Tricoscopia, metoda noua de evaluare a cauzelor caderii parului

Puţine dintre problemele dermatologice sunt încărcate emoţional cu mai multă nelinişte, frustrare şi complexe decât căderea părului. Pierderea părului, acceptată mai uşor de către bărbaţi (din cauza frecvenţei cazurilor), devine o problemă extrem de neplăcută pentru femei, părul fiind considerat îndeobşte un atribut al feminităţii şi al frumuseţii.
În zilele noastre, însă, modificarea ritmului de viaţă şi creşterea nivelului de stres au accelerat şi la bărbaţi fenomenul, vârsta medie la care debutează pierderea părului fiind tot mai scăzută. Iată de ce mulţi bărbaţi încep să privească problema cu seriozitate şi cu mai multă îngrijorare, devenind pacienţi obişnuiţi ai cabinetelor de dermatologie cu expertiză în această sferă.
Impactul emoţional al pierderii părului este foarte important, iar în anumite cazuri poate fi chiar disproporţionat în raport cu gravitatea problemei. În alte cazuri, mai ales atunci când aspectul medical al situaţiei este neglijat, iar problema este abordată doar din punct de vedere estetic, excesul de îngrijire sau folosirea nepotrivită a unor tratamente cosmetice pot agrava evoluţia afecţiunii. Pentru persoanele care se confruntă cu această problemă, este foarte important să decidă în mod corect dacă situaţia se poate remedia în salonul de coafură sau impune intervenţia calificată a unui medic de specialitate.

De multe ori, pacienţii adoptă opinii eronate despre căderea părului, adunând informaţii de la cunoştinţe, prieteni, coafori sau farmacişti, ori chiar opinii vehiculate pe forumuri şi reţele de socializare. Cunoaşterea cauzelor reale ale căderii părului, pentru fiecare pacient în parte, este o condiţie esenţială pentru a stabili un plan specific, eficient de tratament. În cele mai multe cazuri, căderea părului este şi un simptom revelator al altor probleme de sănătate ale organismului, motiv pentru care trebuie abordată cu toată atenţia. Consultaţia de specialitate la medicul dermatolog devine obligatorie pentru un diagnostic corect, iar metodele clasice de diagnosticare (tricograma, biopsia scalpului, examenul microscopic al firului de păr) sunt completate acum de o metodă nouă, tricoscopia.

Tricoscopia (dermatoscopia părului şi scalpului) este cea mai nouă metodă utilizată pentru diagnosticarea diverselor afecţiuni ale scalpului sau firelor de păr. Modernă, comodă pentru pacient, extrem de utilă pentru medic, neinvazivă şi nedureroasă, tricoscopia devine un instrument important în diferenţierea alopeciilor de diverse cauze şi, de asemenea, în monitorizarea răspunsului la tratament.

Introdusă prima dată ca explorare în 1993 (Kossard şi Zagarella publică un caz de alopecie cicatricială diagnosticată astfel), utilizată apoi în depistarea aspectelor din alopecia areată, care sunt descrise 10 ani mai târziu, tricoscopia devine din 2006 o metodă de diagnostic de sine-stătătoare, termenul fiind acum utilizat pentru dermatoscopia părului, scalpului, sprâncenelor şi genelor. Metoda se bazează pe utilizarea dermatoscopului, cu o putere de mărire între 20-160 x, în funcţie de tipul de instrument folosit.

Tricoscopia permite vizualizarea diverselor tipuri de păr: vellus, terminal, păr în „semn de exclamare”, părul „în smocuri” sau firele cu modificări genetice; se poate distinge, de asemenea, dacă foliculii piloşi sunt normali, goi, fibrotici, umpluţi cu dopuri keratozice sau dacă prezintă păr devitalizat. Se pot vizualiza anomaliile de culoare ale scalpului, decolorările perifoliculare, descuamările, aspectele particulare ale microvascularizaţiei cutanate.

