Tristețe fără motiv

Tristețea fără motiv poate părea un lucru banal, lipsit de importanță, însă persistența acestei stări timp îndelungat poate ridica suspiciunea unei afecțiuni de ordin psihiatric.

În mod fiziologic, starea de tristețe sau depresie normală poate fi prezentă la orice om care a suferit în viață o pierdere, fie pierderea unei persoane dragi, în anumite circumstanțe, fie pierderea locului de muncă, a locuinței sau a vreunui alt obiect important ființei sale.

De fiecare dată însă când tristețea persistă timp îndelungat și nu are o cauză aparentă poate fi vorba despre depresie patologică (sindrom depresiv) – afecțiune care intră în incidența psihiatrică.

Conform datelor din literatura de specialitate „tristețea fără motiv” sau depresia psihopatologică este cea mai frecvent întâlnită afecțiune în practica clinică psihiatrică și poate fi însoțită de alte sindroame psihice sau boli, precum schizofrenia, anxietatea, diabetul zaharat, bolile neoplazice și infarctul miocardic.

Asemenea tristeței fiziologice, depresia este reversibilă. Cu toate acestea, sinuciderea este înregistrată în numeroase cazuri.

Pentru ca „tristețea fără motiv” să fie inclusă în categoria bolilor psihiatrice ca sindrom depresiv, ea trebuie să prezinte o durată mai mare de două săptămâni. [1], [2]

Cauzele „tristeții fără motiv” (sindromului depresiv)

Cauzele nu au fost elucidate în totalitate. Anumiți cercetători susțin că depresia este rezultatul unor perturbări biochimice apărute la nivel cerebral (cu scăderea marcantă a anumitor substanțe chimice), însoțite de un context psiho-social favorizant (precum stresul cotidian, o personalitate fragilă, ostilimatea mediului, evenimentele negative petrecute în viață, etc.).

În aproximativ 30% din cazuri, debutul sindromului depresiv este legat de un eveniment negativ din viață. Ulterior, celelalte episoade depresive apar fără o anumită cauză.

Anumite substanțe medicamentoase pot induce starea de depresie:

• Anticoncepționale orale
• Stimulente alimentare
• Antihipertensive
• Supresoare ale apetitului alimentar
• Antiinflamatoare
• Analgezice
• Antimicotice
• Antibiotice

Bolile care pot favoriza apariția sindromui depresiv includ:

• Afecțiuni endocrinologice
• Afecțiuni neurologice (epilepsie, boli cerebrovasculare)
• Anumite boli infecțioase (mononucleoza infecțioasă, pneumonii virale sau bacteriene, infecția cu virusul HIV, tuberculoza) sau inflamatorii
• Afecțiuni neoplazice.

La femei, sindromul premenstrual, perioada postnatală și menopauza, sunt principalele condiții fiziologice care pot favoriza apariția depresiei.

Persoanele care au fost diagnosticate în antecedente cu diferite tulburări afective, sau cele care prezintă în istoricul familial anumite afecțiuni psihice, prezintă risc crescut de a dezvolta sindrom depresiv.

De asemenea, alcoolismul și consumul substanțelor psihoactive sunt asociate riscului crescut de sindrom depresiv. [3], [4], [5]

Manifestările clinice specifice „tristeții fără motiv”

Manifestările clinice apărute în contextul sindromului depresiv sau a „tristeții fără motiv”, caracteristice acestei afecțiuni, pot fi împărțite în patru categorii diferite, în funție de tipul lor: manifestări clinice somatice (manifestări clinice acuzate frecvent de către bolnav), manifestări clinice subiective (ce simte bolnavul în cauză), manifestări clinice comportamentale (manifestări clinice legate de comportamentul bolnavului) și manifestări clinice cognitive (legate de atenție, memorie, percepție și gândire).

Manifestările clinice somatice:

• Inapetență sau creșterea poftei de mâncare
• Tulburări de somn (insomnie de trezire și de adormire, hipersomnie, coșmaruri frecvente, treziri repetate, etc.)
• Scădere ponderală
• Cefalee
• Nevralgii
• Dureri musculare (mialgii)
• Dureri articulare (artralgii)
• Constipație
• Grețuri
• Vărsături
• Senzația de greutate la nivelul spatelui, a capului sau la nivelul membrelor inferioare
• Meteorism
• Senzația continuă de „gură uscată”
• Scăderea tonusului muscular
• Modificarea pragului algic, cu accentuarea fenomenelor algice
• Agravarea unor afecțiuni clinice prexistente, precum agravarea crizelor de astm bronșic (în cazul persoanelor diagnosticate cu astm bronșic), agravarea sindromului dispeptic (în cazul persoanelor depistate cu diferite afecțiuni gastrointestinale), creșterea în frecvență a episoadelor de diskinezie biliară (în cazul persoanelor cu litiază biliară sau alte afecțiuni ale colecistului)
• Scăderea libidoului
• Modificarea aspectului părului și a pielii (păr și piele aspre și uscate).

Manifestările clinice subiective:

• Stare de spirit tristă, depresivă (bolnavii acuză frecvent „tristețe fără motiv”)
• Lipsa capacității bolnavului de a se bucura de lucrurile înconjurătoare (anhedonie)
• Dezinteresul bolnavului față de tot ceea ce îl înconjoară
• Sentimentul de incapacitate în a realiza anumite activități
• Lipsa de energie (astenie)
• Oboseală care nu cedează în urma odihnei
• Ezitare, incapacitatea bolnavului de a lua o decizie, nehotărâre
• Sentimentul continuu de inutilitate, vinovăție, incapacitate, ruină (senzația falsă că totul este distrus și nu se mai poate rezolva nimic)
• Dezinteresul bolnavului față de toate aspectele aflate în prezent, cu replierea sa pe trecut
• Scăderea stimei de sine
• Viziune negativă asupra viitorului (pesimism)
• Durere morală, suferință sufletească
• Bolnavul își simte corpul ca o povară și consideră că viața sa este lipsită de sens
• Neliniște, tensiune interioară
• Senzația trecerii mult prea lente a timpului
• Agravarea tuturor acestor manifestări dimineața, la trezirea din somn.

Manifstările clinice comportamentale:

• Facies depresiv
• Postură gârbovită
• Agitație psihică și motorie
• Mișcări lente (rigiditate, bradikinezie, stupor, hipokinezie)
• Retragere din viața socială, izolare față de celelalte persoane
• Plâns facil sau incapacitatea bolnavului de a plânge, în cazul formelor severe de boală
• Purtarea hainelor în culori închise (negru, bleumarin închis)
• Abulie
• Lipsa spontaneității verbale
• Întârzierea răspunsurilor
• Hipomobilitatea mimicii
• Scăderea debitului verbal
• Bradilalie
• Mutism
• Scăderea tendințelor de a acționa în anumite circumstanțe
• Neglijarea propriei persoane
• Diminuarea reacțiilor de apărare a celor din jur sau autoapărare
• Diminuarea și chiar lipsa ingrijirii materne
• Consumul de alcool sau de droguri
• Comportament suicidar.

Manifestările clinice congnitive:

• Scăderea capacității de concentrare și de atenție
• Concentrarea bolnavului asupra evenimentelor negative care au avut loc în trecut
• Diminuarea percepției (bolnavul percepe obiectele înconjurătoare palid, estompate, fără multe detalii)
• Cenestopatii
• Bolnavul vede totul cenușiu, lipsit de viață, șters
• Scăderea memoriei
• Bradipsihie
• Debit ideativ diminuat
• Lentoare ideatică (bolnavului îi ia mult timp până îi vine în minte o idee cu privire la un anumit lucru asupra căruia medicul îi cere să se oprească cu gândirea)
• Gânduri frecvente asupra morții
• Idei de inutilitate
• Idei de vinovăție
• Idei suicidare
  
• Scăderea cantitativă și calitativă a ideilor
• Ruminații pe tema anumitor afecțiuni sau pe teme existențiale
• Idei hipocondriace
• Idei delirante (bolnavul susține frecvent că o anumită porțiune a corpului său se dezintegrează, bolnavul nu recunoaște anumite porțiuni ale corpului ca aparținându-i).

Conform datelor din literatura de specialitate, sindromul depresiv prezintă, în evoluție, patru stadii.

• În stadiul I, depresia ușoară, simptomatologia descrisă anterior este minimă, iar bolnavul își îndeplinește încă activitățile cotidiene.
• În stadiul II, depresia moderată sau medie, simptomatologia descrisă este moderată, bolnavul este pesimist, poate resimți un sentiment de inferioaritate și poate acuza oboseală, insomnie și scăderea randamentului în cadrul activităților profesionale.
• În stadiul III de boală, depresia severă, sunt prezente toate manifestările clinice amintite anterior, dar lipsesc simptomele psihotice.
• În stadiul IV de boală, depresia severă cu simptome psihotice, sunt prezente tulburările psihotice, halucinante și delirante, denutriția și deshidratarea, alături de toate celelalte manifestări clinice prezentate anterior. Conform unor medici psihiatrici, sindromul depresiv aflat în stadiul IV de evoluție nu mai poate fi tratat și se asociază unui risc crescut de sinucidere. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticarea „tristeții fără motiv”

Criterii de diagnostic ICD-10:

• 1. Pierderea bucuriei și a interesului față de lucrurile înconjurătoare
• 2. Stare tristă, depresivă
• 3. Scăderea capacității de concentrare și de atenție
• 4. Scăderea energiei, oboseală continuă și accentuată în urma efectuării unor eforturi mici, activitate diminuată
• 5. Idei de autodevalorizare și vinovăție
• 6. Scăderea încrederii în propria persoană și a stimei de sine
• 7. Idei sau acțiuni de autovătămare sau suicid
• 8. Viziune negativă, pesimistă asupra viitorului
• 9. Inapetență, cu scăderea în greutate
• 10. Inapetență, cu scădere ponderală
• 11. Agitație sau lentoare psihică și motorie.

Criterii de diagnostic DSM-IV - impune prezența a cel puțin patru din următoarele aspecte:

• 1. stare tristă, depresivă sau iritabilă
• 2. scădere ponderală marcantă (mai mult de 5% din greutatea corporală inițială, în decursul unei luni) în lipsa unui regim alimentar; inapetență sau creșterea poftei de mâncare
• 3. scăderea interesului și a plăcerii față de toate lucrurile și activitățile din jur
• 4. agitație sau lentoare psihomotorie (aspecte sesizate și de către persoanele din jur, nu doar de către bolnav)
• 5. tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie)
• 6. scăderea energiei, oboseală
• 7. indecizie, dificultatea de a gândi, scăderea capacității de concentrare și a atenției
• 8. idei de vinovăție și de inutilitate
• 9. gânduri frecvente asupra morții, însoțite de frica de moarte; idei suicidare. [1], [2]

Tratamentul „tristeții fără motiv”

Tratamentul sindromului depresiv se poate realiza pe cale medicamentoasă și prin intermediul ședințelor de psihoterapie. Pentru obținerea unor rezultate satisfăcătoare, se recomandă combinarea celor două mijloace terapeutice.

Tratamentul medicamentos presupune administrarea antidepresivelor. Pentru ca aceste medicamente să-și atingă nivelul maxim de acțiune și să aibă eficacitatea așteptată, se recomandă administrarea lor timp de două sau patru săptămâni. În majoritatea cazurilor, tratamentul antidepresiv trebuie administrat mai multe luni de zile.

Ședințele de psihoterapie realizate în cazul sindromului depresiv se axează asupra modului de gândire al bolnavului și asupra raportării acestuia la celelalte persoane și față de propria persoană.

Terapiile scurte, cognitiv comportamentale și familiale pot fi și ele eficiente prin ajutarea bolnavului în a lua cele mai bune decizii, astfel încât acesta să facă față dificultăților prezente în acest context. [3], [4], [5]