Care este diferența dintre demență și boala Alzheimer?

De multe ori, între demență și boala Alzheimer se pune un semn de echivalență, deși cei doi termeni nu sunt superpozabili.

Demența nu este o afecțiune de sine stătătoare, ci reprezintă un conglomerat de simptome caracteristice diminuării globale a funcțiilor cerebrale superioare. Declinul este suficient de important încât să afecteze viața cotidiană a individului. Funcțiile cerebrale interesate de demență sunt:

• memoria recentă (capacitatea de a învăța și de a reține lucruri noi);
• limbajul (abilitatea de a scrie, de a vorbi sau de a înțelege limbajul scris/vorbit);
• funcția vizual-spațială (abilitatea de a utiliza simboluri, hărți, judecarea locației obiectelor);
• funcțiile executive (capacitatea de a planifica, raționa, de a rezolva probleme);
• capacitatea de a duce la bun sfârșit sarcini rudimentare precum îmbrăcatul sau hrănitul;
• abilitățile de control al emoțiilor [1], [2], [3]

„Demența” este un termen adesea utilizat greșit pentru a explica declinul cognitiv cauzat de vârstă (îmbătrânirea firească). Deși o parte dintre funcțiile cerebrale precizate anterior încep să încetinească, acest lucru nu este atât de pronunțat încât să împiedice persoana să-și îndeplinească sarcinile din viața de zi cu zi. Totodată, există boli degenerative ale sistemului nervos central care, în diferite etape de evoluție, pot conduce la demență. În acest sens, exemplele elocvente sunt:

• boala Huntington;
• boala Parkinson;
• boala Creutzfeldt-Jakob;
• demența fronto-temporală;
• demența cu corpi Lewy;
• demența vasculară;
• sindromul Wernicke-Korsakoff. [1], [2], [3]

Alături de acestea, anumite forme de demență, precum sunt cele produse de deficitul unor vitamine sau de consumul unor droguri/medicamente, pot fi temporare, deci reversibile. [3]

În linii mari, boala Alzheimer este o formă ireversibilă de demență, lent-progresivă, în care simptomul central este reprezentat de pierderile de memorie. În producerea bolii sunt implicate, în special, regiunile cerebrale responsabile de controlul gândirii, al memoriei și al limbajului. [1]

Boala Alzheimer

Boala Alzheimer este o afecțiune ireversibilă, degenerativă, incurabilă. Ca mecanism de producere, a fost constatată distrugerea celulelor nervoase, fiind interesate preponderent regiunile cerebrale responsabile de controlul gândirii, al memoriei sau al limbajului. Fiind o afecțiune lentă, simptomele se înrăutățesc pe măsură ce mai mulți neuroni mor. În ciuda unui posibil debut încă de la vârste foarte tinere (30-50 de ani), cele mai multe cazuri se întâlnesc la persoanele peste 65 de ani. [3], [4]

Boala Alzheimer rămâne cea mai frecventă formă de demență, reprezentând majoritatea cazurilor diagnosticate (50-70%). În SUA, reprezintă a șasea cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste mai mari de 18 ani. În plus, statisticile o încadrează ca principală cauză de dizablilitate; odată cu avansarea bolii, nevoia de asistență personală permanentă devine mandatorie, fapt ce poate fi privit drept o provocare atât de cei bolnavi, cât și de aparținători. [1], [4]

Pierderile de memorie reprezintă simptomul cardinal al bolii. În timp, acestea devin din ce în ce mai profunde, capacitățile de a-și duce la îndeplinire sarcinile cotidiene fiind afectate. Alte simptome care pot apărea în evoluția bolii sunt: tulburările de dispoziție, dificultățile în a desfășura concomitent mai multe sarcini, poziționarea greșită a obiectelor, repetiția anumitor acțiuni sau cuvinte, confuzia, tulburările de organizare și exprimare a gândurilor, dezorientarea și chiar rătăcirea în locuri familiare. Nu există un tratament curativ pentru demența Alzheimer, însă se poate apela la diverse medicamente care să încetinească declinul cognitiv. [3], [4]

 

Tipuri de demențe

În această secțiune vor fi prezentate pe scurt principalele tipuri de demență de care trebuie diferențiată boala Alzheimer.

Demența vasculară este a doua cauză de demență, în ordinea frecvenței, după maladia Alzheimer. Apare atunci când un cheag de sânge blochează vasele ce deservesc anumite zone ale creierului sau atunci când un vas de sânge se sparge și sângele inundă anumite porțiuni cerebrale. Consecința este reprezentată de moartea neuronală. Spre deosebire de demența Alzheimer, simptomele se instalează brusc și depind de regiunea cerebrală interesată. Dintre acestea, cele mai comune sunt: pierderile de memorie, dificultățile de menținere a atenției, confuzia, tulburările de judecată și periclitarea capacității de decizie. De regulă, diagnosticul este tranșat de imagistica cerebrală care pune în evidență anomaliile apărute la nivelul vasului de sânge.

Demența cu corpi Lewy este o formă de demență în care predomină acumularea unei proteine numită α-sinucleină (corpii Lewy) în celula nervoasă. Unele dintre simptomele inițiale ale bolii pot fi similare celor din boala Alzheimer, însă distincția este reprezentată de apariția tulburărilor de somn, halucinațiilor vizuale, încetinirii psihomotorii, tulburărilor de echilibru sau a semnelor tipice bolii Parkinson.

Demența din boala Parkinson este diagnosticată în stadiile avansate ale bolii. Simptomele sunt similare celei din demența cu corpi Lewy.

Demența fronto-temporală afectează porțiunile anterioare și laterale ale emisferelor cerebrale. Progresează mai rapid decât boala Alzheimer și tinde să apară la vârste mai mici. Primele simptome sunt reprezentate de: modificările de personalitate, tulburările de judecată, tulburările de planificare și tulburarea abilităților sociale.

Boala Huntington este o boală cerebrală progresivă, asociată cu disfuncții ale genelor de pe cromozomul 4. Se caracterizează prin mișcări involuntare ale membrelor, iar demența apare în stadii mai avansate ale bolii. Demența se manifestă printr-un declin în capacitatea de judecată a persoanei și prin marcate tulburări de dispoziție (iritabilitate, depresie).

Sindromul Wernicke-Korsakoff este o tulburare funcțională cronică, cu impact major asupra capacității de memorizare. Este provocat de deficitul sever de vitamină B1 (tiamină), întâlnit la indivizii care consumă în mod abuziv alcool. Vitamina B1 ajută celula nervoasă să producă energie din zahăr, iar atunci când nivelul său este redus, neuronii nu mai pot genera suficient de multă energie pentru a funcționa corespunzător. Tulburările de memorie acaparează tabloul clinic, simptome suplimentare fiind de cele mai multe ori inexistente.

Demența mixtă reprezintă o entitate clinică în care mai multe simptome tipice pentru formele anterior prezentate se pot întâlni. Astfel, anomaliile sunt complexe, însă, asocierea cea mai frecventă rămâne cea dintre demența vasculară și demența Alzheimer. [3], [5]

Diagnosticul demențelor

Specialiștii care se ocupă cu diagnosticul demențelor sunt medicii neurologi. Uneori, în echipa de diagnostic pot participa și medicii psihiatri sau medici din diverse specialități medicale. Aceștia recomandă pacientului sau, după caz, familiei pacientului efectuarea unor investigații pentru a se stabili cauza exactă a demenței. Testele de sânge, imagistica cerebrală (CT, RMN), puncția lombară, testele neuropsihologice, precum MMSE (Minimal Mental State Examination) sunt câteva dintre acestea. Astfel, în momentul în care o persoană este diagnosticată cu demență, aceasta este diagnosticată cu un set de simptome. Cu alte cuvinte, primește un diagnostic foarte general. Doar prin intermediul unei evaluări corespunzătoare, cauza poate fi identificată. [1], [2], [4]