Pierderea firelor de păr poate fi datorată unor cauze multiple, locale sau generale, imunologice, genetice, legate de stres sau de diverse tulburări endocrine şi metabolice.
Explorările diagnostice  sunt complexe, pentru a diferenţia exact aceste afecţiuni, în vederea unui tratament corespunzător. Aspectele particulare ale scalpului şi firelor de păr, evaluate dermatoscopic, pot orienta diagnosticul fără a mai impune în mod obligatoriu efectuarea biopsiei scalpului. Stabilirea unui diagnostic de certitudine permite apoi medicului să instituie tratamentul specific, susţinut, care evită procedurile ineficiente, decepţionante, costisitoare şi, bineînţeles, temporizarea şi agravarea problemei  de sănătate.

Pot beneficia acum de această nouă metodă de diagnostic toate formele şi tipurile de alopecie: alopecia areată (pierderea firelor de păr în arii perfect delimitate), alopecia androgenetică (cea cauzată de factori genetici şi de excesul de hormoni androgeni), efluviumul telogen acut sau cronic (pierderea părului cauzată de factori stresanţi sau toxici la care este supus organismul), alopeciile cicatriciale asociate lupusului sau lichenului, monilethrix sau sindromul Netherton (boli genetice ce asociază anomalii ale firelor de păr).

Mic dicţionar al celor mai frecvente cauze de cădere a părului

Alopecia androgenetică: îmbracă aspecte clinice diferite la femei şi la bărbaţi şi implică un exces de hormoni androgeni sau un răspuns particular, condiţionat genetic, la un nivel normal hormonal. Prezenţa la femei a acestei afecţiuni indică cel mai adesea un exces hormonal şi poate fi acompaniată de hirsutism (prezenţa pilozităţii în teritorii în mod normal fără fire de păr) sau chiar virilizare (în cazurile severe). Modelul feminin este mai difuz, fără a ajunge la pierderea completă a părului. La bărbaţi, căderea părului începe de obicei în zona frontoparietală sau în zona vertexului, antrenând în evoluţie unificarea celor două zone, cu pierderea în totalitate a firelor de păr.

Alopecia areată: este a doua cea mai comună formă de alopecie non-cicatricială. Părul este rapid pierdut sub forma unor plăci foarte specifice, perfect rotunde sau ovalare; cazurile difuze sunt mai rare şi mai greu de diagnosticat. Neglijarea acestei afecţiuni sau a cauzelor declanşatoare poate antrena pierderea completă a părului de la nivelul scalpului (alopecia totală) sau a întregii pilozităţi corporale (alopecia universală).

Efluviumul anagen: pierderea difuză a părului, secundară expunerii organismului la substanţe cu potenţial toxic; afectează rapid scalpul, cu pierderea aproape în totalitate a firelor de păr, însă cu refacerea pilozităţii odată ce stimulul a fost întrerupt.

Efluviumul telogen: alopecie difuză ce urmează la câteva luni după un eveniment stresant, intervenţie chirurgicală, sarcină, etc. De obicei, mai puţin de 50% din scalp este afectat, cu refacerea pilozităţii odată ce stimulul declanşator a fost îndepărtat.

Alopecia de tracţiune: pierderea părului cauzată de diverse proceduri de styling, ce afectează  firele de păr prin întindere, rulare, prindere, etc.

Trichotilomania: pierdere a firelor de păr cauzată tot prin tracţiune, cu aspect mai localizat; frecventă la copii, uneori legată de diverse cauze stresante, cu impact psihologic, sau prin rularea pe deget a firelor de păr.

Alopecia cicatricială: pierdere de păr asociată cu o distrucţie permanentă a foliculilor piloşi;  adesea se manifestă prin plăci unde firele de păr sunt absente sau reduse, cu caractere modificate, cu modificări inflamatorii sau prezenţă de scuame în zonele de scalp afectate. Procesul cicatricial, odată iniţiat, devine definitiv.

Tinea capitis: infecţie fungică a firelor de păr, realizând un aspect caracteristic, cu plăci alopecice, unde firele de păr sunt fragmentate aproape de emergenţa lor; afecţiunea este mai frecventă la copii.