Apa produsă și vândută în magazine ar putea conține la fel de mulți microbi ca apa de la robinet
©
Autor: Domșa Dariana
![Apa produsă și vândută în magazine ar putea conține la fel de mulți microbi ca apa de la robinet](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=43385.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
În multe zone de pe glob, apa îmbuteliată este consumată în locul apei potabile din sursă publică, lucru datorat în special percepției publice că apa îmbuteliată nu este afectată de contaminarea mediului. Cu toate acestea, o astfel de ipoteză nu a fost până în prezent verificată în mod practic.
Studiul actual compară peste 500 de contaminați care ar putea fi prezenți în cele două tipuri de apă. Rezultatele arată că există activitate microbiană în apa îmbuteliată, astfel că presupunerea conform căreia apa îmbuteliată este mai sigură decât apa de la robinet ar putea fi nefondată.
Studiul a inclus 30 de mărci de apă îmbuteliată din SUA, majoritatea autohtone. Majoritatea produselor probate proveneau de la izvoare, în timp ce șapte conțineau apă purificată de la robinet. Oamenii de știință au analizat mai multe valori ale substanțelor chimice, cât și markeri microbieni. Folosind indici de pericol și rapoarte de expunere, cercetătorii au analizat riscul consumului de apa îmbuteliată pentru sănătatea umană.
Potrivit rezultatelor, apa îmbuteliată, indiferent de tipul său, conține în mod obișnuit doi sau mai mulți contaminanți care pot fi dăunători pentru sănătatea umană. Unii contaminanți aparțin grupurilor de microbi pentru care nivelul sigur de expunere este nedetectabil. Detectarea acestor contaminanți la orice concentrație, inclusiv arsen, uraniu și plumb, reprezintă un pericol sever pentru sănătate.
Data actualizare: 31-12-2023 | creare: 30-12-2022 | Vizite: 661
Bibliografie
Is bottled water really safer? link: https://www.news-medical.net/news/20221216/Is-bottled-water-really-safer.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Strugurii stimulează modificări la nivelul microbiomului intestinal cu implicații pozitive asupra sănătății
- Orele meselor ar putea fi la fel de importante ca și alimentele consumate
- Două sisteme fiziologice cheie s-au dovedit a fi implicate în hipertensiunea și demența induse de un conținut ridicat de sare
- Influența unei diete bogate în grăsimi asupra declinului memoriei la persoanele în vârstă
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni