Boli și situații ce agravează diabetul

©

Autor:

Boli și situații ce agravează diabetul

Unele situații și afecțiuni pot agrava simptomele asociate diabetului. Acestea pornesc de la sedentarism și un somn deficitar la probleme tiroidiene, pancreatită și altele. Mai jos sunt principalele boli și situații ce agravează diabetul.

sedentarismul

Dacă petreci prea mult timp jos, în afara somnului, înseamnă că ești sedentar. Cercetările arată că sedentarismul poate cauza complicații asociate diabetului zaharat. (1, 2)

Chiar dacă ești activ 30 de minute pe zi, recomandarea OMS, tot este posibil să ai un stil de viață sedentar. Dacă petreci ore la rând la muncă fără a te ridica pentru măcar câțiva pași ești sedentar. Similar, dacă petreci ore în șir pe scaun la școală sau acasă, dacă lucrezi ca șofer și nu faci pauze sau dacă te joci jocuri video fără întrerupere, ore la rând. (3, 4)

Dacă trebuie să lucrezi la birou ia câte o pauză de 5 minute la fiecare 30 de minute pentru a întinde mușchii picioarelor sau pentru a face câteva exerciții pe scaun. (5)

Alcoolul

Consumul excesiv de alcool este asociat unui risc mai mare de complicații asociate diabetului de tip 2. (6)

Chiar și consumul excesiv 1-2 zile pe săptămână sau doar ocazional poate cauza probleme pentru ficat. (7)

Somnul

Un somn nesănătos este asociat unui risc mai mare de diabet de tip 2. De asemenea, dacă suferi de diabet insomnia și alte probleme de somn pot crește riscul de apariție a complicațiilor. (8, 9)

Un nivel ridicat al colesterolului și a trigliceridelor

Dacă ai un nivel redus al colesterolului bun HDL există un risc mai mare de diabet de tip 2. Similar, dacă ai un nivel ridicat în cazul colesterolului rău LDL. (10, 11)

Totodată, persoanele care au un nivel ridicat al trigliceridelor au un risc mai mare de diabet iar persoanele diabetice care au colesterolului și trigliceridele mărite au un risc mai mare de complicații. De exemplu, diabeticii care au un nivel ridicat al trigliceridelor pot necesita amputare. (12, 13, 14)

Genetica

Dacă ai rude apropiate, părinții sau un frate, care se confruntă cu diabet ai un risc mai mare de a dezvolta boala. Similar, dacă sunt prezenți și alți factori de risc au o probabilitate mai mare de a dezvolta complicații. (15)

Un studiu a arătat că persoanele care provin din familii în care există cazuri de diabet au o probabilitate mai mare de a dezvolta piciorul diabetic. (16)

Tensiune arterială ridicată

Dacă nu ții tensiunea arterială sub control există șanse mari să apară atât complicații cardiovasculare cât și complicații în caz de diabet. (17)

Persoanele care au diabet și afecțiuni cardiace ar trebui să aibă tensiunea arterială sub 130/80 mm Hg. (18)

Pentru persoanele sănătoase tensiunea arterială este sub 120/80 mm Hg.

Dieta

Dieta nesănătoasă este un alt factor ce poate cauza complicații în diabet. Se recomandă consumul de fructe și legume, cereale integrale, carne de pui fără piele, pește, leguminoase, uleiuri sănătoase (ulei de măsline), nuci și semințe fără sare. (19, 20)

De asemenea, este indicată reducerea consumului de grăsimi saturate și trans, reducerea colesterolului, a consumului de sare, a cărnii roșii, produselor procesate, carbohidraților rafinați și a băuturilor dulci. (21)

Boala celiacă

Boala celiacă este o afecțiune autoimună care afectează 1% din populație însă din totalul bolnavilor doar 15% sunt diagnosticați. În cazul bolnavilor glutenul irită membrana care căptușește intestinul subțire.

Apare frecvent la persoanele care au diabet de tip 1 și poate cauza unele complicații. Unele persoane observă doar după ce încep administrarea insulinei simptomele specifice bolii celiace. (22)

Afecțiuni tiroidiene

Problemele tiroidiene, hipotiroidismul și hipertiroidismul apar mai ales la persoanele cu diabet de tip 1, deoarece sistemul imunitar atacă celulele glandei tiroide similar situației în care distrug celulele care produc insulina de la nivelul pancreasului. (23)

Pot fi afectați deopotrivă copii și adulți iar cea mai frecventă problemă asociată cu diabetul de tip 1 este hipotiroidismul. Persoanele care suferă de diabet de tip 2 se pot confrunta cu probleme de tiroidă însă nu se știe de ce apar. (24)

În ambele cazuri, hipotiroidismul și hipertiroidismul, în special dacă nu sunt tratate pot cauza complicații în diabet.

Unele afecțiuni psihiatrice sau neurologice

Unele afecțiuni psihiatrice precum depresia, boala bipolară și schizofrenia precum și boala Alzheimer pot afecta capacitatea unei persoane de a ține diabetul de tip 2 sub control. (25, 26, 27)

Pe de altă parte, persoanele care iau medicamente antipsihotice au un risc ușor mai mare de a dezvolta diabetul zaharat. (28, 29, 30, 31)

Sindromul de ovare polichistice

Sindromul de ovare polichistice afectează aproximativ 10% dintre femei. Din totalul pacienților aproximativ 10-20% dezvoltă diabet de tip 2 și există un risc crescut de complicații inclusiv boli de inimă. (32, 33)

Pentru a evita complicațiile este indicată diagnosticarea și tratarea sindromului de ovare polichistice. Medicamentele, menținerea unei greutăți sănătoase prin sport și dietă reprezintă principalele arme în prevenirea complicațiilor. (34)

Mobilitate limitată a articulațiilor

Numită și cheiroartropatie diabetică această complicație cauzează pierderea mobilității normale a articulațiilor la diabetici. (35)

Afectează mai ales mâinile, cotul, umerii, genunchii, glezna, gâtul și partea inferioară a spatelui. De asemenea, se asociază cu nefropatie (probleme de rinichi) și retinopatie (probleme oculare). (36)

Este ameliorată prin menținerea nivelului glicemiei în limitele recomandate de medic. Mai mult, injecțiile pe bază de corticosteroizi și fizioterapia pot ajuta la ameliorarea durerii.

Umărul înghețat (capsulită adezivă a umărului)

Afecțiunea cunoscută popular sub numele de „umăr înghețat” se manifestă prin durere, înțepeneală și limitarea capacității de mișcare a umărului. (37, 38)

Apare mai ales la persoanele care au avut diabet ani la rând, sunt vârstnice, au avut atac de cord sau complicații precum retinopatie și nefropatie. (39)

Se tratează prin analgezice, injecții pe bază de corticosteroizi și fizioterapie. Uneori, necesită intervenția chirurgicală.

Probleme orale

Problemele stomatologice sunt frecvente în cazul diabeticilor. Se estimează că persoanele care au diabet au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta probleme dentare. De asemenea, riscul este crescut și în cazul celor care au diabet de tip 1. (40)

În plus, există un risc mai mare de complicații în cazul diabeticilor care au constant un nivel ridicat al glicemiei. (41)

Neuropatie

Neuropatia se referă la probleme ale rețelei nervoase. Un nivel ridicat al zahărului din sânge poate afecta pereții vaselor capilare care hrănesc nervii; apare mai ales la nivelul picioarelor. (42)

Se manifestă prin amorțeală și senzația de arsură sau durere care începe din vârful degetelor și se amplifică în sus. (43)

