Un compus chimic promovează îmbătrânirea sănătoasă, conform unui studiu

©

Autor:

Un compus chimic promovează îmbătrânirea sănătoasă, conform unui studiu
Procesul de îmbătrânire aduce deseori schimbări semnificative asupra organismului nostru, prin scăderea forței musculare, a rezistenței la efort și creșterea masei corporale prin acumularea țesutului gras. Pentru a combate acest fenomen, cercetătorii din cadrul Pennington Biomedical Research Center au publicat recent în revista Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle un studiu despre utilizarea noului compus chimic BAM15.
BAM15, o moleculă care decuplează activitatea mitocondriilor noastre, s-ar părea că promovează o îmbătrânire sănătoasă, cu menținerea capacității de efort fizic timp îndelungat. Mitocondriile celulare sunt responsabile pentru creșterea rezervelor energetice din organism, astfel încât o scădere a activității acestora determinată de BAM15 ar crește consumul energetic și, astfel, ar crește arderea grăsimilor.

Christopher Axelrod, director al Laboratorului Integrat de Fiziologie și Medicină Moleculară din Pennington Biomedical Research Center, a afirmat: „Pierderea masei musculare nu este de obicei o preocupare la adulții tineri cu obezitate. Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, acest aspect se schimbă, întrucât adulții în vârstă cu obezitate sarcopenică suferă o micșorare accelerată a mușchilor. Astfel, aceștia devin mai puțin activi, și, ca urmare, sunt expuși unui risc crescut de căderi, accident vascular cerebral, boli de inimă, calitate mai slabă a vieții și moarte prematură.”

Compusul chimic descoperit recent și denumit BAM15 a fost utilizat în cadrul acestui experiment pentru a compensa obezitatea și fragilitatea musculară apărute odată cu vârsta la șoarecii de laborator adulți. Vârsta șoarecilor a fost echivalentă cu vârsta de 60-65 de ani la oameni. Pentru studiu, șoarecii au fost hrăniți urmând o dietă bogată în grăsimi, care ar determina creșterea în greutate și instalarea obezității. De asemenea, șoarecii au fost împărțiți în două grupuri: grupuri cu șoareci cărora li s-a administrat și BAM15, alături de grupul de control, care nu au primit și BAM15.

Rezultatele studiului sunt promițătoare pentru viitorul acestui compus chimic: șoarecii în vârstă cu obezitate cărora li s-a administrat BAM15 au reușit să piardă țesut grăsos în ciuda dietei bogate în grăsimi, să adauge mușchi și să își crească forță musculară, să reducă inflamația apărută odată cu vârstă și să crească nivelul de activitate fizică. Astfel, s-a dovedit faptul că BAM15 îmbunătățește numeroși factori cheie pentru sănătatea vârstnicilor.

John Kirwan, Ph.D, a adăugat: „Extinderea duratei stării de sănătate este chiar mai importantă decât extinderea duratei de viață. Să presupunem că ai putea adăuga 20 sau 30 de ani la viața unei persoane. Ce rost ar avea dacă nu ar avea o calitate optimă a vieții lor? Datele studiului evidențiază faptul că BAM15 poate juca un rol important în prelungirea timpului în care o persoană se bucură de o sănătate bună la o vârsta înaintată.”

sursa: Science Daily

Data actualizare: 18-04-2022 | creare: 18-04-2022 | Vizite: 404
Bibliografie
Chemical compound promotes healthy aging, study finds, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220407101053.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • A fost identificată o asociere între aportul adecvat de fibre și îmbătrânirea sănătoasă
  • S-a descoperit gena care inversează îmbătrânirea celulară
  • Pe măsură ce îmbătrânim, devenim mai fericiți
  •