Bistriţa-Năsăud: Spitalul Clinic Judeţean, dotat cu sistem de chirurgie robotică da Vinci; a fost efectuată prima operaţie
Data publicării: 21-11-2024
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa a recepţionat un sistem de chirurgie robotică da Vinci, achiziţionat cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar miercuri a fost efectuată prima operaţie, la 24 de ore de la sosirea echipamentelor.
Unitatea medicală a devenit, astfel, primul spital public din România unde acest sistem de chirurgie robotică este funcţional.
În momentul de faţă, spitalul are o singură echipă acreditată să folosească robotul da Vinci, cea de la urologie, însă urmează să fie specializaţi şi medici de la chirurgie generală, chirurgie toracică şi obstetrică-ginecologie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la spital, după finalizarea primei operaţii cu robotul da Vinci, că acesta reprezintă "un moment istoric" pentru unitatea medicală.
"Este un moment istoric pentru SCJU Bistriţa şi pentru sistemul medical public din România. Astăzi s-a făcut deja prima operaţie pe acest sistem de chirurgie minim invazivă da Vinci, care a fost achiziţionat cu o finanţare mixtă, susţinută de Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, şi bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Aş vrea să îi mulţumesc atât prim-ministrului Ciolacu, cât şi ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila că au răspuns prompt solicitării noastre de a ne sprijini prin dotarea cu un asemenea sistem care, la momentul de faţă, este cel mai performant din lume. Vom avea 11 colegi medici care vor opera, din mai multe specializări: urologie, chirurgie generală, chirurgie toracică şi obstetrică-ginecologie. Vom avea un departament de chirurgie robotică, care va fi coordonat de domnul doctor Răzvan Couţi, care va funcţiona în cadrul secţiei de chirurgie generală. Costul sistemului a fost de 3,5 milioane de euro", a spus Moldovan.
Radu Moldovan a adăugat că spitalul va fi sprijinit cu fonduri de la bugetul judeţean, astfel încât aceste operaţii de chirurgie robotică să fie gratuite pentru pacienţi, având în vedere că doar o parte din costuri sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, instituţie pe care preşedintele Consiliului Judeţean o consideră "rămasă în 1900 toamna".
"Nu decontează integral Casa de Sănătate, care în momentul de faţă e rămasă în 1900 toamna. Casa de Sănătate, nu numai pe chirurgie robotică, e rămasă în urmă cu foarte multe proceduri medicale, ea încă mai crede că spitalele se aerisesc cu deschiderea geamului, nu cu sisteme performante de curăţare a aerului şi de temperaturi controlate, dar va sosi momentul şi cred că acesta va fi unul dintre momentele în care va trebuie să facem discuţii foarte serioase, la nivel naţional, cu Casa, pentru că trebuie să-şi actualizeze şi ea tarifele pe care le decontează", a afirmat Moldovan.
Medicul de la SCJU Bistriţa care a efectuat prima operaţie cu robotul da Vinci, Răzvan Couţi, a precizat că beneficiarul a fost un pacient de 74 de ani, diagnosticat cu o tumoră la un rinichi, căruia i s-a efectuat o nefrectomie parţială, iar operaţia a durat aproximativ trei ore.
Potrivit lui Couţi, pentru început sistemul de chirurgie robotică va fi folosit pentru o operaţie pe săptămână, pentru ca ulterior, după ce şi alţi medici se vor specializa, să se ajungă la câte două operaţii pe zi.