În lipsa unui tratament diabetul și neuropatia pot duce la pierderea controlului asupra membrelor afectate. De asemenea, dacă sunt afectați nervii implicați în digestie pot apărea simptome precum greață, vărsături, diaree și/sau constipație. În cazul bărbaților, pot apărea disfuncții erectile. (44, 45)

Atunci când sunt afectați nervii piciorului circulația are de suferit iar infecțiile pot necesita amputarea unor degete sau chiar a piciorului. (46)

Alte boli care pot agrava diabetul sunt:

  • Nefropatia – diabetul poate afecta sistemul de filtrare al rinichilor. Degradarea continuă poate duce la insuficiență renală și crește riscul de dializă și chiar transplant de rinichi (47, 48)
  • Retinopatie – diabetul poate afecta vasele de sânge ale retinei. În lipsa tratamentului poate apărea retinopatia diabetică și chiar orbirea. Totodată, persoanele diabetice au un risc mai mare de glaucom și cataractă (49)
  • Unele probleme dermatologice – în special, infecțiile bacteriene și fungice pot cauza complicații ale diabetului (50).


Diabetul este o afecțiune cronică ce afectează milioane de oameni în întreaga lume. Prezența unor factori de risc sau a unor alte afecțiuni pot contribui la agravarea diabetului motiv pentru care diagnosticarea timpurie, urmarea tratamentului precum și schimbarea stilului de viață reprezintă soluții pentru a evita complicațiile severe asociate diabetului (atac de cord, amputare, pierderea vederii etc).


