Astenia de primăvară

©

Autor:

Astenia de primăvară

Astenia reprezintă un simptom caracterizat printr-o stare de oboseală fizică și psihică. Acesta este un termen provenit din limba greacă și înseamnă în traducere directă - „a”= fără, „sthenia”= putere, forță, vigoare. (1, 2, 3)

Astenia trebuie în primul rând diferențiată de :

  • fatigalibilitate care semnifică oboseală de cauză musculară (scăderea capacității de efort prin scăderea forței musculare cu apariția oboselii la efort minim);
  • amețeală;
  • dispnee (senzație de oboseală din cauza lipsei de aer). (3)


Astenia este un simptom care poate fi corelat cu un număr mare de patologii. Însă în cadrul acestui articol vom discuta despre astenie ca simptom de sine stătător ce apare la trecerea dintre anotimpuri (în acest caz dintre iarnă și primăvară).
Astenia afectează orice categorie de vârstă, indiferent de rasă sau sex. Poate să apară pe termen scurt, lung sau intermitent.

De ce apare astenia de primăvară?

Astenia de primăvară are mai multe cauze posibile printre care:


  • Modificările hormonale care se produc odată cu instalarea primăverii (în timpul acestui anotimp cresc temperaturile și gradul de luminozitate)


Melatonina
este un hormon eliberat de epifiză în corelație cu gradul de luminozitate la care suntem expuși, având rol în reglarea somnului. Teoretic, eliberarea de melatonină începe să crească seara și se menține la valori ridicate pe parcul nopții, scăzând dimineața. La trecerea dintre anotimpuri, celulele receptoare de la nivelul retinei pot fi stimulate puternic de luminozitatea crescută (comparativ cu iarna), determinând paradoxal creșterea eliberării de melatonină și producând somnolență.

Serotonina, hormonul fericirii, este eliberată de creier sub influența factorilor mediului extern (de exemplu lumina soarelui) sau a exercițiilor fizice. Deficitul de serotonină (de exemplu prin sedentarism) favorizează instalarea unor afecțiuni mentale precum depresia.

Endorfinele sunt hormoni care au rol în menținerea unei stări de calm și bine. Scăderea nivelului acestora în sânge (de exemplu prin lipsa activității fizice) poate produce tristețe, anxietate, gândire negativă. (4)

  • Alimentația necorespunzătoare în timpul iernii care conduce la carențe de minerale și vitamine

Alimentația variază în funcție de necesitățile organismului în perioada respectivă, dar și de tipul de alimente care pot fi cultivate sau produse. Din cauza numărului mic de ore cu lumină, în timpul iernii depozitele de serotonină (produsul chimic care menține bunăstarea organismului) încep să scadă și astfel dorința de a consuma alimente bogate în carbohidrați crește (cartofi, fasole, cereale). De asemenea, crește aportul de proteine și lipide prin consum de carne sau produse de origine animală. Deci pot să apară carențe de minerale și vitamine prin consum redus al anumitor fructe și legume. Astfel se poate produce diminuarea capacității de efort sau alterarea funcției psihice. (1, 5)

  • Lipsa exercițiilor fizice pe parcursul iernii

Din cauza condițiilor climaterice, iarna oamenii sunt mai sedentari, ceea ce se asociază cu o scădere a eliberării de hormoni precum endorfinele sau serotonina. Aceștia au multiple roluri în organism: scad intensitatea durerii, previn apariția tulburărilor psihice, întăresc sistemul imunitar, sunt implicați în adaptarea la lumină sau întuneric. Prin scăderea nivelului acestora ca urmare a diminuării activităților fizice se pot instala diverse patologii somatice sau psihice. (1, 4, 5)

  • Virozele care survin deseori la trecerea dintre anotimpuri

Schimbările de anotimp sunt perioadele care favorizează cel mai mult apariția virozelor pe fondul scăderii sistemului imunitar. Instalarea unei viroze presupune toate manifestările caracteristice acestei afecțiuni, inclusiv fatigabilitate și modificări de ordin psihic. (1, 5)

  • Bolile cronice

Sunt vizate mai ales cele însoțite de durere prelungită, care afectează intens calitatea vieții sau care necesită chimioterapie sau radioterapie (cu multe reacții adverse). (1, 5)

  • Alergiile

Declanșarea unei alergii din cauza polenului sau prafului este frecvent întâlnită primăvara și determină o simptomatologie caracteristică, asemănătoare unei răceli (cu rinoree, strănut, prurit ocular, faringian etc.), având influențe negative fizic și psihic cu apariția asteniei. (5)

  • Sarcina

Niveluri crescute de hormoni steroizi asociate cu anemie pot produce slăbiciune musculară și oboseală. (1, 5)

  • Tulburările psihice (depresie, anxietate)


  • Sindromul de oboseală cronică

Acesta reprezintă o entitate medicală recent apărută și caracterizată de oboseală persistentă (resimțită cel puțin jumătate din zi) minimum 6 luni. Etiologia acestuia este încă incertă. Uneori poate genera depresie, iar alteori poate fi produs de către aceasta. (1, 3, 5)

  • Reacții adverse la medicamente (mai ales la chimioterapice)


  • Consumul de droguri (1, 5)


Cum se manifestă astenia de primăvară?

Există multe elemente definitorii ale asteniei de primăvară, acestea diferind mult interpersonal. Printre cele mai frecvent întâlnite enunțăm:

  • oboseală, slăbiciune, lipsa de energie;
  • scăderea apetitului;
  • disconfort fizic și psihic (anxietate, depresie), iritabilitate;
  • pasivitate și putere de concentrare redusă;
  • somnolență;
  • scăderea tensiunii arteriale față de valoarea normală, caracteristică fiecărei persoane;
  • incapacitate de a finaliza diverse sarcini, mișcări lente, sentiment de nesiguranță;
  • cefalee;
  • tremor sau crampe musculare la efort;
  • hiperestezie (creșterea intensității senzațiilor și percepțiilor, prin coborârea pragului senzorial). (1, 5)


Tratament

Tratamentul variază în funcție de cauzele asteniei.

Dacă aceasta survine în cadrul unei alergii este recomandat ca persoana să evite contactul cu agentul cauzal (polen, praf) și să utilizeze uneori medicație antialergică.

Dacă este implicată o viroză, se recomandă tratament antiinflamator și eventual antibiotic pentru profilaxia unei complicații (de exemplu pneumonia).

Se utilizează în anumite cazuri medicamente specifice tipului de tulburare psihică asociată (antidepresive precum amitriptilina, fluoxetina, fenelzina; anxiolitice precum benzodiazepinele, buspirona).

În cazul sindromului de oboseală cronică au fost testate mai multe tipuri de tratament în funcție de simptomele asociate: antidepresive, fizioterapie, suplimente cu magneziu.

Se recomandă în orice situație o viață echilibrată din punct de vedere al regimului alimentar, al exercițiilor fizice și al perioadelor de odihnă. Dieta zilnică ar trebui să includă în orice anotimp fructe, legume, o cantitate suficientă de proteine, minerale și vitamine (mai ales B, C, Mg, Fe, Zn), zaharuri cu indice glicemic mic care se absorb repede și cantități reduse de lipide. (1, 3, 5)

Astenia de primăvară versus astenia de toamnă

În ceea ce privește astenia de toamnă, aceasta poate să apară ca urmare a modificărilor neurohormonale produse de instalarea toamnei (cu scăderea temperaturilor și luminozității). Trecerea către un anotimp cu o durată mai scurtă a zilei produce creșterea secreției de melatonină însoțită de somnolență. Reducerea exercițiilor fizice produce scăderi ale altor hormoni precum serotonină și endorfinele.

Alte cauze comune cu astenia de primăvară precum: alimentația dezechilibrată, reducerea activității fizice, virozele, bolile cronice, alergiile, sarcina, tulburările psihice etc.

Caracteristicile asteniei de toamnă sunt comune cu cele ale asteniei de primăvară, la fel și tratamentul și prevenția care presupun în principal menținerea obiceiurilor din sezonul estival privind activitatea fizică, alimentația și odihna. (6)


Data actualizare: 05-03-2020 | creare: 19-10-2015 | Vizite: 2741
Bibliografie
1. Asthenia: Definition, Symptoms & Treatment, link: https://study.com/academy/lesson/asthenia-definition-symptoms-treatment.html
2. Definition of asthenia, link: https://www.medicinenet.com/script/main/art.asp?articlekey=32122
3. The chronic asthenia syndrome : a clinical approach, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20529781
4. Hormonii fericirii, link: https://www.romedic.ro/hormonii-fericirii-0P32657
5. Asthenia : Definition, Symptoms, Treatment, Causes, link: https://medicalmd.hubpages.com/hub/Asthenia
6. Autumn asthenia, link: https://www.bestdoctorsblog.com/autumn-asthenia-the-leaves-fall-and-our-health-deteriorates-3/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Astenia de toamnă
  • Astenia - cauze, diagnostic, tratament
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum