Bacteriuria asimptomatică

Bacteriuria asimptomatică reprezintă prezența bacteriilor în urina recoltată în mod corect la un pacient care nu prezintă semne sau simptome de infecție urinară. Frecvența bacteriuriei asimptomatice crește cu vârsta, incidența sa fiind de peste 15% în rândul persoanelor cu vârstă peste 65 de ani, ajungând la 50% în rândul persoanelor peste 80 de ani.

Majoritatea persoanelor cu bacteriurie asimptomatică nu vor deveni niciodată simptomatice și nu vor avea nicio consecință negativă asupra sănătății. Din acest motiv, de cele mai multe ori nu este nevoie de tratament antibiotic. Acesta se administrează atunci când beneficiile depășesc riscurile în cazul femeilor însărcinate, pacienților care urmează să efectueze intervenții urologice care ar afecta integritatea mucoasei și pacienților care au efectuat transplant renal în ultimele 3 luni. [1]

Etiologie

Bacteriuria asimptomatică este mult mai frecventă în rândul femeilor din cauza lungimii scurte a uretrei. Totodată, majoritatea femeilor pot avea bacteriurie temporară în urma actului sexual, dar foarte puține femei dezvoltă simptome, deoarece sistemul imun al organismului reușește să prevină aceste infecții.

În cazul vârstnicilor, golirea incompletă a vezicii pare a avea un rol în creșterea incidenței bacteriuriei asimptomatice. [1]

Există o serie de factori care favorizează apariția bacteriuriei:

• uropatia obstructivă (prezența calculilor, hipertrofia de prostată, cistocelul, prolapsul uterin, etc.)
• scăderea activității bactericide a secrețiilor prostatice
• afecțiuni neuromusculare
• contaminarea perineului cu materii fecale (mai ales la femei cu demență)
• cateterizarea urinară permanentă
• utilizarea frecventă a instrumentelor urologice
• creșterea patogenilor urinari din zona vaginului postmenopauză. [1, 2]

Agentul etiologic cel mai frecvent întâlnit este Escherichia coli, identificându-se de obicei la persoanele sănătoase. Alte bacterii care mai pot fi identificate sunt Enterobacteriaceae, Pseudomonas aeruginosa, specii de Enterococcus sau Streptococul de grup B. La bărbați se întâlnesc mai frecvent specii de Enterococcus sau bacili gram negativi. Pacienții cu cateter urinar permanent pot avea bacteriurie asimptomatică polimicrobiană. [1, 2, 3]

Epidemiologie

Incidența bacteriuriei asimptomatice diferă în funcție de vârstă, fiind însă mai mare la femei.

În cazul sugarilor și antepreșcolarilor incidența este foarte mică, întâlnindu-se în mai puțin de 0,5% din cazuri.

În cazul femeilor de vârstă fertilă incidența este de sub 5%, crescând la peste 15% în cazul femeilor și bărbaților de peste 65 ani, până la 40-50% în cazul persoanelor peste 80 ani.

În cazul femeilor însărcinate incidența bacteriuriei asimptomatice este de 1,5-9,5%. Totodată, antecedentele de infecție de tract urinar și statutul socioeconomic scăzut s-a asociat cu o frecvență mai mare a bacteriuriei asimptomatice. [1, 2]

Anamneza și examenul clinic

Pacienții identificați cu bacteriurie asimptomatică nu prezintă niciun fel de simptome sugestive pentru infecție de tract urinar (senzație de arsură la urinare, nevoia de a urina frecvent și de urgență, febră, durere în flancurile abdominale sau durere lombară, durere la urinare). [1, 4]

Diagnostic

Diagnosticul bacteriuriei asimptomatice se realizată prin urocultură, recoltată fie din jetul mijlociu în timpul urinării direct în recipientul steril după toaleta riguroasă a regiunii urogenitale, fie în urma cateterizării urinare.

