Când uitarea devine patologică?

Funcțiile memoriei suferă modificări odată cu înaintarea în vârstă, care nu reprezintă cu certitudine o înclinație spre patologic. Din acest motiv, este utilizată în mod frecvent noțiunea de „uitare benignă asociată senescenței”, care implică modificări ce aparțin procesului normal de îmbătrânire și nu sunt asociate cu patologia sistemului nervos central. Astfel, poate fi explicată pierderea memoriei asociată cu vârsta în cazul persoanelor sănătoase. Rămâne de văzut însă unde se situează granița dintre uitarea benignă și cea patologică și când este momentul potrivit să mergem la medic.

Cauzele uitării

Există o serie de factori ce pot provoca pierderea involuntară a memoriei atât la adulți, cât și la copii:

1. Diferite afecțiuni sau obiceiuri nocive din viața cotidiană

• Efectele secundare ale unor medicamente;
• O dietă deficitară în vitaminele B6, B9, B12;
• Abuz de alcool;
• Afecțiuni ale glandei tiroide;
• Afecțiuni hepatice și/sau renale;
• Hipoxie cerebrală (de exemplu: accidentul vascular cerebral);
• Leziuni cerebrale;
• Tratament oncologic (chimioterapie, radioterapie);
• Tumori sau infecții la nivel cerebral;
• Depresia;
• Anxietatea;
• Furia;
• Suferința provocată de pierderea unei persoane dragi.

De cele mai multe ori, pierderea memoriei determinată de acești factori este tratabilă.

2. Procesul de îmbătrânire

În timp, calitatea amintirilor se poate deteriora, în absența unei patologii.

3. Afectarea cognitivă ușoară

Afectarea cognitivă ușoară reprezintă o tulburare care provoacă pierderea memoriei, dar nu împiedică pacientul să își desfășoare activitățile zilnice. Unele studii arată că afectarea cognitivă ușoară reprezintă un indicator timpuriu al bolii Alzheimer, dar acest lucru nu este valabil întotdeauna.

4. Demența

Pierderea memoriei din cauza demenței este una dintre cele mai mari probleme care afectează adulții în vârstă, chiar dacă nu este o consecință directă a îmbătrânirii. Demența se caracterizează prin apariția (în general cronică) a problemelor cognitive ce afectează memoria, vorbirea și comportamentul. Există diferite tipuri de demență, dar boala Alzheimer este cea mai frecventă.

Creierul prezintă mai multe regiuni specializate în gestionarea diferitelor tipuri de memorie. Cele două tipuri principale de memorie sunt:

• Memoria de scurtă durată - reține o cantitate limitată de informații pe o perioadă scurtă de timp, oferind timpul necesar organismului pentru a percepe și analiza stimulii externi.

• Memoria de lungă durată - stochează o cantitate mare de informații complexe pe o perioadă lungă de timp. Memoria de lungă durată este ceea ce oamenii numesc în general „memorieˮ.

Aceasta se împarte la rândul său în:
- Memorie nedeclarativă sau implicită (mers pe bicicletă, condus)
- Memorie declarativă sau explicită, care utilizează experiențele personale pentru a înțelege lumea (numele unor persoane dragi, ce s-a întâmplat acum o lună sau un an) (7)

Tipuri de pierdere a memoriei

• Pierderea temporară a memoriei (pierderea unor informații care revin după o perioadă de timp)
• Pierderea permanentă a memoriei (pierderea definitivă a unor amintiri).

Uitarea normală asociată vârstei

De cele mai multe ori, pierderile de memorie asociate procesului de îmbătrânire nu sunt doar normale, ci și necesare, oferind numeroase beneficii în ceea ce privește abilitățile cognitive și creative umane.
Importanța uitării este un concept relativ nou pentru știință. Până acum aproximativ un deceniu, uitarea normală a fost privită drept un proces pasiv, lipsit de semnificație. Ulterior, prin colaborarea a numeroase domenii științifice a fost elaborată teoria conform căreia există „nano-mașiniˮ moleculare diferite în neuroni – una pentru memorie și cealaltă pentru uitare. Acest lucru indică prezența unui mecanism activ la nivel cerebral, specializat în eliminarea informațiilor inutile, cu scopul păstrării și stocării pe termen lung a celor relevante.

Abilitatea de a uita contribuie la:

• Sortarea constantă a amintirilor/ a informațiilor stocate;
• Sporirea creativității;
• Luciditatea gândirii;
• Dezvoltarea flexibilității mentale, esențială pentru înțelegerea unor concepte abstracte.

Astfel, deși uitarea unor mici amănunte din viața cotidiană poate fi frustrantă uneori, cu siguranță, aceasta nu reprezintă un semnal de alarmă.
Simptomele tipice ale uitării normale includ:

• 1. Uitarea unor amintiri de-a lungul timpului (Transience)

Acest proces este considerat a fi benefic, deoarece creierul elimină amintirile neutilizate pentru a face loc altora noi.

• 2. Uitarea unor informații mai puțin importante.

De asemenea, persoanele cu depresie sunt mai predispuse la a avea pierderi de memorie. Preocuparea pentru cauza tristeții și anxietății lor, îngrijorarea constantă sau obsesia unei tragedii recente poate duce la uitarea altor subiecte. (1, 2, 3, 4)

Arta de „a da drumulˮ amintirilor nefolositoare

• Implicarea activă în viața socială

Interacțiunea socială pare să înăbușe partea creierului care stochează amintirile de natură emoțională. Din acest motiv, absența contactului uman a fost îngrijorătoare în timpul pandemiei COVID-19.

• Decizia conștientă de a renunța la resentimente și dezamăgiri din trecut

Conexiunile neuronale devin mai puternice în jurul unei amintiri căreia i se acordă o atenție excesivă. (2)

Uitarea patologică

Spre deosebire de uitarea normală legată de vârstă, pierderea memoriei din sfera patologică este progresivă, iar beneficiile uitării normale menționate anterior nu se aplică și în acest caz. Această stare se înrăutățește în mod constant, iar în cele din urmă, pacientul nu mai poate trăi singur (toate compartimentele vieții sunt afectate). (3, 5)

Incapacitatea de a forma amintiri noi, recente, poartă denumirea de amnezie anterogradă, în timp ce dificultatea de a păstra amintirile stabilite anterior, în trecutul îndepărtat, se numește amnezie retrogradă. Cele două tipuri sunt adesea prezente împreună, însă acestea pot fi diferențiate în anumite circumstanțe. (6)

Simptomele specifice uitării patologice includ:

• Adresarea în mod repetat a acelorași întrebări;
• Uitarea unor cuvinte uzuale în timpul vorbirii;
• Amestecarea cuvintelor;
• Așezarea greșită a obiectelor în locuri nepotrivite;
• Pierderea frecventă a obiectelor personale;
• Dificultăți în adoptarea unor decizii;
• Realizarea cu dificultate a unor sarcini uzuale;
• Rătăcirea într-o zonă familiară/Dezorientare;
• Schimbări de dispoziție sau comportament fără un motiv aparent. (3, 5, 7)

Când ar trebui să apelez la ajutor autorizat?

Cauzele apariției uitării patologice sunt multiple, iar diferențierea acesteia de uitarea normală este, de cele mai multe ori, dificilă. Unii oameni încearcă să ascundă problemele de memorie, iar membri familiei sau prietenii compensează uneori aceste pierderi, fără a fi conștienți de cât de mult s-au adaptat situației. Cu toate acestea, obținerea unui diagnostic prompt este importantă în vederea administrării unui tratament adecvat pentru gestionarea simptomelor. De asemenea, în cazurile severe, medicul poate îndruma pacientul către organizații specializate, ce pot facilita procesul de adaptare față de evenimentele apărute în viața acestuia. (5)

Este normal ca persoanele cu tulburări de memorie să nu conștientizeze imediat propria lor problemă, motiv pentru care membri familiei ori persoanele apropiate prezintă un rol foarte important în depistarea acesteia. Totodată, persoanele care suferă de depresie sau anxietate tind să acorde foarte multă atenție micilor pierderi de memorie, ceea ce îi determină să exagereze severitatea propriei condiții.

Astfel, atâta timp cât deficiențele de memorie nu sunt frecvente și se înscriu în sfera normalității (uitarea unor detalii nesemnificative, pierderea unor obiecte, uitarea temporară a unui nume/ loc în care au fost lăsate anumite obiecte), nu există niciun motiv de alarmă.

Cu toate acestea, dacă persoana:

• prezintă suplimentar dificultăți în îndeplinirea sarcinilor zilnice,
• nu își amintește lucruri semnificative din viața sa (unde locuiește, numele persoanelor apropiate),
• pare confuză sau dezorientată, este timpul potrivit să consulte un specialist.

Notarea unor informații precum:

• Când au început pierderile de memorie,
• Cum și când au fost observate pierderile de memorie,
• Ce fel de lucruri uită persoana afectată,
• Cum afectează această situație viața persoanei în general,
• Dacă pierderile de memorie s-au agravat odată cu trecerea timpului, va fi de mare ajutor pentru stabilirea diagnosticului.

Astfel, medicul va stabili dacă este vorba despre o pierdere semnificativă de memorie și cum poate fi aceasta gestionată în continuare.

Cu toate acestea, este important să înțelegem că uitarea apărută ocazional nu ar trebui privită drept un semnal de alarmă, ci mai degrabă ca pe o modalitate de stocare eficientă a noilor informații. (7)

Tratamentul uitării patologice

În acest caz, schema terapeutică presupune o abordare multidisciplinară. În funcție de tipul afecțiunii, de faza în care se află pacientul și de caracteristicile particulare ale acestuia, poate fi necesară o terapie de tip neurologic, psihiatric, geriatric, psihologic sau altă terapie specifică. Tratamentul poate fi de tip medicamentos, la care se adaugă modificarea stilului de viață, terapia ocupațională, simplificarea sarcinilor din viața cotidiană. (7, 8)

Cum ar trebui să procedez dacă o persoană apropiată prezintă pierderi de memorie în mod frecvent?

• Dacă observați pierderi de memorie la o persoană apropiată, încercați să o încurajați în a vedea un specialist pentru stabilirea unui diagnostic. Amintiți-vă că foarte mulți oameni nu sunt conștienți de problemele de memorie și vor fi reticenți față de vizita la medic.
• Dacă afecțiunea se află într-un stadiu incipient, ajutați persoana să își păstreze rutina zilnică.
• Asigurați-vă că persoana respectivă respectă instrucțiunile medicului, iar planul terapeutic se desfășoară corespunzător (pacientul își ia medicamentele la timp).
• Oferiți-i sprijin emoțional ori de câte ori aveți ocazia, întrucât acceptarea diagnosticului poate fi foarte dificilă pentru pacient. (7)

Prevenirea uitării patologice

Factorii care s-au dovedit a fi cei mai eficienți în prevenirea tulburărilor de memorie sunt:

• Somnul,
• O dietă sănătoasă, echilibrată (limitarea consumului de alcool, zahăr, carne roșie, fast food),
• Exerciții fizice,
• Viață socială sănătoasă,
• Unele activități cognitive.

Creierul acționează asemenea unui mușchi: antrenându-l mai des, va fi mai puternic. Astfel, dacă acesta nu beneficiază de nutrienții și exercițiile de care are nevoie, ori dacă oamenii nu își valorifică abilitățile sociale și cognitive, există probabilitatea apariției unor „dauneˮ la acest nivel. Acesta este motivul pentru care o viață activă și sănătoasă este benefică pentru memorie. (7, 9)

În final, uitarea benignă asociată procesului de îmbătrânire și uitarea patologică reprezintă noțiuni complet diferite, deși uneori simptomele caracteristice acestora se suprapun. Cu toate acestea, este important de reținut că:

• Uitarea normală este adesea cauzată de lipsa de concentrare și nu progresează niciodată spre stări mai severe
• Uitarea patologică presupune pierderea unor informații relevante pentru individ și are caracter progresiv.

În cazul unei incertitudini cu privire la simptomele prezente, este recomandată consultarea unui medic specialist.