Data actualizare: 26-01-2022 | creare: 26-01-2022 | Vizite: 745
Bibliografie
1. Identification of risk factors of diabetes mellitus in bank employees of selected banks in Ndola town, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31336512/
2. Sedentary behavior as a mediator of type 2 diabetes, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4364419/
3. Physical activity, link: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/physical-activity
4. Sedentary Lifestyle: Overview of Updated Evidence of Potential Health Risks, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7700832/
5. Physical activity in paid work time for desk-based employees: a qualitative study of employers’ and employees’ perspectives, link: https://bmcpublichealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12889-020-08580-1
6. Alcohol Consumption and the Incidence of Type 2 Diabetes, link: https://care.diabetesjournals.org/content/26/10/2785
7. The Relationship Between Alcohol Consumption and Vascular Complications and Mortality in Individuals With Type 2 Diabetes, link: https://care.diabetesjournals.org/content/37/5/1353
8. Sleep Duration and Diabetes Risk: Population Trends and Potential Mechanisms., link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5070477/
9. Diabetic Complications Associated with Poor Sleep Quality in Type 2 Diabetes, link: https://diabetes.diabetesjournals.org/content/67/Supplement_1/820-P
10. HDL Cholesterol and Risk of Type 2 Diabetes: A Mendelian Randomization Study, link: https://diabetes.diabetesjournals.org/content/64/9/3328
11. Cholesterol and Diabetes, link: https://www.heart.org/en/health-topics/diabetes/diabetes-complications-and-risks/cholesterol-abnormalities--diabetes
12. Triglyceride is an independent predictor of type 2 diabetes among middle-aged and older adults: a prospective study with 8-year follow-ups in two cohorts, link: https://translational-medicine.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12967-019-02156-3
13. Variability of risk factors and diabetes complications, link: https://cardiab.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12933-021-01289-4
14. Triglycerides and Amputation Risk in Patients With Diabetes, link: https://care.diabetesjournals.org/content/34/3/635
15. Family History, Diabetes, and Other Demographic and Risk Factors Among Participants of the National Health and Nutrition Examination Survey 1999–2002, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1327713/
16. Family history of diabetes is associated with diabetic foot complications in type 2 diabetes, link: https://www.nature.com/articles/s41598-020-74071-3
17. Blood pressure and complications in individuals with type 2 diabetes and no previous cardiovascular disease: national population based cohort study, link: https://www.bmj.com/content/354/bmj.i4070
18. Diabetes and Hypertension: A Position Statement by the American Diabetes Association, link: https://care.diabetesjournals.org/content/40/9/1273
19. Association of dietary patterns with diabetes complications among type 2 diabetes patients in Gaza Strip, Palestine: a cross sectional study, link: https://jhpn.biomedcentral.com/articles/10.1186/s41043-017-0115-z
20. What is a healthy, balanced diet for diabetes, link: https://www.diabetes.org.uk/guide-to-diabetes/enjoy-food/eating-with-diabetes/what-is-a-healthy-balanced-diet
21. The prevention and control the type-2 diabetes by changing lifestyle and dietary pattern, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3977406/
22. Type 1 diabetes and celiac disease: The effects of gluten free diet on metabolic control, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3746085/
23. Thyroid Dysfunction and Diabetes Mellitus: Two Closely Associated Disorders, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6507635/
24. Thyroid Disease and Diabetes, link: https://www.verywellhealth.com/thyroid-disease-and-diabetes-3289616
25. Alzheimer's Disease Is Type 3 Diabetes–Evidence Reviewed, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2769828/
26. Diabetes mellitus and Alzheimer's disease: shared pathology and treatment?, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3045545/
27. Diabetes and Depression, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4476048/
28. Is Your Mood Disorder a Symptom of Unstable Blood Sugar? , link: https://sph.umich.edu/pursuit/2019posts/mood-blood-sugar-kujawski.html
29. Bipolar disorder and diabetes mellitus: evidence for disease-modifying effects and treatment implications, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4936996/
30. Acute Hyperglycemia Associated with Psychotic Symptoms in a Patient with Type 1 Diabetes Mellitus: A Case Report, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5300708/
31. Association Between Antipsychotic Medication Use and Diabetes, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6718373/
32. Polycystic Ovary Syndrome and Risk for Long-Term Diabetes and Dyslipidemia, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3060760/
33. Polycystic ovary syndrome: a follow-up study on diabetes mellitus, cardiovascular disease and malignancy 15-25 years after ovarian wedge resection, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18075845/
34. Recent advances in the understanding and management of polycystic ovary syndrome, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6489978/
35. Limited joint mobility syndrome in diabetes mellitus: A minireview, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4530324/
36. Limited Joint Mobility Progression in Type 1 Diabetes: A 15-Year Follow-Up Study, link: https://www.hindawi.com/journals/ije/2018/1897058/
37. Diabetes and shoulder disorders, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5009124/
38. Shoulder manifestations of diabetes mellitus, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20701586/
39. Frozen Shoulder, link: https://www.diabetes.co.uk/diabetes-complications/frozen-shoulder.html
40. Diabetes, Gum Disease, & Other Dental Problems, link: https://www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/preventing-problems/gum-disease-dental-problems
41. A study of dental problems in diabetic patients, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1606949/
42. Diabetic neuropathy: Clinical manifestations and current treatments, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4254767/
43. Diabetic neuropathy, link: https://www.nature.com/articles/s41572-019-0092-1
44. Diabetic neuropathy in the gut: pathogenesis and diagnosis, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26643877/
45. Diabetes and sexual dysfunction: current perspectives, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3949699/
46. Predictors of major lower limb amputation in type 2 diabetic patients referred for hospital care with diabetic foot syndrome, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6018853/
47. Diabetic kidney diseases revisited: A new perspective for a new era, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6838932/
48. Diabetic Nephropathy, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534200/
49. Risk Factors Associated With Diabetic Retinopathy: A Cross-Sectional Study Within Palestinian Patients in Northern West Bank, link: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fcdhc.2021.736715/full
50. Diabetes mellitus and the skin, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5312172/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • MIT: Consumul ridicat de dulciuri poate provoca diabet
  • Smart Contact Lens – lentilele care monitorizează glicemia
  • Plasturele „inteligent” pentru monitorizarea glicemiei
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum