Un medicament împotriva bolilor autoimune, eficient în prevenirea leziunilor pulmonare asociate infecției cu virusul SARS-CoV-2

©

Autor:

Un medicament împotriva bolilor autoimune, eficient în prevenirea leziunilor pulmonare asociate infecției cu virusul SARS-CoV-2

Într-o nouă lucrare, cercetătorii de la Universitatea din Illinois raportează că un medicament aprobat pentru tratarea pacienților cu boli autoimune a contribuit la prevenirea leziunilor pulmonare și a morții la șoarecii infectați cu virusul SARS-CoV-2.
Rezultatele studiului oferă dovezi puternice că scurgerile vasculare cauzate de condiții pulmonare inflamatorii reprezintă o caracteristică cheie a bolii COVID-19. Scurgerile vasculare pot fi cauzate de inflamații severe și rezultă în acumularea de lichid în plămâni, care interferează cu absorbția de oxigen. Șoarecii infectați cu SARS-CoV-2 au prezentat semne foarte clare și timpurii de scurgere din vasele de sânge ale plămânului.

 

Cercetarea sugerează, de asemenea, faptul că tratamentele medicamentoase direcționate care suprimă doar anumite căi ale sistemului imunitar, cum ar fi un medicament pentru artrita reumatoidă (care vizează receptorul molecular numit IL-1), ar putea fi o terapie mai potrivită pentru pacienții cu COVID-19 decât tratamentele medicamentoase care suprimă întregul sistem imunitar.

 

Pentru studiu, cercetătorii au observat șoareci infectați cu virusul SARS-CoV-2 și au urmărit evoluția bolii. Ei au văzut că șoarecii au prezentat rapid simptome precum pierderea în greutate, acumularea de lichid în plămâni de la vasele de sânge pulmonare și chiar indicatori ai cicatricii pulmonare, cum ar fi creșterea nivelului de colagen în țesutul pulmonar. Cercetătorii au tratat unii dintre șoareci cu anakinra, un medicament aprobat pentru tratamentul artritei reumatoidă, una dintre cele mai comune boli autoimune, pentru a bloca receptorul IL-1, o moleculă cheie care reglează inflamația.

 

„Am văzut că șoarecii care au primit medicamentul Anakinra au prezentat mai puține simptome, inclusiv o diminuare a cantității de lichid din plămân și mai puține cicatrici pe plămâni. De asemenea, tratamentul a îmbunătățit supraviețuirea”, a spus co-autorul principal Jalees Rehman, profesor de medicină în departamentul de farmacologie și medicină regenerative.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 07-10-2021 | creare: 07-10-2021 | Vizite: 628
Bibliografie
Mitigating lung damage, mortality due to SARS-CoV-2, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/10/211005101918.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: