele determinate de penicilină:

• hipersensibilitate
• hepatotoxicitate (rar)
• colecistită, hepatită colestatică auto-limitată (la administrarea Ceftriaxonei parenteral) (1, 2, 3)