Accidentul vascular cerebral, asociat cu scăderea speranței de viață

Studiul a fost posibil în urma analizei a 300.000 de pacienți care au fost internați de-a lungul timpului la spitale din Australia și Noua Zeelandă, între anii 2008 și 2017. De asemenea, aceștia au analizat cantitativ scăderea speranței de viață a persoanelor ce au făcut un AVC, în vederea comparării acesteia cu speranța de viață medie pe care o înregistrează persoanele ce nu suferă de astfel de afecțiuni.
Yang Peng, cercetător la Unitatea Clinică Northside a Spitalului Prince Charles, afirmă că doar 36% dintre pacienții ce suferă un accident vascular cerebral supraviețuiesc mai mult de 10 ani după acesta, iar 27% suferă un alt AVC ulterior. În medie, speranța de viață a acestor pacienți scade cu aproximativ 5 ani și jumătate, ceea ce înseamnă că acesta are potențialul de a reduce speranța de viață a unei persoane cu o treime. În plus, pacienții ce suferă un accident vascular cerebral hemoragic prezintă hemoragie la nivel cerebral și, în consecință, un risc mai mare de deces sau de a face un alt accident vascular cerebral în viitor. De asemenea, speranța de viață a acestora este și mai redusă decât a celor care suferă un AVC ischemic, cauzat de spargerea unui vas de sânge de la nivelul creierului.
Kathryn Colebourne, doctor și co-autor în cadrul studiului, atrage atenția asupra nevoii de rețele de îngrijire speciale pentru persoanele ce suferă accidente vasculare cerebrale, în scopul oferirii timpurii a tratamentului, care poate consta în tromboliză, administrarea de medicamente pentru eliminarea cheagurilor și terapia endovasculară, toate acestea fiind măsuri terapeutice a căror inițiere trebuie realizată cât mai devreme, pentru a spori șansele de supraviețuire a persoanei care a suferit AVC-ul. De asemenea, cercetătorii afirmă că este necesară și concentrarea asupra stilului de viață al persoanelor predispuse la astfel de afecțiuni cardiovasculare, a căror eficiență a fost demonstrată anterior prin evidențierea efectului lor de reducere a ratei de deces și a invalidității întâlnită deseori în urma unui AVC.
sursa: News Medical
foto: University of Queensland
Data actualizare: 20-04-2022 | creare: 20-04-2022 | Vizite: 966
Bibliografie
Acute stroke associated with considerable loss in life expectancy, link: https://www.news-medical.net/news/20220415/Acute-stroke-associated-with-considerable-loss-in-life-expectancy.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Accident Vascular Cerebral - Pareza partea stanga
- Accident cardio-vascular avc
- Rugaminte- AVC Sunt șanse să-si revină, să meargă, sa vorbească clar, să aibă viata cea dinainte?
- AVC ischemic acum 6 luni
- Avc tratament cu cerebrolysin
- AVC cu pierderea constientei
- Tatal meu a renuntat brusc la alcool, ia pastile dar nu se simte bine
- Durere talamica post AVC talamic
- Logoped pentru AVC - ajutor