În primul caz se consideră bacteriurie asimptomatică astfel:

• în cazul femeilor, două recoltări consecutive cu izolarea aceleiași specii bacteriene cu cel puțin 100.000 unități formatoare de colonii (UFC) pe mililitru de urină.
• în cazul bărbaților, o singură recoltare cu o singură specie bacteriană având mai mult de 100.000 UFC pe mililitru de urină.

În cazul urinei recoltate prin cateterizare se acceptă atât pentru femei, cât și pentru bărbați o singură izolare a unei specii bacteriene având peste 100 UFC pe mililitru de urină. [1, 2, 3]

Testarea urinei de tip dipstick poate arăta prezența esterazei leucocitare (piurie) sau prezența nitriților. Acest tip de testare este însă nespecifică pentru bacteriuria asimptomatică, nefiind suficientă pentru a motiva instituirea tratamentului antibiotic.

Examenul bacteriologic microscopic poate identifica în unele cazuri bacteriile în urină, fără a putea fi realizată însă o analiză cantitativă a acestora. [1, 3]

Screening-ul pentru bacteriurie asimptomatică nu trebuie efectuat de rutină. De menționat sunt copiii, diabeticii, vârstnicii, pacienții cu leziuni medulare și pacienții cu cateter urinar permanent care deși pot avea bacteriurie asimptomatică, ei nu vor prezenta beneficii ale administrării antibioticelor. Astfel, screening-ul pentru bacteriurie asimptomatică în cazul acestor segmente de populație este nejustificat.

Pe de altă parte, în cazul femeilor însărcinate trebuie efectuată cel puțin o urocultură la finalul primului trimestru de sarcină pentru a identifica o posibilă bacteriurie asimptomatică. Alte indicații de screening pentru bacteriuria asimptomatică sunt: intervențiile urologice care implică sângerarea mucoasei (de exemplu: rezecția de prostată) sau pacienții care sunt în primele trei luni după transplantul renal. [1, 2, 3]

Diagnostic diferențial

• pielonefrită acută
• cancer vezical
• infecția de tract genitourinar cu Chlamydia
• cistita nonbacteriană
• cistita interstițială
• infecția cu Herpes simplex
• boala inflamatorie pelvină
• abces renal sau perirenal
• uretrită
• vaginită. [1]

Abordare terapeutică

Majoritatea pacienților cu bacteriurie asimptomatică nu necesită tratament, deoarece nu există consecințe negative ale acesteia și foarte rar pot apărea simptome de infecție de tract urinar.

În mod particular, s-a dovedit că diabeticii, vârstnicii, copiii, pacienții cu leziuni medulare și pacienții cu cateter urinar permanent nu prezintă beneficii în urma tratamentului antibiotic pentru bacteriurie asimptomatică. Dimpotrivă, tratarea excesivă a acesteia duce la o creștere a incidenței efectelor adverse ale antibioticelor și la creșterea rezistenței la antimicrobiene. [1, 2, 3, 4]

Pe de altă parte, s-a dovedit a fi benefică tratarea gravidelor cu bacteriurie asimptomatică, scăzând riscul de pielonefrită, greutate mică la naștere a copiilor și naștere prematură. Totodată, pacienții care urmează sa aibă intervenții urologice care afectează integritatea mucoasei, cum ar fi rezecția prostatică, și pacienții aflați în primele trei luni dupa transplant renal trebuie să efectueze tratamentul antibiotic adecvat, scăzându-se riscul unei infecții de tract urinar și posibilele complicații ale acesteia.

Tratamentul trebuie administrat în funcție de rezultatul uroculturii și antibiogramei. În sarcină pot fi utilizate amoxicilina, amoxicilina/clavulanat (Augmentin), cefuroxim, cefalexin (Keflex) și nitrofurantoin. Durata tratamentului este de 3-7 zile în cazul gravidelor și trebuie efectuată cel puțin o urocultură de control. [1, 3]